Surse: mil.ru,

 Departamentul pentru informare și comunicații în masă din cadrul Ministerului rus al Apărării a anunțat că, pe 22.01.2020, la Flota rusă din Marea Neagră (FRMN), echipaje ale complexelor de rachete și artilerie antiaeriană Pantsir-S1 au desfășurat un exercițiu de căutare și distrugere a țintelor aeriene.

 

Potrivit planului exercițiului planificat, adversarul convențional a întrebuințat drone pentru atacarea pozițiilor complexelor de rachete antiaeriene S-400 Triumf.

 

Pe timpul antrenamentului, echipajele complexelor Pantsir-S1 au descoperit, identificat și distrus ținte aeriene, la o distanță sigură.

 

În scopul creării în cadrul exercițiului a unei sitații cât mai apropiate de cea de luptă, subunități de pază și apărare au respins atacurile unor grupuri de cercetare-diversiune ale adversarului convențional.

 

Echipajele complexelor de rachete și artilerie antiaeriană și-au îndeplinit misiunile încredințate, menținându-se în normativele algoritmilor de acțiune pentru respingerea mijloacelor de atac aerian ale adversarului convențional.

 

Complexele de rachete și artilerie antiaeriană Pantsir-S1 se află în serviciul de luptă pentru apărarea antiaeriană și acoperirea pozițiilor complexelor de rachete antiaeriene S-400 Triumf, care sunt dislocate pe teritoriul Peninsulei Crimeea.

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: În mod normal, complexele de rachete și artilerie antiaeriană Pantsir-S1 dislocate în Crimeea aparțin Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană – Rostov pe Don. Regimentele de Rachete Antiaeriene de la Sevastopol (12) și Feodosia (18) din compunerea Diviziei 31 Apărare Antiaeriană – Sevastopol includ câte două divizioane de rachete antiaeriene S-400 Triumf și câte un divizion de complexe Pansir-S1.

De asemenea, în zona localității Kerci, la sfârșitul anului 2018, a fost operaționalizat încă un divizion de rachete antiaeriene S-400 Triumf, protejat, probabil, de o baterie de complexe Pantsir-S1. Potrivit anumitor surse, acestea fac parte tot din Regimentul 18 Rachete Antiaeriene – Feodosia din cadrul Diviziei 31 Apărare Antiaeriană – Sevastopol a Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană – Rostov pe Don.

În consecință, nici complexele de rachete antiaeriene S-400 Triumf și nici complexele de rachete și artilerie antiaeriană Pantsir-S1 nu ar trebui să aibă legătură cu FRMN. Cu toate acestea, începând din anul 2019, reprezentanții militari ruși, inclusiv pe site-ul oficial al Ministerului Apărării, au început să folosească în loc de Aviația navală a FRMN sintagma Aviația navală și Apărarea Antiaeriană a FRMN și să atribuie acesteia avioane de vântoare Su-27 și complexe de rachete și artilerie antiaeriană Pantsir-S1. Acest lucru înseamnă că, deși nu s-au făcut precizări în acest sens, FRMN a preluat responsabilitatea apărării antiaeriene a Peninsulei Crimeea de la Armata 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană. Probabil, că, implicit, Aviația navală și Apărarea Antiaeriană a FRMN a preluat structurile de aviație și de apărare antiaeriană din peninsula Crimeea, respectiv Divizia 27 Aviație Mixtă – Belbek și Divizia 31 Apărare Antiaeriană – Sevastopol.

În plus, presa rusă a informat, cu ceva timp în urmă, că până la sfârșitul anului 2019, în Crimeea va mai fi înființată o divizie de aviație în cadrul FRMN, care va include cele două regimente ale Aviației navale: Regimentul 43 Aviație de Asalt – Saki și Regimentul 318 Aviație Mixtă – Kacha.

În acest fel, ar trebui ca, în prezent Aviația navală și Apărarea Antiaeriană a FRMN să includă două divizii de aviație și o divizie de apărare antiaeriană.

Deocamdată însă situația este neclară, iar informațiile oficiale pe această temă lipsesc cu desăvârșire. Probabil că, în timp, aceste evoluții vor fi confirmate sau infirmate.

22 ianuarie 2020
Complexe Pantsir-S1 dislocate în Crimeea au desfășurat exerciții de distrugere a țintelor aeriene

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

ACTIVITĂȚI CURENTE