27 noiembrie 2019

Sursa: mil.ru, remnmilitaryblog.com

 Departamentul pentru informare și comunicații în masă din cadrul Ministerului rus al Apărării a anunțat, pe 25.11.2019, că militarii ruși le-au prezentat specialiștilor americani complexul de rachete Avangard cu blocuri de luptă hipersonice.

 

“În cadrul implementării Tratatului dintre Federația Rusă și SUA privind măsurile de reducere și limitare a armelor strategice ofensive, în perioada 24-26 noiembrie 2019, o echipă de inspectori americani se află pe teritoriul rus, unde a asistat la o demonstrație cu complexul de rachete Avangard cu blocuri de luptă hipersonice”, se arată în comunicatul de presă.

 

După cum au precizat reprezentanții Ministerului rus al Apărării, partea rusă a organizat prezentarea celei mai recente arme pentru a menține viabilitatea și eficiența Tratatului START.

 

Potrivit declarațiilor acestora, complexul Avangard va fi introdus în serviciul de luptă în luna decembrie.

 

Anterior, o sursă din cadrul Complexului Militar Industrial a declarat pentru agenția Tass că primele două rachete balistice intercontinentale UR-100N UTTH, dotate cu blocuri nucleare hipersonice Avangard, vor fi introduse în serviciul de luptă experimental la sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie, la divizia din Dombarovsky a Trupelor de Rachete cu Destinație Strategică (RVSN).

 

După cum a precizat în luna octombrie 2018 pentru agenția Tass o altă sursă din domeniul apărării, în serviciul de luptă al Forțelor Armate ale Federației Ruse ar trebui să intre două regimente de rachete Avangard, cu câte șase rachete staționare fiecare.

 

În luna decembrie 2018, comandantul RVSN, Serghei Karakaev, a precizat că primele complexe Avangard vor intra în serviciul de luptă îna naul 2019 la marea unitate din Dombarovsky (Regiunea Orenburg).

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Ministerul rus al Apărării a efectuat, pe 26.12.2018, o lansare-test a rachetei balistice intercontinentale UR-100N UTTH cu blocuri de luptă hipersonice de croazieră Avangard. Lansarea a avut loc din raionul de poziție Dombarovsky către poligonul Kura din peninsula Kamceatka. A fost vorba despre cea de-a treia lansare-test a rachetei Avangard, la care blocul de luptă hipersonic a atins viteza de 27 de Mach.

O comisie de stat a evaluat rezultatele lansării-test finale a complexului de rachete Avangard, în timpul căreia au fost confirmate toate caracteristicile tactice și tehnice. Astfel, complexul a fost recomandat pentru primirea în înzestrarea RVSN.

Inițial, blocurile de luptă hipersonice ale complexului de rachete Avangard vor fi dispuse pe rachetele UR-100N UTTH, urmând ca, în perspectivă, propulsia acestora să fie asigurată de noile rachete grele Sarmat.

În raionul localității Yasny, Dombarovsky din Regiunea Orenburg este dislocată Divizia 13 Rachete din cadrul Armatei 31 Rachete – Rostoshi, Orenburg.

În prezent, în structura diviziei se află cinci regimente de rachete (175, 206, 368, 494 și 767), dotate fiecare cu câte șase rachete balistice intercontinentale staționare R-36M2 Voevoda.

La jumătatea lunii noiembrie, în raionul de poziție din localitatea Dombarovsky, s-au desfășurat lucrări de pregătire a noilor rachete și de încărcare a acestora în puțuri. De asemenea, a fost verificată funcționarea punctului de comandă securizat al regimentului.

Probabil, primul regiment dotat cu complexe de rachete Avangard va fi operaționalizat în cursul anului 2020.

Potrivit prevederilor Tratatului START-3, fiecare parte are dreptul să efectueze 18 inspecții pe an. Este foarte posibil ca partea americană să fi solicitat accesul la noile rachete Avangard, iar reprezntanții ruși să fi acceptat acest lucru.

Tratatului START-3 va expira în anul 2021, dar Federația Rusă și SUA vor avea posibilitatea prelungirii acestuia cu cinci ani.

Federația Rusă le-a arătat, pentru prima dată, inspectorilor americani complexul de rachete Avangard

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

EVENIMENTE