11 martie 2019

Sursa: 112.internaional

  Forțele Navale Ucrainene și-au publicat recent Strategia de dezvoltare până în 2035, în care sunt prezentate punctele forte și punctele slabe. Prezentăm în continuare o analiză efectuată asupra conținutului documentului de către Mykola Bielieskov, analist în cadrul Institutului de Politică Mondială, din Kiev.

*      *

Evenimentele din 2018 din Mările Neagră și Azov au demonstrat clar urgența pentru Ucraina în privința aspectelor legate de securitatea maritimă. Prin urmare, prezentarea, la sfârșitul lunii noiembrie 2018, a Strategiei de dezvoltare a Forțelor Navale ale Ucrainei până în 2035 și publicarea acesteia în ianuarie 2019 contrazice afirmația că nu se fac încercări de abordare sistematică a problemei securității maritime.

 

Eforturi în acest sens ar fi trebuit făcute începând cu 2014, dar ar fi fost o încercare de a privi securitatea maritimă separat de situația strategică generală a Ucrainei.

 

Odată cu declanșarea agresiunii rusești, conducerea politico-militară a Ucrainei a fost forțată să rezolve criza de pregătire a tuturor Forțelor Armate naționale, nu doar a Forțelor Navale. În același timp, Federația Rusă continuă să reprezinte principala amenințare militară pe uscat pentru Ucraina, prin dislocarea forțelor combinate de arme la granițele comune și prin presiunea constantă ca urmare a unor concentrări mari de grupuri ofensive rusești în timpul exercițiilor strategice anuale.

 

Conducerea ucraineană se concentrează asupra relansării și consolidării capabilităților Forțelor Terestre și ale Forțelor Aeriene din punct de vedere strategic, iar necesarul Forțelor Navale a intrat în a doua etapă. Totuși, acest dezechilibru se încearcă a fi rezolvat nu numai prin dezvoltarea rachetei de croazieră Neptun. Recent, KrAZ (Kremenchuk Automobile Plant) a introdus un vehicul transportor destinat complexului antinavă bazat pe această rachetă de croazieră.

 

În consecință, este în lucru un document corespunzător, iar apariția unei strategii pentru dezvoltarea flotei ucrainene până în 2035 este doar o altă piatră de hotar a acestei lucrări.

 

Punctele forte ale Strategiei

 

Primul lucru frapant este structura documentului. Strategia Forțelor Navale ucrainene până în 2035 corespunde celor mai bune practici pentru documentele din acest domeniu. Acesta conține elementele principale ale documentelor strategice - o definiție clară a rolului și locului flotei în securitatea și apărarea națională ucraineană, analize privind mediul operațional, un plan real de acțiune treptată și calcule financiare.

 

Câteva puncte forte din strategia Foțelor Navale ucrainene sunt evidente:

 

O abordare cuprinzătoare a securității maritime

 

Viziunea propusă pentru dezvoltarea flotei până în 2035 arată că Comandamentul Forțelor Navale ucrainene are o viziune cuprinzătoare asupra protejării intereselor țării în Mările Neagră și Azov. Strategia enumeră în mod clar toate elementele puterii maritime, care împreună permit statului să influențeze situația pe mare.

 

Documentul prezintă nu numai componența echipamentului, ci și nevoia de personal, infrastructură și achiziții, în general.

 

O creștere treptată a capacității flotei în funcție de prioritate

 

Implementarea strategiei implică trei etape - 2019-25, 2025-30 și 2030-35. La fiecare dintre aceste etape se prevede o consolidare calitativă a capacităților flotei. În același timp, realizarea obiectivelor unei etape va constitui baza pentru succesul următoarei etape.

 

Inițial, strategia Forțelor Navale presupune protejarea intereselor Ucrainei în zona de coastă (până la patruzeci de mile marine). În acest scop, Forțele Navale intenționează să instaleze mai întâi un sistem de cercetare și recunoaștere la suprafața mării. Acest lucru ar trebui să contribuie la o mai bună identificare a amenințărilor, ceea ce, la rândul său, ar reduce timpul critic între detectare și răspuns.

 

Sistemele de lansatoare multiple de rachete (MRLS) și capacitatea focului de artilerie, precum și utliara minelor ar ajuta la contracararea amenințărilor corespunzătoare. În plus, în perioada 2019-2025, se preconizează achiziționarea treptată a sistemelor de rachete antinavă de diferite tipuri: sol, aer și naval.

 

Realizarea sarcinilor primei etape va garanta siguranța deltelor râurilor și a porturilor, va împiedica accesul și operarea inamicului în zona de coastă și chiar va dobândi potențialul de a lupta împotriva unei blocade.

 

A doua etapă prevede abilitatea de a opera în zona economică exclusivă (până la două sute de mile marine). În acest scop, va fi stabilit un sistem de monitorizare a condițiilor de suprafață, subacvatice și aeriene la un interval corespunzător. În acest stadiu, Forțele Navale ar trebui să aibă potențialul de a fi prezente fizic în zona economică exclusivă și să lovească inamicul în primul rând cu rachete de croazieră anti-navă. Astfel, în acest stadiu, așa-numita "flota de țânțari" va intra în joc : bărci mici cu tonaj mic (până la cinci sute - șase sute de tone) capabile să distrugă mijloacele inamice cu arme de înaltă precizie.

 

A treia etapă face referire la capacitatea flotei ucrainene de a opera în ape deschise și de a contribui la securitatea globală. În perioada 2030-35, flota ucraineană ar trebui să poată opera în afara zonei de două sute de mile, la o distanță considerabilă de bazele proprii. În acest fel, dacă este necesar, Ucraina va putea participa la operații comune NATO/UE.

 

În plus, navele Forțelor Navale vor trebui să aibă capacitatea de a lovi țintele maritime și terestre. Pentru a efectua aceste acțiuni, flota ucraineană va trebui să-și achiziționeze primele corvete multifuncționale. De aceea este posibil să vedem că dezvoltarea Forțelor Navale va fi o acțiune treptată, fără decizii care ar putea pune sub semnul întrebării întregul proces.

 

Un calcul aprofundat al aspectului financiar al Strategiei


Este extrem de important ca din partea conducerii Forțelor Navale să nu se prezinte doar un plan pentru dezvoltarea capacităților flotei naționale, ci și o evalueare a costurilor. Astfel realizarea Strategiei în ceea ce privește echipamentul va costa între 70-90 de milioane de euro anual în prima etapă, înte 100-250 de milioane de dolari în a doua etapă și între 150-400 de milioane în cea de-a treia.

 

Faptul că s-au făcut calcule adecvate este deosebit de important pentru Ucraina, care este capabilă să aloce doar 3,5 miliarde de dolari pe an forțelor armate și 576-600 milioane de dolari pentru echipamente.

 

Cursul pentru integrarea în NATO

 

Strategia Navală a fost dezvoltată în 2018, cu implicarea unor țări precum Statele Unite, Marea Britanie și Suedia, care sunt fie membre ale NATO, fie sunt parteneri ai Alianței. Faptul că documentul are un caracter elegant este datorat implicării specialiștilor străini.

 

Dar nu mai puțin important este faptul că Strategia Forțelor Navale pentru 2035 a fost dezvoltată pe baza doctrinei NATO AJP-3.1, care se referă la operațiile navale ale Alianței. Strategia navală ucraineană stipulează că, până în 2025, marinarii ucraineni vor fi pregătiți să acționeze pe baza acestei doctrine în cooperare cu forțele NATO. În esență, este vorba despre punerea în aplicare a obiectivului-cheie al politicii externe ucrainene - și anume aderarea la Alianța Nord-Atlantică, inclusiv prin creșterea interoperabilității. Această dezvoltare se va baza pe experiența și abilitățile dobândite deja în cadrul seriei anuale de exerciții internaționale Sea Breeze desfășurată în comun cu forțele NATO.

 

De asemenea, Strategia navală asigură asistență din partea partenerilor internaționali în dezvoltarea flotei. În acest context, trebuie remarcat faptul că bugetul Pentagonului pentru anii fiscali 2018 și 2019 prevede posibilitatea finanțării proiectelor de consolidare a capacităților navale ale Ucrainei - inclusiv achiziționarea de radare pentru monitorizarea situației pe mare.

 

Punctele slabe ale strategiei

 

Cu toate acestea, nu se poate spune că documentul de bază al Forțelor Navale este lipsit de deficiențe. Există cel puțin patru:

 

Finanţarea

 

Calculele financiare ale Strategiei sunt atât un punct forte cât și un punct slab. Există o întrebare deschisă, dacă Ucraina va putea aloca 100-250 de milioane de dolari pe an pentru echipamentele prevăzute în a doua tapă și 150-400 de milioane de dolari, așa cum se prevede în a treia etapă. În 2019, întregul buget pentru echipamentele Forțelor Armate ucrainene se ridică la 576 milioane dolari, care este direcționat către nevoile Forțelor Terestre, Forțelor Aeriene, Forțelor Navale, Forțelor de Asalt Aeropurtat și Forțelor  pentru Operații Speciale.

 

Dacă economia Ucrainei nu începe să crească cu cel puțin 6-10 procente pe an sau nu va fi decisă majorarea bugetului Forțelor Armate în termeni absoluți, la rate curente de creștere, atunci Ucraina nu va putea să-și finanțeze pe deplin Strategia Forțelor Navale în etapele ulterioare. 


Deoarece amenințarea militară pe care o reprezintă Federația Rusă în Ucraina va continua să fie în primul rând pe uscat, prioritatea va continua să se îndrepte către Forțele Terestre și Aeriene. În anii următori, se poate pune problema înlocuirii sistemelor sovietice de înaltă tehnologie - avioane de luptă (Su-27, MiG-29) și sisteme de apărare aeriană (S-300 PS / PT, Buk M1). Acest lucru poate împiedica finanțarea proiectelor navale ale Ucrainei.

 

Controverse în prioritățile stipulate în diferite secțiuni ale strategiei

 

Analizând Strategia Navală, rezultă unele contradicții și inconsecvențe cu privire la momentele practice ale activităților în diverse etape. În secțiunea intitulată "ABORDAREA STRATEGICĂ ȘI CAPABILTĂȚILE NECESARE FORȚELOR NAVALE VIITOARE", în descrierea primei etape nu se menționează că flota trebuie să primească sisteme de rachete antinavă de diferite tipuri. Acest lucru este menționat în descrierea etapei a doua de dezvoltare a flotei. În timp ce în secțiunea "MODELE ȘI MĂSURILE DE IMPLEMENTARE A STRATEGIEI" se precizează că în prima etapă se achiziționează complexe antinavă corespunzătoare.


Există, de asemenea, o anumită discrepanță în problema obținerii sistemelor de rachete cu rază lungă de atac la sol, care ar trebui să aibă loc în a treia etapă.

 

Forțele Navale ale Ucrainei vor putea să reacționeze pe deplin și efectiv la realitatea strategică actuală din Mările Neagră și Azov abia în a treia etapă a dezvoltării.

 

O altă slăbiciune a Strategiei este că, chiar dacă va fi pusă în aplicare cu succes în prima și a doua etapă, flota ucraineană nu va reuși să facă față în mod eficient tuturor amenințărilor pe mare, care sunt deja prezente în cazul unui război total cu Rusia.

 

Ocuparea și anexarea Crimeei de către Rusia, în 2014, nu a fost doar o pierdere a teritoriului ucrainean, ci și o pierdere a unei poziții geostrategice centrale în Marea Neagră. Rusia instalează cotinuu sisteme de arme pe acest teritoriu, care fac posibilă influențarea situației pe mare și în zona aeriană de deasupra mării. Acestea includ complexe antirachetă BAL (cel puțin patru lansatoare cu câte opt rachete fiecare) și Bastion (cel puțin patru lansatoare cu câte două rachete fiecare), două regimente de sisteme de apărare aeriană S-400 (echivalentul a 128 de rachete pentru o singură salvă) și Divizia 27 Aviație Mixtă (înzestrată cu opt avioane de vânătoare de tip Su-30SM, care pot transporta rachete antinavă X-35).

 

Astfel de forțe permit Rusiei să controleze spațiul aerian și zonele navale pe aproape întreaga suprafață a Mărilor Neagră și Azov. La urma urmei, aceste capacități din Crimeea ocupată reprezintă o amenințare mai mare decât cea a Flotei ruse de Marea Neagră și a Forțelor Pazei de Coastă.

 

Forțele Navale ucrainene vor fi în măsură să abordeze în mod eficient această problemă numai după dobândirea capacităților de lovire la sol. Conducerea Forțelor Navale ucrainene înțelege că dacă se concentrează doar pe acțiunile militare purtate pe mare, lasă Rusiei un atuu puternic - capacitatea de a influența situația pe mare prin intermediul sistemelor de rachete antinavă bazate la sol, a sistemelor de apărare antiaeriană și a aviației. Cu toate acestea, obținerea capabilității de lovire la sol de mare precizie este o chestiune de timp și implică resurse considerabile.

 

Între timp, unii susținători ai flotei de vedete, care spun că achiziționarea a patru-cinci nave purtătoare de rachete din clasa "Lan" vor rezolva toate problemele pe mare, se înșeală. Aceste nave vor putea ataca doar obiectivele maritime de suprafață cu rachete antinavă. Aceeași sarcină poate fi realizată de variantele terestre și aeropurtate ale complexelor antinavă bazate pe racheta Neptun, care ar fi și mai puțin vulnerabile decât navele purtătoare de rachete. Astfel, flota de vedete în sine nu poate rezolva problemele create de forțele ruse de apărare și interdicție în zonă (A2/AD) staționate în Crimeea, care pot afecta foarte mult situația pe mare.


Acest lucru, la rândul său, ridică îndoieli cu privire la modul în care flota de succes a Ucrainei va fi capabilă să controleze zonele subacvatică, de suprafață și aeriană din zona economică exclusivă (ZEE) în 2030, după cum se arată în Strategie. Până când Forțele Navale ucrainene nu dobândesc capacitatea de a atinge obiectivele terestre din Crimeea militarizată, nu va exista o posibilitate reală de stabilire a controlului asupra ZEE. Acțiunile din această porțiune a mării vor continua să fie asociate cu riscuri semnificative - în special pentru platformele de suprafață.

 

Trebuie să permitem Forțelor Navale să își dezvolte propriul potențial de atac la sol cu rază lungă?


Așa cum am menționat mai sus, fără o capacitate adecvată va fi dificil pentru Ucraina să contracareze capabilitățile militare rusești ale Crimeei militarizate, care la rândul lor au potențialul de a afecta grav situația din Mările Neagră și Azov. Dar există o întrebare deschisă asupra faptului dacă flota Ucrainei ar trebui să aibă posibilitatea de a crea capabilități separate pentru lovirea țintelor terestre la mare distanță.


Într-adevăr, navele marilor puteri încearcă să-și maximizeze capacitatea operațională pentru a funcționa separat de celelalte categorii de forțe armate - așa cum se vede în Marina SUA care deține rachete de croazieră Tomahawk pentru atac la sol. Cu toate acestea, este puțin probabil ca de la nivelul conducerii politice din Ucraina să se obțină un acord ca Forțele Navale să acționeze în același mod, având în vedere resursele financiare limitate ale țării. 


Geografia și distanțele relativ mici fac posibilă lovirea Crimeei din regiunea Herson, nu neapărat de pe mare. În acest scop, Forțele Armate vor putea să folosească în viitor potențialul sistemelor de rachete "Vilkha" și ale complexului de rachete tactic-operativ "Grim / Thunder-2", care ar putea acoperi întreaga Peninsulă Crimeea.

 

Această abordare va determina Forțele Navale să învețe să își coordoneze acțiunile cu celelalte categorii de forțe armate în procesul de desfășurare a operațiilor. Acesta va fi un pas semnificativ în dezvoltarea capacității Ucrainei de a desfășura operații întrunite, permițându-i să-și salveze resursele relativ limitate.

 

Prin urmare, Strategia de dezvoltare a Forțelor Navale ucrainene până în 2035 prezintă atât avantaje, cât și puncte slabe. Incompatibilitățile din secțiunile individuale pot fi corectate destul de repede, însă problemele mai grave vor persista.

 

Se pune întrebarea dacă Ucraina va putea să finanțeze în cea mai mare măsură cea de-a doua și a treia etapă a strategiei sale de dezvoltare a Forțelor Navale. În mod similar, Ucraina va fi în măsură să contracareze efectiv toate amenințările actuale de pe mare, venite din partea Federației Ruse, numai în a treia etapă, după ce își va fi dezvoltat capacitatea de lovire cu precizie la sol pe distanțe lungi. Însă este îndoielnic faptul că guvernul ucrainean ar trebui să fie de acord cu dorința Forțelor Navale de a avea o capacitate proprie, separată de alte categorii de forțe armate, pentru a îndeplini această sarcină.
 

 

Imagine cu caracter simbolic
Analiză privind Strategia de dezvoltare a Forțelor Navale Ucrainene până în 2035

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

ANALIZE & SINTEZE