15 aprilie 2020

Sursa: iz.ru

 Cotidianul rus Izvestia a informat, pe 14.04.2020, citând o sursă din cadrul Ministerului Apărării, că nava amiral a Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN), crucișătorul purtător de rachete Moscova, va reveni în serviciul de luptă înaintea Zilei Victoriei, care se sărbătorește pe 09 mai.

 

Potrivit planurilor curente, crucișătorul va ieși pe mare la jumătatea lunii mai 2020.

 

Nava s-a aflat în reparații la Sevastopol începând din anul 2018. În luna iunie a anului trecut, crucișătorul a ieșit pe mare, pentru scurt timp, în vederea testării complexe a mecanismelor de la bord. În prezent, pe navă se finalizează reglarea instalației energetice principale și se desfășoară lucrări pentru restabilirea completă a capacității de marș.

 

Fostul șef al Statului Major Principal al Forțelor Navale ale Federației Ruse, amiralul Valentin Selivanov, a declarat pentru Izvestia că, datorită rachetelor sale, crucișătorul Moscova poate distruge navele de luptă ale adversarului încă de la intrarea în Marea Neagră, chiar în Strâmtoarea Bosfor.

 

“În prezent, Moscova este singura navă mare a Flotei ruse din Marea Neagră și una dintre puținele nave de acest tip rămase în cadrul Forțelor Navale. Una din misiunile sale principale constă în păstrarea tradițiilor serviciului pe navele mari, până la construirea pentru Forțele Navale a unor noi crucișătoare sau portavioane. Întregul echipaj al crucișătorului, care este format din câteva sute de marinari, trebuie să lucreze ca un singur mecanism. Pe corvete sau pe vedete nu poate fi obținută o experiență de acest fel”, a precizat Selivanov.

 

La bordul crucișătorului Moscova sunt amplasate 16 rachete antinavă ale complexului de tip P-100 Vulkan, cu o bătaie de peste 700 de kilometri. Rachetele întrebuințează o schemă combinată de zbor: o parte a traiectoriei este urmată la altitudine mare, iar la apropierea de țintă acestea coboară și evoluează la o altitudine de 15-20 de metri.

 

Apărarea împotriva rachetelor, avioanelor și elicopterelor este asigurată de complexele antiaeriene S-300F Fort și M-4 Osa-M, precum și de instalația de artilerie cu șase țevi de tip AK-630, cu calibrul de 30 de milimetri.

Complexul de rachete antiaeriene S-300F Fort permite asigurarea apărării antiaeriene zonale, asigurând apărarea unui întreg raion sau a unei întregi escadre împotriva atacurilor adversarului. Această funcție a crucișătorului a fost verificată în timpul operației militare din Siria, când nava a acoperit de pe mare bazele militare ruse de la Hmeimim și Tartus.

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Crucișătorul Moscova este singura navă de rang I din cadrul FRMN. Cealaltă navă mare a flotei, distrugătorul Kerci, a fost retrasă din înzestrare la începutul acestui an.

În urma reparațiilor la care a fost supus crucișătorul, durata de viață a acestuia va fi prelungită cu aproximativ 10 ani. Astfel, nava va putea fi menținută în serviciu cel puțin până în anul 2030.

Inițial, reprezentanții Forțelor Navale au intenționat să modernizeze crucișătorul la Șantierul naval Zevzdochka din Severodvinsk. Ulterior însă, s-a renunțat la un astfel de demers, din cauza lipsei de resurse financiare.

 

Crucișătorul Moscova al FRMN va reveni în serviciul de luptă la începutul lunii mai

Black Sea 

Military Activities Picture

https://psihologiepitesti.wordpress.com/

  1. ro

EVENIMENTE