02 iunie 2020

Sursa: remnmilitaryblog.com

 Șeful Direcției Principale Operații din cadrul Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse, general colonel Serghei Rudskoy, a susținut, pe 01.06.2020, o conferință de presă, în timpul căreia s-a referit, în principal, la intensificarea activităților militare ale NATO în proximitatea frontierelor rusești.

 

În acest context, generalul a prezentat un slide referitor la zborul din 29 mai al celor două bombardiere strategice americane de tip B-1B deasupra apelor neutre ale Mării Negre.

 

Pe acesta au fost amplasate principalele mijloace de apărare antiaeriană ale Federației Ruse din Regiunea Mării Negre. Astfel, din analiza acestora se poate constata că în Crimeea sunt dislocate cinci divizioane de rachete antiaeriene de tip S-400 și nu patru, așa cum susțineau reprezentanții ruși, iar alte două sunt dispuse în apropierea litoralului Mării Negre din Ținutul Krasnodar.

 

 

Deși din imagine nu rezultă locurile de dislocare ale divizioanelor, din datele cunoscute anterior se poate concluziona că acestea sunt amplasate în Crimeea în raioanele localităților Sevastopol, Evpatoria, Feodosia, Dzhankoy și Kerci. Divizioanele din Ținutul Krasnodar sunt dislocate la Novorossiysk și Soci.

 

Cele cinci divizioane de rachete antiaeriene de tip S-400 din Crimeea aparțin Regimentului 12 Rachete Antiaeriene – Sevastopol (Sevastopol și Evpatoria) și Regimentului 18 Rachete Antiaeriene – Feodosia (Feodosia, Dzhankoy și Kerci). Ambele regimente fac parte din compunerea Diviziei 31 Apărare Antiaeriană – Sevastopol a Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană – Rostov pe Don din cadrul Regiunii Militare Sud. Divizioanele din Ținutul Krasnodar aparțin Regimentului 1537 Rachete Antiaeriene – Novorossiysk din compunerea Diviziei 51 Apărare Antiaeriană – Rostov pe Don a Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană – Rostov pe Don.

 

Trebuie menționat faptul că un divizion de rachete antiaeriene S-400 dispune de opt instalații de lansare a rachetelor. În acest fel, cele două regimente de rachete structurate în două divizioane (12 și 1537) au câte 16 instalații de lansare, în timp ce regimentul structurat în trei divizioane (18) beneficiază de 24 de instalații de lansare. Pe lângă divizioanele de rachete antiaeriene cu rază lungă de acțiune S-400, în structura fiecărui regiment se mai află câte un divizion de rachete și artilerie antiaeriană Pantsir-S1, cu șase complexe de acest tip. Acestea au ca misiune principală asigurarea protecției complexelor S-400 împotriva unui atac terestru sau aerian, inclusiv cu drone.

 

Primul regiment de rachete antiaeriene S-400 dislocat în sudul Federației Ruse a fost Regimentul 1537 Rachete Antiaeriene – Novorossiysk, operaționalizat în anul 2013. Regimentele din Crimeea au fost operaționalizate în anul 2018. Ultimul divizion de rachete antiaeriene care a intrat în serviciul de luptă în peninsulă a fost divizionul de la Kerci. Acesta a fost dislocat în luna decembrie 2018, pe fondul incidentului cu navele ucrainene din Strâmtoarea Kerci din luna noiembrie 2018. Misiunea principală a acestuia constă în apărarea antiaeriană a Podului Crimeea.

 

Complexele de apărare antiaeriană S-400 pot să întrebuințeze șase tipuri de rachete antiaeriene, astfel: 48N6E, 48N6E2, 48N6E3, 9M96E, 9M96E2 și 40N6E. Primele trei rachete, 48N6E, 48N6E2, 48N6E3 sunt comune cu sistemele S-300 și au o rază medie de acțiune, cuprinsă între 150 și 250 de kilometri. Rachetele 9M96E, 9M96E2 sunt cu rază scurtă de acțiune (15-40 de kilometri), iar racheta 40N6E are o rază lungă de acțiune de aproximativ 400 de kilometri. Aceasta din urmă a fost introdusă în dotare în anul 2015.

 

În concluzie, ținând cont de performanțele și amplasarea sistemelor de rachete antiaeriene S-400 în Regiunea Mării Negre se poate afirma că un atac aerian asupra Federației Ruse din direcția Mării Negre nu este recomandat, având șanse mici de reușită. De asemenea, având în vedere capabilitățile antirachetă ale acestor sisteme, același lucru este valabil și pentru rachetele de croazieră lansate din Marea Neagră.

 

 

 

 

 

Federația Rusă dispune în Regiunea Mării Negre de șapte divizioane de rachete antiaeriene S-400

Black Sea 

Military Activities Picture

https://psihologiepitesti.wordpress.com/

  1. ro

EVENIMENTE