N. Iordan, sursa: rtklive.com 

 Problema recunoașterii independenței Kosovo a provocat ample dispute în Cehia. Totul a început după declarațiile președintelui ceh la Belgrad, Milos Zeman, potrivit cărora Cehia va analiza posibilitatea retragerii recunoașterii independenței Kosovo.

 

Astfel de declarații au provocat o mare nemulțumire în Kosovo, iar Priștina a refuzat să participe la reuniunea de la Praga a premierilor Grupului de la Vișegrad și Balcanilor de Vest.
 
În sprijinul declarațiilor președintelui M. Zeman, liderul Partidului Comunist Ceh, Vojtech Filip, a declarat că retragerea recunoașterii independenței Kosovo trebuie să aibă loc, deoarece "în Balcani au avut loc războaie ce nu au fost aprobate de ONU, iar bombardarea Iugoslaviei a fost o crimă de război". Acesta susține chiar că  recunoașterea de către Cehia a independenței Kosovo nu este încheiată, întrucât "statul ceh încă nu are un ambasador în Kosovo".
 
Partidul comuniștilor din Cehia este reprezentat și în Parlamentul European.
 
Cu toate acestea, premierul ceh a declarat recent (12.09.2019), la Praga, că Cehia nu are motive să-și schimbe poziția în legătură cu independența Kosovo, deși omologul său sârb , Ana Brnabic, susține că a primit promisiuni din partea șefului executivului de la Praga în legătură cu retragerea recunoașterii statului Kosovo.
 
 
Mulțumim pentru încredere
13 septembrie 2019
Comuniștii cehi cer retragerea recunoșterii independenței statului Kosovo

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

Balcanii de Vest