N. Iordan, surse: botosot.info, rtklive.com

La Tirana s-a desfășurat (20-21.12.2019) a treia reuniune a liderilor Balcanilor de Vest consacrată creării Mini Shengen-ului balcanic.

 

Premierul albanez, Edi Rama, președintele sârb, Aleksander Vucic, premierul Macedoniei de Nord, Zoran Zaev, și președintele muntenegrean, Milo Gjukanovic, au avut convorbiri consacrate acestei inițiative.

 

Planul pentru crearea Mini Shengen-ului balcanic a fost contestat de factorii cheie din Kosovo, inclusiv de președintele kosovar Hashim Thaci care a refuzat invitația premierului Edi Rama de a participa la summit, pe motiv că astfel de forumuri sunt inutile atât timp cât Serbia continuă să nu recunoască independența Kosovo și neagă crimele comise de forțele sârbe în războiul din 1998-1999 din Kosovo.

 

În cadrul unei conferințe comune, premierul albanez Edi Rama a declarat că inițiativa este cooperantă, în beneficiul regiunii, adăugând că neparticiparea Kosovo este "de neînțeles". "Permiteți-mi să spun deschis că pentru mine refuzul repetat al autorităților kosovare de a lua parte la această inițiativă este de neînțeles și, pe lângă faptul că este de neînțeles, cred că este în detrimentul Kosovo".

 

Președintele Muntenegrului, Milo Djukanovic, a menționat cutremurul din noiembrie, care a lovit Albania, ca exemplu de întrajutorare. "Această inițiativă pe care o numim Mini-Schengen este cuprinzătoare și oricine care vede beneficiile acestei inițiative se poate alătura fie în anumite părți ale sale, fie în toată această inițiativă. Dacă credem că putem aduce binele altora, ar trebui să ne alăturăm". El a subliniat că Muntenegrul este deschis cooperării regionale și sprijină inițiativele care ar putea conduce la integrarea în Uniunea Europeană.

 

Președintele sârb Aleksandar Vucic, afirmând, de asemenea, că ar trebui intensificată cooperarea regională, a subliniat că discuțiile au avut ca scop intensificarea acestei cooperări. "Am discutat despre cum să dezvoltăm comerțul, să facilităm comerțul cu bunuri și servicii și, de asemenea, fluxul de capital și servicii. Mi se pare că am luat decizii importante, vom semna, desigur. Dar, cred că este extrem de importantă pentru întreaga regiune, deoarece înseamnă că vom continua să construim nu numai propriile noastre inspecții veterinare sau sanitare, ci și un control de 24 de ore a punctelor vamale și, de asemenea, să facilităm procedurile". A. Vucic a subliniat că inițiativa ar conduce la atragerea de investitori străini, la reglementarea permiselor de muncă între țările care fac parte din inițiativă, la alinierea reglementărilor și la reglementarea pieței muncii.

 

Președintele Macedniei de Nord, Stevo Pendarovski, în discursul său anual către parlament, a declarat că Mini-Schengen-ul ar trebui să fie complet cu implicarea celor șase țări din Balcanii de Vest, altfel inițiativa nu va reuși. Așa-numitul Mini-Schengen-ul balcanic ar trebui să fie format din toate cele șase țări din Balcanii de Vest și nu doar din trei. Deci această inițiativă trebuie să fie completă, altfel nu funcționează. Această alianță nu are nicio legătură cu "Marea Iugoslavie" și nici cu "Albania Mare". Vechile ideologii ale secolului trecut au trecut, trebuie să le arhivăm, a declarat Stevo Pendarovski.

 

 

 

 

 

 

 

Mulțumim pentru încredere
22 decembrie 2019
A treia reuniune a liderilor Balcanilor de Vest consacrată creării acordului numit "Mini Shengen"

Black Sea 

Military Activities Picture

https://psihologiepitesti.wordpress.com/

  1. ro

Balcanii de Vest