14 martie 2019

Ghe. Orjanu / BSMAP

- Concluzii și aprecieri -

Securitatea în Uniunea Europeană

 O bună parte din discursurile părții germane s-a consumat pe răspunsul adresat președintelui SUA, care la summitul NATO din 2018 a exprimat o serie de nemulțumiri la adresa Germaniei. Atunci, Donald Trump solicita Berlinului să cheltuiască mai  mult pentru apărare și să nu mai susțină construcția gazoductului Nord Stream 2. Desigur, simplele contradicții sau înțepături ar fi reprezentat doar tehnici de reglare a situației în interior, dar din nefericire pentru lumea transatlantică, din poziția exprimată de Germania rezultă că urmează un divorț lent între UE și SUA, din punct de vedere al intereselor de securitate.

 

Deci, cum va arăta securitatea UE în viitor? Cel mai clar răspuns vine din partea Înaltului reprezentant al UE pentru relații externe și politica de securitate, Federica Mogherini, care avansează paradigma de „autonomie strategică” a UE în raport cu NATO. Reprezentanții Germaniei detaliază, precizând că securitatea UE trebuie realizată de țările membre, iar NATO va funcționa ca o „ancoră a stabilității în vremuri furtunoase”, adică un fel de poliță de asigurare, în cazul unui pericol de securitate iminent și insurmontabil la adresa UE. În consecință, UE își va dezvolta o apărare comună, în care vor fi armonizate capacitățile de planificare, achiziții și operare, care după cum ne asigură toți liderii europeni, nu va dubla în niciun fel forțele NATO. Astfel, în perioada 2020-2026, UE va aloca 13 miliarde de euro, în cadrul Programului european de dezvoltare industrială în domeniul apărării, pentru a sprijini dezvoltarea capacităților militare în toate mediile - cosmic, aerian, maritim, terestru și cibernetic.

 

Deși din declarațiile liderilor din UE totul pare în regulă, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, avertizează că UE nu își poate asuma rolul NATO, iar ministrul britanic al apărării, Gavin Williamson, intuiește deja anumite tendințe de eliminare a producătorilor non-UE de sisteme de apărare.

 

În acest context de afirmare a independenței UE față de SUA, în ceea ce privește deciziile de apărare, Germania propune o nouă viziune de rezolvare a problemelor de securitate la nivel mondial, care constă într-o abordare din cât mai multe perspective - economică, militară, dezvoltare durabilă, protecția mediului etc., abordare numită de liderii de la Berlin „multilateralitate”. Un prim pas, pe care Germania intenționează să îl facă, este introducerea pe agenda Consiliului de Securitate (CS) al ONU, în aprilie 2019, a subiectelor privind dezarmarea nucleară și controlul armelor la nivel mondial. Se pare că în acest demers, Berlinul are Beijingul drept aliat de calibru.

 

Totuși, persistă întrebarea de ce Germania și Franța încearcă să scoată SUA din Europa? Ascultarea telefonului Angelei Merkel nu este un răspuns satisfăcător deoarece americanii „au suflat și în iaurt”, după ce Gerhard Schröder, predecesorul lui Merkel în funcția de cancelar, pe sub nasul Washingtonului, a autorizat construcția Nord Stream 1, iar apoi a devenit președinte al consiliilor de administrație al Nord Stream 1 și Rosneft, două companii foarte importante cu capital majoritar rusesc. Nici acuzele aduse de președintele Trump la recentul summit NATO nu pot fi invocate, deoarece nu au fost de o gravitate ieșită din comun și nu au schimbat în sens negativ angajamentul american în Europa.

Deci cauzele sunt mult mai profunde.

În schimb, ne putem aduce aminte de câteva aspecte fundamentale din relația Germania – SUA din istoria postbelică. Germania de vest aflată sub control american a progresat considerabil mai mult decât Germania de est aflată sub control sovietic. Reunificarea celor două Germanii în 1989, a fost posibilă în urma câștigării războiului rece de către NATO cu SUA ca lider.

 

Perspectiva Chinei asupra securității

 

Pentru China securitatea se împletește foarte mult cu economicul în general și cu comerțul în mod special. Discursul reprezentantului Beijingului s-a axat pe aceeași „multilateralitate” prezentată de oficialii germani, în care a fost inclusă și nevoia de reformă a cadrului internațional – ONU și OMC pentru a reflecta noile realități și pentru a crește reprezentarea și vocea piețelor emergente și a țărilor în curs de dezvoltare.

 

În consecință, se poate aprecia că intenția Germaniei de a juca direct sau prin intermediul UE, un rol politic mai important la nivel mondial – probabil să devină membru permanent în CS al ONU, este susținută de China în schimbul sprijinirii de către UE a diminuării și chiar eliminării barierelor comerciale la nivel global.

 

Reprezentantul Chinei a făcut și o primă ofertă economică prin invitarea în țara sa a cât mai mulți furnizori și investitori străini, precizând că importul Chinei pentru următorii 15 ani se va ridica la 40 de trilioane de dolari (40.000 de miliarde de dolari).

 

Pe de altă parte, China intenționează să se substituie Fondului Monetar Internațional (FMI) prin înființarea unor bănci destinate în special statelor din Asia, dar nu este exclus să atragă țări și de pe alte continente prin împrumuturi în condiții mai avantajoase decât FMI.

 

Perspectiva Rusiei

 

Spre deosebire de China, care a venit cu propuneri de reformă a cadrului politico-economic internațional – ONU și OMC, Rusia susține actualul status-quo politic mondial, considerând că modificările în structura și funcțiile ONU cerute de Germania și China îndepărtează organizația de la obiectivul urmărit la înființare.

Rusia și-a exprimat  disponibilitatea de cooperare cu UE, atât economic cât și din punct de vedere al securității, dar a precizat că oportunitățile existente în anii 90 nu mai există. Cu toate acestea, Rusia a lăsat să se înțeleagă că obținerea de către UE a independenței în luarea deciziilor de securitate, ar reprezenta un pas înainte în asigurarea stabilității în Europa.

 

Evoluțiile post-conferință din Rusia au demonstrat însă că Moscova nu are prea multă răbdare cu UE, pe care o împinge să ia cât mai rapid o decizie de eliminare a SUA din Tratatul INF. Astfel, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ridicat imediat starea de tensiune în Europa, declarând (21.02) că Moscova este pregătită să reacţioneze la o criză similară cu cea a rachetelor din Cuba, din timpul Războiului Rece, dacă SUA sunt atât de „nesăbuite” încât să provoace una de acest fel. În aceeași ordine de idei, Angela Merkel și-a exprimat la Conferință opinia că Tratatul INF este o chestiune a Europei, dar este încheiat de SUA.

 

O altă evoluție îngrijorătoare post-conferință, în Rusia, este pregătirea pentru decuplarea de la internetul global, invocându-se efectele nocive ale globalizării asupra populației. Această decizie semnifică faptul că în pofida tuturor declarațiilor și colaborărilor în diferite formate internaționale, Rusia nu privește cu ochi buni globalizarea și intenționează să se protejeze, iar când va închide acest cerc de protecție va încerca să cuprindă cât mai mult din ceea ce crede că sunt zone locuite de etnici ruși.

 

Din această nouă perspectivă, nu se mai pune problema dacă Rusia va ocupa Ucraina, ci doar când o va face, iar multe decizii ale Kremlinului în acest sens depind de rezultatele alegerilor prezidențiale și parlamentare din Ucraina din acest an.

 

Unde se va închide această centură de protecție a etnicilor ruși? Probabil va încerca să ajungă la Transnistria, iar în această situație, Republica Moldova de una singură nu va putea să reziste. Plecând de la acest scenariu de reincludere în  Rusia a fostelor republici sovietice locuite de etnici ruși, se explică și redislocarea Flotilei ruse din Marea Caspică către sud, într-un semnal de amenințare la adresa Azerbaidjanului în cazul unei apropieri prea mari față de UE sau de Turcia.

 

Perspectiva SUA

 

În discursul său vicepreședintele SUA, Michael Pence, avertizează asupra pericolelor majore la adresa democrației occidentale. Cu toate acestea, evenimentele care au urmat în săptămânile de după Conferință au arătat că deși SUA cunoaște foarte bine realitățile strategice de securitate, este ușor depășită în gestionarea situației.

 

Astfel, întâlnirea dintre președintele Donald Trump și liderul nord-coreean Kim Yong-Un s-a soldat cu un eșec. Aparent fără nicio legătură cu întâlnirea dintre cei doi lideri, în aceeași zi cu summitul (27.02), între India și Pakistan are loc o scurtă ciocnire militară soldată cu doborârea unor avioane de luptă. Tot așa de neașteptat precum a apărut, incidentul a și dispărut din atenția mondială. În schimb, este foarte probabil să fi servit drept justificare liderului nord-coreean,  cum că lumea este în continuare foarte nesigură și este nevoie de arme puternice pentru apărare, pentru a respinge o înțelegere cu SUA privind denuclearizarea țării sale.

 

Ceva mai târziu, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunțat SUA, că va achiziționa rachetele antiaeriene S-400 din Rusia, indiferent de deciziile ulterioare ale Washingtonului.

 

Mai spre vest, Berlinul pare să ignore  avertismentele americane de a nu permite instalarea de către gigantul chinez Huawei de rețele de telefonie mobilă 5G în Germania.

 

În paralel, mass-media din toată lumea preia cu larghețe articole din presa rusă despre superioritatea rachetelor și avioanelor de luptă rusești, militarii SUA se retrag din Siria, iar foarte recent, un simbol al puterii tehnologiei americane, compania Boeing a pierdut 21,5 miliarde de dolari, după ce două avioane 737 Max 8 s-au prăbușit în decurs de câteva luni.

 

Indiferent dacă toate aceste evenimente sunt premeditate pentru a slăbi puterea SUA sau sunt întâmplătoare, efectul lor cumulat este punerea la îndoială a capacității SUA de a își gestiona propria securitate, dar și a aliaților.

 

Se poate concluziona că inițiative și interese americane sunt respinse, dejucate sau atacate, probabil în scopul decredibilizării capacității SUA de a își sprijini aliații din punct de vedere al securității.

 

Echilibrul de securitate la scară globală

 

Sintetizând recentele evoluții ale marilor puteri mondiale se poate aprecia că eforturile Rusiei și Chinei de a decupla Europa de SUA, încep să dea roade, iar hegemonia americană bazată pe susținerea NATO pare să se apropie de sfârșit.

 

Probabil, Marea Britanie avea cunoștință de intențiile UE de a se îndepărta de SUA, iar Brexitul nu a fost decât un pretext de a se delimita de această abordare. Pe de altă parte, dacă Brexitul nu se produce, există încă șanse ca M.Britanie să inverseze procesul de îndepărtare a UE de SUA.

 

În consecință, se profilează din ce în ce mai mult o lume multipolară, în care vor fi pe poziții de egalitate, ca mari puteri SUA, UE, China și Rusia. De altfel, Rusia a avut grijă să întărească capacitatea de apărare a unor actori importanți, prin furnizarea de sisteme de apărare antiaeriană tip S-400, probabil pentru ca aceștia să nu poată fi amenințați cu forța, pentru a lua anumite decizii politice, care ar afecta Rusia.

 

În Siria, Rusia încearcă să facă un cap de pod pentru a controla o parte din Orientul Apropiat. Același interes îl manifestă Moscova și pentru Venezuela, dar Washingtonul pare că acolo nu va da înapoi.

 

În acest nou peisaj, Iranul ar putea intra în zona de influență a Rusiei, dar se pare că se impun anumite schimbări de atitudine la Teheran, altfel Moscova nu va putea să protejeze această țară de o acțiune militară a SUA. Probabil, în opinia Chinei, Rusiei și UE vor fi necesare schimbări de mentalitate și în Israel, pentru ca Iranul să fie adus la gânduri mai bune.

 

În Asia de Sud, China încearcă să se impună în detrimentul SUA, prin creșterea schimburilor comerciale și acordarea de împrumuturi statelor din zonă. Ca răspuns, SUA a elaborat o strategie pentru relația cu statele din Asia de Sud axată pe sprijinul SUA pentru comerț și circulație libere. Totodată, Washingtonul a acuzat Beijingul de limitarea libertății navigației în Marea Chinei de Sud și de intervenție în afacerile interne ale unor state din zonă.

 

Pentru controlul Africii se luptă toate cele patru super-puteri - Rusia, UE și China și SUA.

 

Privind în ansamblu noua arhitectură, se observă că Rusia este în ușor dezavantaj ca populație și putere economică față de ceilalți competitori. În acest fel, se pot explica noile sale politici de reînarmare, securizare și refacere a spațiului istoric rus.

 

Situația de securitate a României

 

Unde se află România în această nouă reîmpărțire a sferelor de influență? Evident am optat pentru UE cu mult timp în urmă, deși pe atunci separarea de SUA era de neconceput, o altă soluție nefiind fezabilă economic sau din punct de vedere al securității. Cu toate acestea, dacă UE se precipită în relația cu SUA, securitatea noastră poate fi pusă în pericol, deoarece capacitățile militare ale UE nu pot încă face față celor ruse.

 

Privind programul de înarmare al UE, evident acesta va avea un impact negativ asupra nivelului de trai al populației, deoarece banii respectivi trebuie luați de undeva. Deci celelalte fonduri de dezvoltare ale UE vor fi diminuate. Ideal pentru România ar fi să primească în economia națională cel puțin 4,5% (cât reprezintă ponderea României în populația UE) din cele 13 miliarde de euro anunțați de UE pentru programul de înarmare din perioada 2020-2026, dar întrucât am avut grijă să renunțăm la mare parte din capacitățile noastre industriale, șansele sunt reduse.

 

În ceea ce privește oferta Chinei de a-și deschide piața pentru bunurile și serviciile UE, din nefericire pentru noi nu dispunem de bani în plus pentru astfel de investiții. În plus, sau poate mai grav pentru România, marile bănci și firme europene se vor orienta către China, iar pentru țara noastră vor fi bani mai puțini, ceea ce înseamnă dobânzi mai mari la credite, prețuri mai mari la utilități pentru că sunt deținute în mare parte de companii străine care vor dori să investească în China, precum și la produsele din import deoarece vor fi mai greu de găsit, exporturile din vestul Europei urmând să ia calea Chinei.

 

Cum rezistăm la așa ceva? După cum tocmai am văzut, pentru a putea face față unui nucleu de putere economică și militară, este nevoie să te aliezi cu alte state din afara nucleului respectiv. Cu alte cuvinte, pentru a avea un cuvânt de spus în raport cu motorul Germania – Franța, poți iniția formarea unui grup al țărilor din estul Europei, care în funcție de mărimea sa ar putea însemna un potențial economic de luat în seamă.

 

În astfel de situații, descoperim că aveam o valoare mult mai mare împreună cu Republica Moldova. Din păcate, s-a ratat fereastra de oportunitate de a uni toți românii în jurul unui obiectiv cu adevărat istoric. În schimb, datorită certurilor noastre interne fără de sfârșit, nu am mai avut timp să ne ocupăm cu adevărat de educația oamenilor noștri. Constatăm că numărul infractorilor a crescut, în timp ce forța de muncă disponibilă a scăzut amenințând cu colapsul tot sistemul de stat. Pierderile economice cauzate de infracționalitate sunt uriașe și au multe valențe. O parte din infractori sunt angajați în activități contra-economice, alții au distrus fizic și psihic oameni buni care contribuiau la buna dezvoltare a țării, iar alții au ajuns în detenție, unde trebuie să îi întreținem pe cheltuiala noastră. În plus, a trebuit să extindem aparatele de securitate și de justiție ca să îi prindem, să ne protejăm de ei sau să îi ținem închiși.

 

Desigur implicațiile infracționalității sunt mult mai mari și toate au în cele din urmă un impact negativ însemnat în securitatea națională. Nu știu dacă a avut cineva curiozitatea să calculeze cât ne costă cu adevărat infracționalitatea sau mai bine zis neatenția noastră de a nu investi în educație, dar probabil că am rămâne surprinși dacă luăm în calcul toate repercusiunile acesteia. În continuare, credem că putem rezolva problema prin crearea a tot felul de mecanisme în justiție sau în forțele de ordine, în loc să umblăm la rădăcină și anume educația. Dar cu ce resurse să o mai faci, când noi le consumăm pe majoritatea pentru probleme secundare și uneori egoiste.

 

Unde ne mai aflăm din punct de vedere geografic? Exact între slavii de nord și cei de sud. În ultima perioadă, se observă o creștere a atenției Rusiei pentru Serbia, precum și o îndepărtare a Serbiei de cursul de integrare în UE. Cu alte cuvinte, situația de securitate, care nu ne este deloc favorabilă în aceste timpuri,  nu ne lasă loc de greșeală. Lipsa de unitate internă ne poate fi fatală, pentru că situația internațională s-a schimbat dramatic în doar câțiva ani și este încă departe de a se stabiliza.

 

Imagine cu caracter simbolic
Conferința internațională de securitate de la Munchen - partea VI

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

ANALIZE & SINTEZE