01 iulie 2020

Sursa: twitter.com, 

 Din monitorizarea datelor unor surse de aviație occidentale rezultă că, pe 01.07.2020, avioane aparținând Forțelor Navale și Forțelor Aeriene ale SUA au desfășurat alte zboruri de cercetare, de mai multe ore, în proximitatea frontierelor Federației Ruse de la Marea Neagră.

 

Un avion de patrulare antisubmarin P-8A Poseidon a decolat de la Baza Aeriană Sigonella din insula italiană Sicilia, iar un avion de cercetare strategică RC-135W a fost ridicat în aer de la Baza Aeriană Mildenholl din Marea Britanie și, timp de cel puțin trei ore, au patrulat de-a lungul litoralului Crimeii și Ținutului Krasnodar.

 

Zborurile au fost efectuate la distanțe de 45-60 de kilometri de litoralul rusesc, deasupra apelor internaționale ale Mării Negre.

 

Cele două avioane americane au fost interceptate de două avioane de vânătoare de tip Su-27 aparținând forțelor de serviciu pentru apărarea antiaeriană ale Regiunii Militare Sud.

 

Este pentru a treia zi consecutiv în care avioane de cercetare americane desfășoară zboruri în apropierea Peninsulei Crimeea și a zonei Kuban din Ținutul Krasnodar.

 

Astfel, marți (30.06.2020), în zona litoralului rusesc de la Marea Neagră s-a aflat un avion de patrulare antisubmarin P-8A Poseidon.

 

Luni (29.06.2020) au fost înregistrate zborurile a două avioane, unul de tip P-8A Poseidon și unul RC-135W.

 

Potrivit precizărilor Centrului Național pentru Conducerea Apărării Federației Ruse, luni, pentru interceptarea avioanelor de cercetare americane, au fost ridicate în aer avioane de vânătoare rusești de tip Su-27.

 

“Pe 29 iunie 2020, forțele de serviciu pentru apărarea antiaeriană ale Regiunii Militare Sud au descoperit deasupra apelor neutre ale Mării Negre un avion de patrulare maritimă P-8A Poseidon al Forțelor Navale ale SUA și un avion de cercetare strategică de tip RC-135W aparținând Forțelor Aeriene americane, pe care le-au preluat pentru escortă”, s-a precizat în comunicatul de presă al centrului.

 

În afară de acestea, tot luni (29 iunie), deasupra Mării Negre a fost înregistrat și zborul unei drone de cercetare la nivel strategic RQ-4A Global Hawk a Forțelor Aeriene ale SUA, care s-a deplasat în apropierea frontierelor Federației Ruse din Caucaz, Abhazia și Osetia de Sud, prin spațiul aerian al Georgiei. Ulterior, drona a zburat de-a lungul litoralului zonei Kuban și Peninsulei Crimeea, după care s-a deplasat în Ucraina și a efectuat o altă serie de zboruri de-a lungul liniei de demarcație din Donbas.

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Începând de la sfârșitul săptămânii trecute, zborurile de cercetare efectuate cu mijloace aeriene americane în Marea Neagră s-au desfășurat într-un ritm fără precedent.

Astfel, vineri (26 iunie), în zona Mării Negre s-au aflat două avioane P-8A Poseidon, un avion RC-135W și o dronă RQ-4A Global Hawk. Apoi, începând de luni (29 iunie) zborurile au fost reluate după calendarul prezentat mai sus.

La acestea trebuie adăugat faptul că în Marea Neagră se află distrugătorul Porter și nava de desant Oak Hill aparținând Forțelor Navale ale SUA.

Partea rusă a reacționat la activitățile militare americane din regiune, pe mai multe planuri. În primul rând, au fost ridicate în aer avioane de vânătoare pentru interceptarea mijloacelor aeriene americane. Pe 26 iunie din Crimeea a decolat un avion de tip Su-30SM, iar pe 29 iunie și 01 iulie câte două avioane Su-27.

În al doilea rând, pe 27 iunie, 10 avioane de vânătoare și de bombardament din Crimeea au simulat un atac asupra distrugătorului american Porter, aflat în zona Georgiei.

În al treilea rând, pe 30 iunie, un complex de rachete de coastă de tip Bal a lansat o rachetă antinavă din poligonul de pregătire Opuk din Crimeea.

Astfel, se poate aprecia că situația de securitate din Regiunea Mării Negre este una foarte încordată, cu reacții ostile atât din partea SUA, cât și a Federației Ruse.

Nu este exclus ca, pe fondul acestor tensiuni, între mijloacele aeriene sau navale ale celor două părți să apară incidente de securitate, care să producă încordare politică și militară la cel mai înalt nivel.

Este de așteptat ca, în perioada următoare, acest trend să se mențină, având în vedere faptul că, în perioada iulie-septembrie 2020, Federația Rusă intenționează să intensifice activitățile de pregătire pentru luptă din sudul țării. Acestea vor culmina, în luna septembrie, cu exercițiul de comandament și stat major la nivel strategic Caucaz-2020.

Inițial, reprezentanții ruși au anunțat că, pentru a reduce tensiunile la frontierele cu NATO, a fost modificat planul exercițiului, iar activitățile principale ale acestuia au fost mutate în adâncimea teritoriului rus. Însă, în noile condiții, rămâne de văzut dacă acest lucru se va mai întâmpla sau dacă nu cumva, dimpotrivă, vor fi intensificate activitățile din Marea Neagră și din proximitatea acesteia.

 

 

 

 

 

Aviația rusească a interceptat din nou avioane de cercetare americane deasupra Mării Negre

Black Sea 

Military Activities Picture

https://psihologiepitesti.wordpress.com/

  1. ro

EVENIMENTE