27 august 2019

Sursa: militarynews.ru, remnmilitarybog.com

  Agenția de presă rusă Interfax a confirmat, pe 27.08.2019, citând o sursă rusească, începerea celei de-a doua etape de livrare către Turcia a sistemelor de rachete antiaeriene S-400 Triumf. Anterior, în aceeași zi, Ministerul turc al Apărării informase despre începerea livrărilor la Baza Aeriană Myurted de lângă Ankara a noilor componente pentru sistemele S-400.

 

Prima etapă a livrărilor către Turcia s-a încheiat pe 25 iulie, după ce avioane de transport ale Ministerului rus al Apărării au efectuat 30 de curse.

 

Potrivit precizărilor experților Interfax, în prima etapă, au fost livrate în Turcia două divizioane de rachete S-400.

 

Turcia a achiziționat din Federația Rusă patru divizioane de rachete S-400, în baza unui contract în valoare de 2,5 miliarde de dolari.

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Potrivit unor informații neoficiale, se pare că prima aeronavă sosită în Turcia pe 27.08.2019 este un avion de transport de tip Il-76TD al Ministerului rus pentru Situații de Urgență, cu numărul de înregistrare RA-76846.

În baza calendarului anunțat de partea rusă, livrarea către Turcia a celor două regimente (patru divizioane) de rachete antiaeriene S-400 este planificată în trei etape, din care două pe cale aeriană și una pe cale maritimă.

În prima etapă, desfășurată în luna iulie, au fost livrate două divizioane de rachete S-400, adică primul regiment. În etapa a doua, care va dura aproximativ o lună de zile, până spre sfârșitul lunii septembrie, va fi furnizat și al doilea regiment de rachete S-400, adică alte două divizioane. Etapa a treia, care, probabil va fi realizată până la sfârșitul anului 2019, vor fi transportate în Turcia, prin Marea Neagră, rachetele destinate sistemelor de rachete antiaeriene S-400.

Este de remarcat faptul că, în paralel cu livrarea sistemelor de apărare antiaeriană, are loc și procesul de pregătire a specialiștilor turci pentru deservirea acestora. În principal, aceasta se realizează pe teritoriul rus, dar, cu siguranță, specialiști ruși se vor deplasa și în Turcia pentru a sprijini instalarea și operaționalizarea noilor sisteme de rachete.

Turcia și-a exprimat intenția de a finaliza instalarea și de a începe exploatarea sistemelor S-400 în primăvara anului 2020, cel mai probabil în perioada martie-aprilie.

 

Federația Rusă a început etapa a doua a livrărilor de sisteme de rachete antiaeriene S-400 către Turcia

Black Sea 

Military Activities Picture

https://psihologiepitesti.wordpress.com/

  1. ro

EVENIMENTE