09 decembrie 2019

Ghe. Orjanu

 Au trecut 70 de ani de la înființarea celei mai de succes alianțe militare din istorie – NATO. Probabil, o parte suficient de mare a populației din statele membre NATO s-a așteptat la un summit aniversar în adevăratul sens al cuvântului, o atmosferă de bucurie și speranță îndreptățită, un bilanț din care să rezulte efectele pozitive ale Alianței asupra stabilității mondiale și un angajament clar de a proteja pe mai departe lumea liberă, mai ales acum când vremurile sunt tulburi. În schimb, ne-am ales cu un mare semn de întrebare privind cum va arăta Alianța peste câțiva ani sau poate chiar cu unul uriaș  – “To be, or not to be?” cu referire la șansele de supraviețuire ale NATO.

 

La prima vedere, s-ar putea crede că dilema a fost generată de președintele Franței, Emanuel Macron, care cu o lună înainte de summit a uimit lumea întreagă declarând că Alianța este în „moarte cerebrală”. La Londra, liderul Franței și-a menținut poziția, ba chiar a ținut și o conferință de presă de aproape o oră în care și-a argumentat punctul de vedere. Principalele nemulțumiri față SUA exprimate de președintele Emanuel Macron au fost diferența de viziune privind natura amenințării principale la adresa NATO (Franța consideră că principala amenințare este terorismul în timp ce SUA pune pe primul plan comportamentele Rusiei și Chinei.), părăsirea de către trupele americane a teatrului de operații din Siria și presiunile făcute de administrația Trump asupra aliaților europeni de a crește contribuția la bugetul NATO prin alocarea apărării a minimum 2% din PIB, altfel SUA amenințând că nu va mai asigura o protecție adecvată.

 

Dar, aceste reproșuri au fost adresate SUA și de către Germania cu ocazia Conferinței de securitate de la Munchen de la începutul acestui an și cu siguranță de-a lungul anilor au existat și alte neînțelegeri între aliații europeni și SUA. Nu trebuie uitate nici diferențele majore de opinie chiar din interiorul administrației Trump pe tema relației SUA cu aliații din Europa, care au culminat cu demisia secretarului Apărării, Jim Mattis, în ianuarie 2019.

 

Noutatea adusă de Emanuel Macron, este trecerea de la exprimarea nemulțumirilor, la avansarea unui plan care să rezolve problemele la nivel politic, prin reechilibrarea NATO între SUA și Europa. În acest sens, președintele Franței a solicitat o clarificare strategică în interiorul Alianței și a propus liderilor din statele membre NATO trei teme majore de reflecție pentru următoarele luni, în baza cărora să se decidă noul mod de funcționare la cel mai înalt nivel al NATO. Cele trei subiecte se referă la: asigurarea securității și stabilității în Europa; definirea inamicului NATO numită de Macron “finalitatea strategică a Alianței”; dreptul fiecărui membru al Alianței de a avea o opinie diferită.

 

În conferința de presă, președintele Franței s-a antepronunțat pe respectivele teme de reflecție. La primul subiect a denunțat faptul că Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (INF) era încheiat între Rusia și SUA, dar privea Europa, care nu era parte semnatară a acestuia. A propus un nou tratat Rusia – Uniunea Europeană prin care să se asigure pacea și stabilitatea în Europa, în care părțile să se angajeze clar că nu vor desfășura armamente în locații din care să poată amenința teritoriul celeilalte părți. În plus, Emanuel Macron consideră că apărarea europeană trebuie să fie mai bine integrată în special în țările din est, iar în termen de doi ani Europa trebuie să își asigure singură majoritatea problemelor de apărare, dar fără a se substitui NATO.

 

Răspunsul oferit la a doua temă de reflecție este legat de primul subiect. În opinia președintelui Franței, contextul strategic a evoluat profund față de acum 30 de ani, iar Rusia nu mai poate fi considerată inamicul NATO și de asemenea, nici China nu trebuie pusă într-o ecuație militară. Inamicul prezentului este reprezentat de organizațiile teroriste, Emanuel Macron făcând referire la Al Qaeda și Statul Islamic, ultima revendicând și controlând un teritoriu destul de mare.

 

Viziunea franceză asupra celui de-al treilea subiect pus în dezbatere a fost conținută în enunț, președintele Emanuel Macron exemplificând că nu poate fi de acord cu solicitarea Turciei ca NATO să declare YPG (Unitățile de Apărare a Poporului – organizație paramilitară în N-E Siriei formată în principal din etnici kurzi în scopul protejării zonelor kurde) drept organizație teroristă.

 

Reechilibrarea Alianței între SUA și Europa adusă în dezbatere de liderul Franței presupune o responsabilitate mai mare a statelor membre NATO din Europa pentru asigurarea securității, prin proiectul “Europa Apărării”. Deocamdată nu este clar dacă această inițiativă despre care se știe că va funcționa sub mandatul Uniunii Europene (UE), va cuprinde doar statele membre NATO din UE sau toate statele membre UE, pentru că în ultimul caz țări precum Austria, Finlanda și Suedia se vor trezi integrate în NATO, fără să fi cerut acest lucru, deoarece din declarațiile președintelui Franței a reieșit că apărarea Europei nu va fi decuplată în totalitate de NATO.

 

Dar integrarea indirectă în Alianță a unor state din Europa este cea mai mică problemă. Adevărata provocare pentru “Europa Apărării” este dacă poate atinge capacitățile militare pentru a deveni un actor strategic cum dorește și în cât timp poate face acest lucru. Testul principal îl constituie paritatea de armamente cu Rusia, deoarece un Tratat de securitate în Europa nu poate fi format doar din angajamente. Pentru a putea credibil trebuie să ai pe teren aceleași capacități cu cealaltă parte semnatară a eventualului tratat. De exemplu, dacă Rusia are în Marea Neagră 150 de rachete de croazieră tip Kalibr cu bătaie medie, Europa Apărării trebuie să dispună de același număr de rachete similare. SUA, probabil, în momentul în care a realizat că nu mai poate proteja eficient Europa împotriva rachetelor sol-sol rusești cu rază medie bazate naval și aerian, a denunțat Tratatul INF.

 

În esență despre asta este vorba, Europa Apărării poate avea singură capacitatea să concureze militar cu Rusia fără sprijinul SUA? Va asigura Turcia protecția Europei în Marea Neagră și dacă poate face acest lucru? Dacă nu poate atinge nivelul militar al Rusiei, plănuiește Europa să ceară Rusiei să scoată din Marea Neagră și Marea Baltică majoritatea platformelor navale purtătoare de rachete sol-sol cu rază medie de acțiune? Pentru că actualul sistem de apărare antiaerian al Europei face cam greu față rachetelor de croazieră rusești. Cam greu de crezut că va face Rusia acest lucru precum și altele ce țin de aviație, rachete hipersonice și trupe de desant, după ce a investit atâția bani și resurse. Dar nimic nu este imposibil, să sperăm că inițiativa lui Emanuel Macron va deveni o oportunitate istorică fructificată și nu o șansă ratată cum au fost primii ani după încheierea războiului rece. 

 

Imagine cu caracter simbolic
Ecouri al summitului NATO de la Londra

Black Sea 

Military Activities Picture

https://psihologiepitesti.wordpress.com/

  1. ro

ANALIZE & SINTEZE