N. Iordan, sursa: tetovanews.info

 Departamentul de Stat american a cerut astăzi tuturor aliaților și partenerilor săi să se abțină de la încălcarea sancțiunilor cu Rusia, care ar putea fi ținta sancțiunilor, în virtuteA Legii privind Combaterea Adversarilor Americii prin Sancţiuni (CAATSA).
 
"În convorbirile cu oficiali guvernamentali sârbi, ne-am exprimat în mod repetat nemulțumirea și îngrijorarea față de achiziționarea de echipamente militare, inclusiv achiziționarea sistemului Pantsir", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.
 
Uniunea Europeană a anuțat anterior că pentru progresul pe calea integrării europene este necesar ca Serbia să-și armonizeze politica externă cu cea a Uniunii Europene.
 
"Guvernul Serbiei a făcut din integrarea UE o prioritate strategică pentru stat. Ne așteptăm ca Serbia să respecte obligațiile pe care și le-a asumat", a declarat Peter Stano, purtătorul de cuvânt al șefului de politică externă al UE, Josep Borrell.
 
Acordul privind achiziționarea sistemului rusesc de rachete Pan tsir S1 a fost semnat de Serbia și Rusia cu ocazia exercițiilor militare comune "Frăția Slavă", desfășurate în luna octombrie 2019.
Mulțumim pentru încredere
26 februarie 2020
Avertisment al SUA adresat Serbiei cu privire la achiziționarea de armament din Federația Rusă

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

Balcanii de Vest