13 octombrie 2019

Vladimir Kravcenko, dt.ua

  În condițiile dominației militare a Federației Ruse în regiune, cum ar putea Ucrainea să își afirme drepturile și interesele în marea teritorială proprie, în zona economică exclusivă și în zona apelor continentale din Marea Azov? Cum să garanteze libertatea de navigație prin Strâmtoarea Kerci, astfel încât navele comerciale să poată accesa porturile ucrainene din Azov? Cum să se asigure trecerea prin strâmtoare a navelor de luptă ucrainene? Soluția este complicată de faptul că Forțele Navale Ucrainene nu au capacitatea de a apăra prin forță suveranitatea Ucrainei în regiunea Azov-Kerci, iar conducerea țării nu dorește să crească riscul unui conflict armat.

 

Sprijinirea Kievului în apărarea drepturilor ar putea consta în recunoașterea de către comunitatea internațională a unei delimitări clare și a dreptului la libera navigație în aceste ape. Însă, prin semnarea acordului ucraineano-rus cu privire la cooperarea în Marea Azov și Strâmtoarea Kerci, în 2003, care prevede că aceste ape sunt „ape interioare” care aparțin istoric ambelor țări, Kievul și Moscova nu au mai considerat necesară semnarea unui acord pentru delimitarea mării și a strâmtorilor.

 

În temeiul Convenției Națiunilor Unite privind Legea Mării, Kievul are mai multe opțiuni: părțile pot delimita zonele maritime fie în instanță, fie la masa negocierilor, fie prin demers unilateral. Rusia se opune cu putere soluționării acestei probleme în instanță, insistând asupra negocierilor. Dar negocierile s-au dovedit inutile, întrucât rușii nu au fost sub nicio formă interesați să delimiteze aceste ape.

 

Cele 36 de runde de negocieri, care au avut loc din 1996 până la debutul conflictului ruso-ucrainean, au arătat că Moscova poate accepta numai o delimitare în termeni proprii, și nu pe baza dreptului maritim internațional. În același timp, deși în tratatul din 2003 se prevedea și delimitarea zonelor, rușii au susținut că statutul Mării Azov și al Strâmtorii Kerci este asociat celui al apelor interioare comune celor două țări. Iar după ocuparea Crimeei, Rusia a declarat Strâmtoarea Kerci „zonă cu ape teritoriale exclusiv rusești”.

 

Deoarece după ocuparea Crimeei și Donbasului negocierile cu Rusia s-au dovedit nerealiste, la Kiev au început să apară tot mai des propuneri privind utilizarea instrumentelor auxiliare prevăzute de Convenția Națiunilor Unite privind dreptul mării.

 

Șeful adjunct al Hidrografiei de Stat, Bogdan Ustimenko, a cerut autorităților ucrainene să înceapă un proces forțat de negocieri cu Rusia, privind frontiera maritimă. Acesta invocă articolul 298 din Convenția Națiunilor Unite privind dreptul mării și anexa V a prezentei convenții, care prevăd soluționarea unui litigiu printr-o procedură de conciliere. În același timp, Ustimenko menționează precedentul cu aplicarea acestui articol de către Australia și Timorul de Est, rezultând în acordul din 2018 privind stabilirea frontierelor în Marea Timor.

 

Deși Convenția nu prevede noțiunea de „proces de negociere obligatoriu”, Ucraina poate cere într-adevăr unilateral întrunirea ONU pentru constituirea unei comisii de conciliere. Rezultatul nu va fi nici măcar o decizie, ci un raport cu propuneri și recomandări care să permită părților să repornească procesul de negociere pe o bază nouă, posibil având o disponibilitate mai mare de a accepta un compromis. Cu toate acestea, utilizarea recomandărilor rămâne la latitudinea părților, și mai ales a Rusiei. Nu este de așteptat ca Moscova să dea dovadă de bunăvoință, mai ales că îi convine perfect starea actuală. De fapt, chiar și Ustimenko recunoaște că „astăzi, este puțin probabil ca Rusia să semneze în mod voluntar un acord de delimitare cu Ucraina, așa cum face Australia cu Timorul de Est”.

 

În această situație, stabilirea unilaterală, de către Ucraina, a limitelor zonelor sale maritime din Marea Azov pare singura cale de ieșire din impas. În ultimii ani, varianta unei astfel de acțiuni a Kievului a devenit tot mai probabilă.

 

În urmă cu un an, Consiliul pentru Securitate Națională și Apărare al Ucrainei a decis măsuri urgente pentru protejarea intereselor naționale în sudul și estul Ucrainei, în Marea Neagră, Marea Azov și în Strâmtoarea Kerci. În special, i s-a cerut guvernului să prezinte parlamentului un proiect de lege privind apele interioare, marea teritorială și zona contiguă a Ucrainei, iar Ministerul Afacerilor Externe a trebuit să informeze secretariatul Națiunilor Unite și Federația Rusă cu privire la coordonatele liniilor de delimitare din Marea Azov, Marea Neagră și în Strâmtoarea Kerci. 

 

În final, demersul s-a limitat la faptul că parlamentul a adoptat o lege privind zona contiguă a Ucrainei în decembrie anul trecut, care, însă, nu conține coordonatele liniei centrale. Această jumătate de drum se explică în primul rând prin faptul că înregistrarea legală a unei delimitării a zonelor maritime dintre Ucraina și Rusia la nivel național și internațional, cu stabilirea simultană a statutului apelor interioare din Azov și Keci ar avea caracter temporar și ar contrazice poziția ucraineană prezentată Crții de Arbitraj, prin care acuză Federația Rusă de încălcarea drepturilor ce îi revin "ca stat de coastă în Marea Neagră, Marea Azov și în Strâmtoarea Kerci".

 

Ei bine, deocamdată Kievul nu intenționează să încalce Acordul ruso-ucrainean din 2003. În primul rând pentru că denunțarea acestuia nu schimbă în esență nimic. Ce va împiedica navele rusești să navigheze în apele ucrainene chiar și după încetarea tratatului? Doar teama că poliția ucraineană de frontieră și Forțele Navale vor deschide focul. Vor face asta? Situația actuală demonstrează că Kievul nu încearcă să exacerbeze situația, protejând marea teritorială fără a crește riscul unei confruntări armate.

 

În al doilea rând, Kievul consideră că, imediat după denunțarea acordului din 2003, Rusia va declara că Strâmtoarea Kerci se află sub suveranitatea sa și va înăspri imediat regulile de trecere pentru navele comerciale ucrainene și străine. În această situație, este mai bine să aștepte decizia Curții de Arbitraj, care ar trebui să clarifice starea strâmtorii.

 

În al treilea rând, articolul 2 din Acordul din 2003 prevede libertatea de navigație pentru navele militare și comerciale ucrainene în Marea Azov și în Strâmtoarea Kerci. Apelând la acest articol, Kievul poate solicita Moscovei să nu împiedice trecerea navelor de război ucrainene din Marea Neagră în Marea Azov. Denunțarea tratatului ar degreva Rusia de această obligație.

 

Problema Mării Azov și a Strâmtorii Kerci nu are soluții simple. Dar cea mai bună opțiune pare să fie așteptarea, în primul rând a verdictului Curții de Arbitraj. Kievul speră că instanța va recunoaște aplicarea Convenției Națiunilor Unite privind dreptul mării în zona maritimă Azov-Kerci. Decizia curții nu înseamnă că Kievul va acționa mai dur pentru a-și păstra drepturile în Marea Azov și în Strâmtoarea Kerci, ci că va permite diplomației ucrainene să fie mai încrezătoare în demersurile sale de a obliga Moscova să respecte libertatea de navigație în aceste ape.

Imagine cu caracter simbolic
Ce poate face Ucraina pentru delimitarea Mării Azov și pentru libera navigație în Strâmtoarea Kerci?

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

ANALIZE & SINTEZE