13 aprilie 2019

Nicolae Iordan, sursa: rtklive.com

 În ultima perioadă, la nivelul liderilor kosovari se conturează tot mai clar ideea amestecului și influenței Rusiei în regiune. Aceștia observă că, dincolo de dezvoltarea relațiilor deja consolidate cu Serbia, Kremlinul urmărește slăbirea influenței NATO pe cel mai avasat aliniament european, cel din Balcani de Vest 
 
O primă poziție în acest sens aparține lui Halil Matoshi, consilier al premierului kosovar, care a declarat pentru Europa Liberă că "politica Rusiei continuă să încerce să submineze procesele de integrare în NATO și UE ale țărilor din regiune, prin manifestarea prezenței în aceste țări sub diferite forme".
 
Acesta consideră că în Muntenegru, Macedonia, Albania, dar și în Kosovo, prin Biroul rus de Reprezentare din Priștina, Rusia este angajată să își extindă influența prin crearea unor obstacole privind aderarea la NATO și integrarea în Uniunea Europeană. Pentru un astfel de scop, potrivit Departamentului de Stat al SUA, este utilizată inlusiv baza așa-zis "umanitară" de la Nis, pe care americanii o consideră a fi un "centru al spionajului rus".
 
H. Matoshi a afirmat că ambasadele ruse cheltuiesc anual peste 10 milioane de euro pentru a exercita influența rusă în politica și în mass-media din regiune. Referitor la Kosovo, acesta a precizat că "Serbia primește susținere fără rezerve, din Rusia, pentru a nega independența Kosovo și pentru a destabiliza regiunea".
 
Consilierul premierului kosovar și-a argumentat afirmațiile declarând că "ultimul caz pentru destabilizarea regiunii a avut loc în Muntenegru, unde au fost arestați cetățeni din Serbia, care, sub influența rusă, au vrut să îl asasineze pe președintele Milo Djukanovic și apoi sa orchestreze un puci politic și militar în acest stat. Aceasta ne-a făcut să credem că și Kosovo poate face, la fel de bine, obiectul acestei tendințe de extindere a influenței".
 
În același context, Lisen Bashkurti, fost reprezentant al Albaniei la ONU, în prezent președinte al Academiei Diplomatice albaneze, a declarat într-un interviu acordat postului de radio "Europa Liberă", că prezența și influența rusă în țările regiunii, inclusiv în Kosovo, trebuie privite pe trei niveluri:
 
1. Ca parte a geopolitici rusești - "Prezența și influența rusă, au fost, sunt și vor rămâne un element important al strategiei președintelui rus, Vladimir Putin, care a reinstaurat doctrina tradițională a vechii geopolitici ruse, sub multe aspecte chiar și pe cea a lui Stalin".
 
2. Ca oportunitate de exploatare a instabilității regionale - "Caracteristicile Balcanilor de Vest, etapa de tranzitie, elementele evidente ale guvernărilor ineficiente, crizele ciclice și fenomene precum coruptia la nivel înalt, crima organizată, spălarea banilor, dar și alte aspecte care provoacă instabilitate sunt toate elemente care deschid ușa oportunităților pentru a crește prezența și influența rusă în regiune."
 
3. Ca oportunitate de exploatare a dualității politicii externe promovată de Serbia - "Al treilea nivel este legat în mod specific de Kosovo și de relațiile sale cu Serbia. Trebuie avut în vedere că Serbia continuă să aibă o politică externă cu doi vectori, unul pro-european și altul pro-rus. Atâta vreme cât Serbia va continua să fie o mână prelungită a geopoliticii ruse, chiar dacă prezența și influența rusă nu în Kosovo nu ar fi unele directe, indirect, prin influența sârbă, acestea cu siguranță se pot realiza."
 
L. Bashkurti a mai precizat că, la nivel ideologic, prezența politicilor, strategiilor și tacticilor ruse este evidentă. "De exemplu, teza pentru repunerea statutului Kosovo în discuțiile internaționale, teza pentru revizuirea frontierelor prin modificări, corecții și strămutări este, de asemenea, o teză rusă renumită. Este cunoscută tactica de a crea zone sau crize înghețate în regiuni delicate. De asemenea, este evidentă teza rusă privind abuzul aupra minorităților etnice, ca motiv pentru a provoca țările vecine și pentru a le ține sub presiune continuă. De aceea, multe elemente care au legatură cu strategia politicii externe a Rusiei dar și cu practicile pe care le folosește pentru a o implementa se observă și în realitatea politică din Kosovo."
 
Semne ale intenției Rusiei privind extinderea influenței în Kosovo sunt și în domeniul economic. Potrivit analiștilor kosovari, această influență vine în principal prin Serbia. 
 
Banca Centrală a Kosovo nu a actualizat datele, însă conform cifrelor anului 2016, investițiile ruse în Kosovo au fost de aproximativ 2 milioane de euro, iar valoarea importurilor de produse rusești, în anul 2017, a fost de aproximativ 7 milioane de euro.
 
foto: westbalkanresearch.net
 

 

 

Balcanii de Vest continuă să fie în atenția Rusiei pentru slăbirea influenței NATO și UE

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

EVENIMENTE