08 mai 2019

Sursa: dw.com

 Petrolul contaminat din Rusia blochează ruta principală de livrare pentru mai multe țări din Eurpa. Germania, Polonia, Slovacia, Belarus, Ungaria și Cehia sunt afectate în mod special, iar consecințele financiare reale nu sunt complet cunoscute. Din 25 aprilie, aceste state nu mai pot obține petrol din conducta Prietenia, astfel că au fost nevoite să utilizeze rezervele de urgență.

 

Problema este de natură tehnică. Potrivit informațiilor de la Moscova, petrolul puternic poluat a intrat în conductă foarte probabil în regiunea Samara. Acest petrol conține cloruri, utilizate pentru a extrage petrol din surse aflate la limita exploatării. După utilizare, însă, clorurile ar fi trebuit îndepărtate, deoarece pot determina coroziuni severe în instalațiile rafinăriilor.

 

Concentrația maximă permisă de astfel de substanțe chimice este de 10 ppm (părți pe milion). În prezent, petrolul din conducta Prietenia prezintă o concentrație de clorură de până la 330 ppm.

 

Întrucât rafinăriile au refuzat să accepte o astfel de materie primă contaminată, tranzitul de petrol a fost oprit de operatorii de conducte din toate țările care îl cumpărau. Potrivit Asociației Germane pentru Industria Petrolieră (MWV), până în prezent, petrolul contaminat nu a ajuns până în Germania.

 

Încă nu este clar ce cantitate de țiței contaminat s-a acumulat în câteva mii de kilometri de conducte din Belarus, Polonia, Ucraina, Ungaria, Slovacia și Cehia. Se estimează că până la cinci milioane de tone (37 milioane de barili) au intrat în sistem în Rusia. Această cantitate ar corespunde, aproximativ, capacității lunare a conductei Prietenia, care a fost acum oprită. Alte surse consderă că este vorba despre aproximativ trei milioane de tone.

 

Până în prezent, Belarus a suferit cel mai mult dintre țările care cumpără și asigură tranzitul. Economia acestei țări depinde în mare măsură de petrolul din Rusia, pe care îl primește la un preț preferențial și îl procesează în două rafinării obținând benzină, principalul produs de export al țării și generator de valută.

 

Minskul încasează taxe de tranzit din toate produsele petroliere care trec prin țară. Prin urmare, stagnarea conductei Prietenia și oprirea producției de benzină reprezintă o lovitură puternică pentru economia deja slăbită. În plus, echipamentele din rafinăria Masyr au fost grav afectate de clorul din petrol. La sfârșitul lunii aprilie, Minskul a estimat pierderile sale la 100 de milioane de dolari, dar se presupune că la final valoarea va fi semnificativ mai mare.

 

Belarusul și-a închis porțiunea sa din conducta Prietenia pe 24 aprilie. Petrolul "curat" din Rusia a sosit la Masyr pe 4 mai. Se știe doar că pe 2 aprilie rafinăria era încă ocupată cu curățarea instalațiior. Tot pe 4 mai, Ucraina a anunțat că a reluat tranzitul de petrol rusesc către UE.

 

În aropierea rafinăriei Masyr, conducta Prietenia se împarte în două secțiuni. Linia de sud, mai mică, trece prin Ucraina în Ungaria, Slovacia și Cehia. Potrivit operatorului ucrainean Ukrtransnafta, noul petrol rusesc, curat, ar putea ajunge în aceste țări din UE începând cu 18 mai. Aceasta ar însemna o întrerupere de livrare de încă trei săptămâni pentru acesti clienți.

 

Nu este clar cât timp vor trebui să aștepte Polonia și Germania pentru petrolul rusesc curat. Aceste țări sunt alimentate prin secțiunea nordică a conductei Prietenia, mult mai mare, care se pare că a fost alimentată cu o cantitate considerabilă de substanțe contaminate.

 

Ministrul Energiei din Rusia, Alexander Nowak, a anunțat revenirea la exporturile obișnuite în următoarele câteva săptămâni: "În ceea ce privește normalizarea situației, ne așteptăm ca aceasta să aibă loc în a doua jumătate a lunii mai", a declarat acesta pe 07 mai.

 

Problema “cum și cine va plăti?” a rămas fără răspuns până acum, cel puțin în mod public. Cu toate acestea, după cum a anunțat ministrul Energiei, V. Nowak, pe 7 mai guvernul rus a organizat deja a doua rundă de negocieri (discrete) cu toate țările implicate.

 

În Belarus, eliminarea petrolului contaminat se va face de către compania rusă de stat Transneft. Compania va încărca petrolul contaminat în cisterne feroviare rusești și îl va transporta în portul rusesc de la Marea Neagră, Novorysiysk, unde va fi amestecat cu ulei curat, prin pompare direct în cisterne, și exportat.

 

Aceeași "tehnologie de amestecare" va fi utilizată și în portul rusesc Ust-Luga din Marea Baltică. Portul Ust-Luga este conectat la sistemul Prietenia prin conducta BPS-2 (de la orașul Unecha, din regiunea Bryansk, până la Ust-Luga, din regiunea Leningrad) și conține cantități mari de petrol contaminat. Cu toate acestea, Ust-Luga a fost oprit doar pentru o zi, iar cisternele au fost încărcate și au navigat deja spre Olanda și alte țări din UE. Potrivit celor mai recente informații de la Moscova, petrolul curat ar trebui să ajungă în port pe 8 mai. 

 

Rafinăriile germane din Schwedt și Leuna, care ar fi alimentate în mod normal prin intermediul conductei Prietenia, depind acum de livrările de pe navele care debarcă în portul Mării Baltice, de la Rostock. Chiar și acum, aceste rafinării trebuie să fie atente pentru a nu primi petrolul rus contaminat pe mare în locul transportului pe uscat.

 

Cu toate acestea, rafinăriile germane rămân discrete, iar menținerea tăcerii într-o situație atât de gravă se datorează foarte probail faptului că unul dintre acționarii principali ai rafinăriei PCK din Schwedt este compania rusă de stat Rosneft. În același timp, Rosneft are un parteneriat strâns cu compania britanico-olandeză de petrol și gaze Shell, care este serios implicată în sectorul energetic rusesc. Și compania franceză de energie Total din Leuna are interese de afaceri în Rusia.

 

Cu toate acestea, întreruperea aprovizionării și problemele de calitate ale principalului produs de exportul rusesc înseamnă "o daună economică, materială și de imagine foarte gravă" pentru Rusia, a declarat președintele rus, Vladimir Putin, pe 1 mai. 

 

Pierderile reale nu au putut fi estimate în prezent. Potrivit ministrului Energiei, V. Nowak, au fost arestați patru suspecți, care vor fi cercetați pentru furt, daune aduse obiectivelor importante și pentru constituirea unui grup criminal. 

 

Foto: picture-alliance/dpa/P. Pleul

 

Imagine cu caracter simbolic
Deutsche Welle: Conducta petrolieră Drujba (Prietenia) este blocată de câteva săptămâni 

Black Sea 

Military Activities Picture

https://psihologiepitesti.wordpress.com/

  1. ro

ANALIZE & SINTEZE