20 noiembrie 2019

Sursa: militarynews.ru, remnmilitaryblog.com

 Ministerul Apărării al Republicii Belarus a anunțat că, pe 20.11.2019, a doua celulă de avioane de vânătoare de tip Su-30SM, contractate din Federația Rusă, a sosit pe teritoriul belarus.

 

“Pe 20 noiembrie, pe aerodromul Bazei Aeriene – Baranovici, au aterizat încă două avioane de vânătoare multirol Su-30SM. În acest fel, a fost îndeplinit indicatorul livrărilor de tehnică de aviație pe anul 2019”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării.

 

După cum au precizat reprezentanții acestuia, în total, potrivit contractului, Republica Belarus va primi 12 avioane Su-30SM.

 

În vara anului 2017, Ministerul Apărării al Republicii Belarus a informat că autoritățile de la Minsk vor cumpăra un lot de avioane de vânătoare Su-30SM din Federația Rusă, pentru refacerea parcului avioanelor de luptă.

 

Primele două avioane de vânătoare Su-30SM au sosit în Republica Belarus pe 13 noimebrie 2019.

 

Avionul de vânătoare Su-30SM este un avion de generație 4++, dezvoltat de compania Sukhoi și produs în serie la Întreprinderea de Aviație din Irkutsk, parte a corporației Irkut.

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Probabil, avioanele de vânătoare de tip Su-30SM, care au aterizat pe 20.11.2019 în Republica Belarus au numerele de bord 03 și 04 roșii.

Primele două avioane de acest tip, cu numerele de bord 01 și 02 roșii, au decolat, pe 12 noiembrie, de pe aerodromul Irkutsk din Federația Rusă și au făcut două escale intermediare la Omsk și în Regiunea Moscova. Acestea au aterizat în cadrul Bazei 61 Aviație de Vânătoare – Baranovici (Regiunea Brest) pe 13 noiembrie.

Conform contractului încheiat între părți în anul 2017, cele 12 avioane de vânătoare de tip Su-30SM trebuiau livrate în perioada 2018-2020 (câte patru aeronave pe an). Însă, livrările au fost amânate pentru perioada 2019-2020, ceea ce înseamnă că anul viitor Republica Belarus va primi toate cele opt avioane rămase.

 

Federația Rusă a livrat Republicii Belarus încă două avioane de vânătoare Su-30SM

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

EVENIMENTE