22 mai 2020

Sursa: tass.ru

 Pe 21 mai, președintele american Donald Trump a anunțat retragerea SUA din Tratatul Cer-Deschis (Open Skies Treaty - OST) destinat reglementării zborurilor reciproce de observare între statele semnatare. Prin acest acord semnat în 1992, la Helsinki, de 23 de state și extins ulterior la 34, participanții se pot asigura prin observare directă din aer dacă vreuna dintre părți desfășoară pregătiri militare premergătoare unui eventual atac. Fiecare parte semnatară este obligată să permită efectuarea în spațiul său aerian a unui număr de zboruri stabilit prin cote. Statele Unite și grupul Rusia - Belarus au angajate 42 zboruri pe an.

 

Potrivit lui Donald Trump, retragerea din acord este generată de nerespectarea de către Rusia a clauzelor sale. În același timp, președintele american admite că Washingtonul și Moscova au șansa de a încheia un nou acord.

 

"Cred că avem relații foarte bune cu Rusia, dar Rusia nu a respectat acordul", a declarat pe joi 21 mai Donald Trump jurnaliștilor prezenți în curtea Casei Albe.

 

Statele Unite își pot însă reconsidera poziția, a declarat secretarul de stat Mike Pompeo. Acest lucru se poate întâmpla dacă Federația Rusă revine la „respectarea deplină” a termenilor documentului.

 

Potrivit Associated Press, în prezent imaginile pe care Statele Unite le iau în timpul zborurilor de observare pot fi obținute mult mai rapid și ieftin prin fotografiere din satelit.

 

Statele Unite au anunțat că iau în considerare retragerea din OST în octombrie 2019, prin președintele Comisiei pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanților Congresului, Eliot Engel (democrat, din statul New York).

 

Potrivit The New York Times, oficialii americani s-au plâns că Moscova nu ar fi permis zborurile peste o zonă în care se bănuia că Rusia are instalat armament nuclear cu rază acțiune care poate amenința Europa și, de asemenea, a interzis zborurile în timpul desfășurării unor exerciții militare ale Forțelor Armate ruse.

 

La rândul său, reprezentantul oficial al Ministerului rus de externe, Maria Zakharova, a declarat că Rusia are, de asemenea, solicitări specifice și îndelung formulate către Statele Unite privind aplicarea acordului: schimbarea procedurilor de zbor peste Insulele Hawaii, refuzul de a aproba zborurile pe timp de noapte deasupra zonei continentale și altele.

 

În plus, diplomatul rus a amintit că, în 2017, Washingtonul a fost primul care a anunțat introducerea restricțiilor la zborurile de observație rusești, ulterior Moscova răspunzând cu măsuri oglindă.

 

Vladimir Ermakov, directorul departamentului de neproliferare și control al armelor din Ministerul rus de Externe, a numit încercările Washingtonului de a prezenta retragerea din tratat ca reacție la încălcările Moscovei, absolut neîntemeiate.

 

"Avem întotdeauna un fel de plan B. Statele Unite nu s-au poziționat ca partener de încredere de mult timp, așa că trebuie să ne planificăm activitățile viitoare în funcție de partenerul pe care îl avem în acest moment", a declarat acesta.

 

Leonid Slutsky, președintele Comitetului afacerilor externe al Dumei de stat, a menționat, de asemenea, că Rusia are deja un plan de răspuns care va pune pe primul plan interesele securității naționale.

 

În plan extern Rusiei, purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, Stefan Dujarric, a declarat că rezilierea acordurilor existente între Federația Rusă și Statele Unite privind controlul armelor poate duce la consecințe periculoase, de exemplu, la o cursă a înarmării.

 

Ministrul german de externe, Heiko Maas, a subliniat că Germania regretă decizia luată de Statele Unite. Acesta consideră că problemele pe care Rusia le-a manifestat în îndeplinirea tratatului nu justifică retragerea părții americane.

 

Potrivit reprezentantului oficial al Ministerului afacerilor externe al Chinei, Zhao Lijiang, retragerea SUA din OST va afecta securitatea și stabilitatea fiecărei regiuni.

 

Pe fondul deciziei americane, sediul NATO a anunțat intenția de a organiza o reuniune a Consiliului alianței, pe 22 mai.

 

Comentariu BSMAP: Administrația Trump a decis de ceva timp să joace mult mai radical cartea acordurilor, în special în relația cu Federația Rusă. Și asta nu doar pentru că Kremlinul s-a dovedit în timp un jucător foarte abil în interpretarea și forțarea articolelor din acorduri, ci și pentru că, cel mai probabil, Washingtonul urmărește să atragă Federația Rusă într-o nouă cursă a înarmării.

În acest sens, în urmă cu doar câteva luni SUA au anunțat că nu intenționează să mai prelungească Tratatul privind măsurile de reducere și limitare a armamentului ofensiv strategic (START-3).

 

 

Donald Trump a anunțat retragerea SUA din Tratatul Cer-Deschis

Black Sea 

Military Activities Picture

https://psihologiepitesti.wordpress.com/

  1. ro

EVENIMENTE