26 iunie 2020

Sursa: topcor.ru

 Bloggerii ruși au remarcat desfășurarea de pregătiri pentru testarea unei rachete de croazieră intercontinentale de perspectivă cu propulsie nucleară 9M730 Burevestnik (SSC-X-9 Skyfall în clasificare NATO).

 

“Probabil, în prezent, sunt efectuate teste de zbor ale rachetei Burevestnik în poligonul Kapustin Yar. În perioada 22-27 iunie, între 8:00 și 23:00, sunt închise două zone pentru zborurile de aviației. Aceste zone sunt marcate cu roșu și albastru desemnând perimetrele interzise zborurilor deasupra poligonului”, a remarcat Evgeniy Maksimov pe contul său de Twitter.

 

“Suspiciunile sunt cauzate de atașarea zonelor închise la suprafața bănuită că este destinată pentru testarea rachetei Burevestnik. De asemenea, este suspectă furnizarea de NOTAM-uri separate pentru cele două zone, incluse în raionul interzis de deasupra poligonului. Acest lucru se întâmplă rar și din anumite motive speciale”, a explicat Maksimov.

 

Pentru clarificare, NOTAM reprezintă o notificare transmisă prin echipamentele de telecomunicații, care conține informații despre intrarea în vigoare, menținerea sau schimbarea oricăror echipamente, servicii și reglementări de navigație aeriană sau informații despre pericole importante pentru personalul implicat în operațiunile de zbor.

 

În ceea ce privește racheta de croazieră Burevestnik, despre aceasta nu se cunoaște practic nimic. Pentru prima dată, a informat despre aceasta președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul mesajului prezentat în Adunarea Federală pe 01.03.2018.

 

În luna august 2018, pe Internet a apărut o imagine din satelit a Poligonului 4 Central de Stat Intercategorii (Kapustin Yar). S-a precizat că, în perioada 2014-2016, în cadrul acestuia a fost construit un complex nou. În imagini au fost identificate poziția de lansare cu un depozit subteran de combustibil, un adăpost mobil pentru instalația de lansare și o platformă pentru amplasarea containerelor și a tehnicii pentru asigurarea testelor și lansărilor.

 

Apoi, s-a sugerat că pe platforma respectivă au fost efectuate testele inițiale ale rachetei Burevestinik, fără întrebuințarea sistemului de propulsie nucleară. De asemenea, acolo are loc pregătirea personalului, iar, după finalizarea testelor, pe această platformă vor fi dislocate rachete Burevestnik pentru desfășurarea serviciului de luptă experimental.

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Datorită propulsiei nucleare, racheta de croazieră Burevestnik va avea o bătaie globală (nelimitată).

Potrivit experților, dimensiunile acesteia sunt comparabile cu cele ale rachetei de croazieră H-101, dar greutatea este mult mai mare, asigurând o bătaie de zece ori mai mare.

Potrivit informațiilor prezentate de agenția de presă rusă Tass, în luna ianuarie 2019, a fost testată, cu succes, unitatea de propulsie nucleară pentru racheta de croazieră Burevestnik.

Pe 08 august 2019, a avut loc o explozie pe un teren de pregătire militară din apropierea localității Nenoksa și a satului Sopka (Regiunea Arkhangelsk), în urma căreia au murit cinci oameni de știință, iar alte trei persoane au fost rănite. Potrivit anumitor informații, incidentul s-a produs în timpul unei testări a rachetei de croazieră cu propulsie nucleară Burevestnik.

În luna septembrie 2019, expertul militar Pavel Ivanov a declarat că testarea rachetei are loc, în paralel, în două sau trei poligoane: Novaya Zemlia, Kapustin Yar și Nenoksa.

Federația Rusă pregătește testarea rachetei de croazieră cu propulsie nucleară Burevestnik

Black Sea 

Military Activities Picture

https://psihologiepitesti.wordpress.com/

  1. ro

EVENIMENTE