09 mai 2019

 Sergey SukhankinThe Jamestown Foundation

 Din punct de vedere istoric, forțele de apărare antiaeriană și antirachetă (Voyska Protivovozdushnoy i Protivoraketnoy Oborony - PVO-PRO) au constituit unul dintre punctele forte ale Forțelor Armate sovietice și ruse, și un element indispensabil de securitate națională.

 

În ultimele luni, Rusia a prezentat o serie de noi realizări care vor consolida sistemele existente PVO-PRO, punând un accent deosebit pe complexele cu rază scurtă și medie de acțiune. Cu toate acestea, în pofida progresului foarte mediatizat, câțiva experți militari ruși și-au exprimat îngrijorarea și au ridicat întrebări serioase cu privire la "omnipotența" aparentă a sistemelor PVO-PRO rusești.

 

Într-un articol publicat pe 29 martie de Nezavisimoye Voyennoye Obozreniye, expertul militar rus Alexander Khramchikhin își exprimă îndoielile, declarând că invincibilitatea declarată a sistemelor PVO-PRO rusești ar putea de fapt să nu fie o realitate. Concret, Khramchikhin sugerează că atât NATO - cu Statele Unite ca forță lider, cât și China (a cărei alianță strategică cu Rusia "nu este nimic altceva decât retorică") sunt capabile să depășească sau să distrugă sistemul de apărare antiaeriană și antirachetă al Rusiei. În ceea ce privește SUA, expertul susține că, în caz de ostilități, Washingtonul poate transforma cu ușurință cantitatea în calitate "prin simpla lovire a sistemelor rusești antiaeriane și antirachetă cu un număr mare de rachete Tomahawk, AGM-86, AGM-158, (și) JASSM-ER (rachete de croazieră) ... În afară de aceasta, dronele ghidate QF-16А/Сs, utilizate de mult timp de armata americană cu rol de ținte aeriene pentru activitatea de instrucție, vor fi utilizate cu siguranță ca vehicule aeriene de luptă fără pilot (UCAV) pentru a aduce prejudicii maxime sistemului PVO-PRO rusesc ... Atacul va fi îndreptat în principal spre sistemele noastre S-300/400 pentru a le epuiza muniția și ale face ținte ușor de distrus."

 

Khramchikhin scrie că, pe baza calculelor matematice elementare, Rusia pur și simplu nu dispune de suficiente sisteme  de apărare antiaeriană și antirachetă  pentru a evita un atac masiv din partea unui adversar mult mai puternic, cum ar fi SUA. El continuă să sugereze că "americanii pot lăsa să piardă câteva sute de rachete și QF-16 (care au devenit deja depășite) pentru a distruge fiecare regiment (mai ales cele aflate în afara Moscovei și Sankt-Petersburgului, care nu sunt sprijinite de alte regimente. Da, acest lucru este destul de scump, dar ei au destui bani ."

 

În plus, Khramchikhin admite că și China deține un arsenal uriaș de diferite tipuri de rachete balistice și de croazieră (cum ar fi DH-10/CJ-10), precum și avioane de luptă învechite Shenyang J-6 și J-7, "care, transformate în UCAV-uri, pot provoca daune maxime împotriva puternicului sistem PVO-PRO rusesc". Potrivit lui Khramchikhin, "problema devine din ce în ce mai serioasă ... de fapt, la scară restrânsă, poate fi o dovadă ceea ce se întâmplă acum în Siria". De altfel, după cum a susținut Khramchihin anul trecut, se poate observa și pe flancul estic al Rusiei, unde sistemele existente PVO-PRO înregistrează multiple defecte și "nepotriviri în ceea ce privește provocările cu care se confruntă Rusia".

 

În același timp, experiența siriană a Rusiei dezvăluie unele dintre cele mai problematice aspecte cu care se confruntă Moscova. În primul rând, după cum remarcă analiștii ruși în comentarile privind acțiunile aviației israeliene, atât rușii, câ și sirienii s-au concentrat în mod intenționat asupra numărului de rachete distruse de sistemele siriene PVO-PRO, dar s-au abținut de la orice comentarii cu privire la faptul că rachetele israeliene puteau să depășească posibilitatea de apărare a sistemelor (de exemplu, atacul asupra militarilor sirieni din 25 decembrie 2018). Pe de altă parte, după atacul israelian asupra obiectelor situate în Hama și în jurul localității Masiaf, partea siriană a susținut că "sistemele noastre PVO au interceptat și distrus unele rachete ale inamicului înainte de a-și atinge țintele." Chiar și sursele rusești au recunoscut că unele rachete au reușit să provoace pagube, rănind trei militari și șase civili și distrugând o serie de facilități în care se presupune că ar fi fost depozitate rachete iraniene (Rossyiskaya Gazeta, 13 aprilie).

 

Comentând acest aspect, mediile militare de informare rusești au redus motivul succesului israelian la faptul că "spre deosebire de Rusia, Siria nu dispune de un sistem radar puternic pentru detectarea și determinarea poziției țintelor aeriene, având astfel afectată capacitatea sistemelor PRO ... Acestea [complexele PVO-PRO ale Siriei] nu sunt integrate într-un sistem multinivel de apărare, care ar putea să acopere infrastructurile militare și civile importante din punct de vedere critic ... De aceea, sistemul lor de apărare are o serie de "zone oarbe"... Israelul a început să aplice noi tactici de luptă după desfășurarea sistemelor S-300 în Siria" (Rossyiskaya Gazeta, 20 aprilie).

 

Acestea fiind spuse, atacul israelian menționat mai sus (13 aprilie) și un alt episod care a avut loc în ianuarie 2019, cauzând distrugerea unui sistem de apărare aeriană Pantsir-S1 în Siria, au ridicat o serie de întrebări despre capacitățile reale ale complexelor antiaeriene și de apărare antirachetă cu rază scurtă de acțiune ale Rusiei. Unele surse pro-Kremlin susțin că racheta aer-sol, spersonică, cu rază lungă de acțiune Rampage (poreclită după episodul ianuarie "distrugătorul de Pantsir") nu este altceva decât "un truc de marketing". Dar, dacă așa stau lucrurile, atunci de ce a putut distruge unu sistem Pantsir-S1? Pantsir-S1 nu este la fel de invulnerabil și la Moscova? Sau a fost doar o problemă datorată incompetenței în operarea sistemului de către partea siriană? Sursele rusești nu oferă un răspuns clar la această problemă. Dacă - așa cum au susținut în mod frecvent alți experți militari ruși - racheta israeliană Rampage "poate fi disctrusă cu sistemele Buk-M2, Tor-M2 și Pantsir-S1", rămâne neclar de ce sistemele Pantsir-S1 și Buk-M2, prezente în teatru de operații, nu au acționat în consecință.

 

Explicațiile sumare prezentate de ruși s-au limitat în cea mai mare parte, la a sugera că este vina sirienilor (situație asemănătoare cunoscutelor cazuri sovietice, din a doua jumătate a anilor 1970, privind numărul mare de eșecuri din Orientul Mijlociu). 

 

Cu toate acestea, argumentele nu justifică alte episoade, cum ar fi seria de atacuri asupra forțelor ruse staționate în Baza aeriană Khmeimim din Siria, între sfârșitul anului 2017 și începutul anului 2018. Acest episod a fost, de asemenea, dovada dificultății de acțiune a sistemului Pantsir-S1, care nu a oferit un răspuns adecvat și în timp util. Prin urmare, se poate concluziona că, deși sistemele rusești POV-PRO s-au îmbunătățit, acestea continuă să fie limitate de existența unor dificultăți tehnice.

 

Foto: Sistemul rusesc de apărare antiaeriană Pantsir-S1, Sputnik News

 

 

 

Imagine cu caracter simbolic
Apărarea antiaeriană a Rusiei: prezentarea realizărilor, liniștirea problemelor (partea II)

Black Sea 

Military Activities Picture

https://psihologiepitesti.wordpress.com/

  1. ro

ANALIZE & SINTEZE