27 mai 2019

Sursa: mil.ru, remnmilitaryblog.com

 Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat, pe 27.05.2019, că Aviația de Asalt a regiunii a fost completată cu încă un avion modernizat de tip Su-25SM3, care a zburat de la uzina producătoare în punctul de dislocare permanentă.

 

Avionul a sosit la unitatea de aviație a Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană din Ținutul Stavropol, după ce a parcurs peste 800 de kilometri.

 

Avionul de asalt avansat Su-25SM3, care întrebuințează un sistem de navigație modernizat, poate executa lansări de rachete sau de bombe, aflându-se la o distanță considerabilă față de țintă sau dincolo de nori. Pilotul are nevoie pentru acest lucru numai de coordonatele țintei.

 

Reprezentanții Serviciului tehnic al unității de aviație au verificat pregătirea tuturor agregatelor și mecanismelor avionului Su-25SM3 pentru exploatarea în regimul necesar.

 

La începutul lunii mai, unitatea de aviație a Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană a mai primit trei avioane de acest tip.

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Avionul Su-25SM3 a fost introdus în dotarea Regimentului 368 Aviație de Asalt – Budennovsk din cadrul Diviziei 1 Aviație Mixtă – Krymsk a Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană – Rostov pe Don.

Cu cele trei avioane primite la începutul lunii mai, a fost încheiată formarea primei escadrile de avioane Su-25SM3 Supergraci. Cu avionul primit pe 27.05.2019 a început, probabil, formarea celei de-a doua escadrile de avioane de acest tip.

În cadrul Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană mai există o escadrilă de avioane Su-25SM3, formată în cursul anului 2018, în compunerea Regimentului 960 Aviație de Asalt – Primorsko-Akhtarsk din cadrul Diviziei 4 Aviație Mixtă – Marinovka.

 

Divizia 1 Aviație Mixtă din RM Sud a mai primit un avion de asalt modernizat Su-25SM3

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

EVENIMENTE