29 ianuarie 2020

Sursa: tass.ru

 În cadrul unui interviu acordat agenției de presă Tass, constructorul-șef pentru complexe de apărare antiaeriană al Biroului de Construcții Instrumente Shipunov, parte a societății Complexe de înaltă precizie din cadrul corporației de stat Rostekh, Valeri Slugin, a declarat, pe 29.01.2020, că pentru complexul de rachete și artilerie antiaeriană Pantsir-S a fost dezvoltată o nouă rachetă hipersonică.

 

“Există două rachete, care se luptă cu un spectru întreg de ținte. O rachetă standard, iar altă rachetă a fost dezvoltată recent. Aceasta are o viteză hipersonică de peste cinci Mach”, a precizat Slugin.

 

Potrivit declarațiilor acestuia, noua rachetă zboară cu viteză mai mare spre țintă, crescând cadența de tragere a complexului, deoarece se eliberează mai rapid canalul de tragere. “În plus, nu mai este necesară amplasarea unei cantități mari de explozibili în focosul rachetei pentru dispersarea fragmentelor acestuia. Viteza de impact mai mare asigură o eficiență crescută a fragmentelor focosului”, a adăugat constructorul-șef.

 

Slugin a menționat că rachetele complexului Pantsir nu sunt dotate cu capete de autodirijare. La distanțele la care lucrează complexul, toate misiunile pot fi rezolvate cu ajutorul sistemului de telecomandare a rachetei din mașina de luptă.

 

De asemenea, Valeri Slugin a declarat că, pentru complexul Pantsir-S, în următorii trei-patru ani, va fi dezvoltată o nouă rachetă de gabarit redus, pentru lupta împotriva dronelor mici. În prezent, în acest scop, au loc lucrări de cercetare științifică. Întregul ciclu pentru noua rachetă va mai presupune producerea și testarea acesteia.

 

Constructorul-șef a menționat că, cu ajutorul mini-rachetei, vor fi rezolvate două misiuni: va fi extins completul de luptă al unui complex în vederea tragerilor asupra țintelor de mici dimensiuni și vor fi reduse costurile pentru distrugerea acestora.

 

După cum a precizat Slugin, completul de luptă al uni complex este format din 12 rachete și 1.400 de cartușe pentru pușcă, cu care pot fi distruse până la 20 de ținte sau chiar mai multe. Însă, în lupta modernă, acest lucru nu este suficient. “Putem amplasa pe complexele Pantsir de patru ori mai multe mini-rachete. Acest fapt va crește performanța în luptă și va mări cantitatea de ținte ce vor putea fi distruse cu un singur complet de luptă”, a spus Slugin.

 

În plus, după cum a explicat constructorul-șef, este costisitoare distrugerea cu rachetele standard, cu o bătaie de 20-30 de kilometri, a unor drone de dimensiuni reduse, cu o viteză mică, aflate la distanțe de aproximativ cinci-șapte kilometri. “În prezent, lovim astfel de ținte la distanțe de cinci-șapte kilometri, în așa-numita zonă apropiată. Atunci de ce să pui atâta praf de pușcă într-o singură rachetă și să-i pui motoare atât de puternice? E fezabil din punct de vedere economic să faci o rachetă mai mică”, a declarat Slugin.

 

Acesta a precizat că rachetele de mici dimensiuni vor avea aceeași lungime ca rachetele standard, dar vor avea un diametru mai mic. Astfel, în locul unei rachete obișnuite, în instalația de lansare ve fi amplasată o casetă cu patru rachete.

 

Potrivit declarațiilor lui Slugin, până în prezent, complexele de rachete și artilerie antiaeriană Pantsir-S au distrus peste 100 de drone, în special în Siria, dar și în alte regiuni, precum Libia. Acesta a menționat că în Siria activează două grupări de complexe Pantsir-S. Este vorba despre o grupare a trupelor ruse amplasată în cadrul Bazei Aeriene – Hmeimim și de o grupare exploatată de armata siriană.

 

Complexul Pantsir-S este destinat pentru acoperirea apropiată a obiectivelor civile și militare împotriva mijloacelor de atac aerian, pet imp de zi și de noapte, în orice condiții meteorologice și de război electronic. În dotarea complexului Pantsir se află 12 rachete antiaeriene dirijate (câte șase rachete în două containere de transport și lansare). De amenea, în dotarea complexului se află două puști de calibru 30 de milimetri.

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: De regulă, Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse întrebuințează complexele de rachete și artilerie antiaeriană Pantsir-S în tandem cu sistemele de rachete antiaeriene S-400, pentru a asigura protecția acestora din urmă. În forma standard, un regiment de rachete antiaeriene include două divizioane de rachete antiaeriene S-400 și un divizion de rachete și artilerie antiaeriană Pantsir-S.

Însă, complexele Pantsir-S sunt utilizate și în mod individual, pentru protejarea unor obiective civile și militare, precum Bazele Militare din Siria de la Hmeimim și Tartus.

În urma exploatării în condiții reale de luptă, în special în Siria, complexul Pantsir-S a fost perfecționat, în scopul înlăturării unor deficiențe constatate. Acesta este pe cale să devină unul din cele mai performante complexe de apărare antiaeriană din lume, în ceea ce privește lupta împotriva dronelor.

 

Complexul rusesc de apărare antiaeriană Pantsir-S a fost dotat cu o rachetă hipersonică

Black Sea 

Military Activities Picture

https://psihologiepitesti.wordpress.com/

  1. ro

EVENIMENTE