27 noiembrie 2019

Sursa: ria.ru, remnmilitaryblog.com

 În cadrul unui interviu acordat agenției de presă RIA Novosti, directorul general al companiei Rosoboroneksport, Aleksandr Mikheev, a declarat, pe 26.11.2019, că este planificat ca, în anul 2020, între Federația Rusă și Turcia să fie încheiat un nou contract pentru livrarea suplimentară de sisteme de rachete antiaeriene S-400 Triumf.

 

Federația Rusă a onorat în acest an contractul de livrare către Turcia a patru divizioane de rachete S-400, cu o valoare de 2,5 miliarde de dolari. Contractul include, de asemenea, o opțiune pentru furnizarea suplimentară a unui complet de nivel regiment.

 

“Noi sperăm ca, în prima jumătate a anului 2020, să aducem la semnat documentele contractuale. Vreau însă să subliniez faptul că procesul de cooperare tehnico-materială cu Turcia nu se limitează doar la livrările de sisteme de rachete antiaeriene S-400. În fața noastră se află planuri mari”, a precizat Mikheev.

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Un sistem de rachete antiaeriene S-400 Triumf reprezintă, de fapt, un divizion, iar un regiment are în compunere două divizioane.

În consecință, în anul 2019, Federația Rusă a livrat Turciei patru divizioane de rachete antiaeriene S-400, adică două complete de nivel regiment. În baza noului contract, vor mai fi furnizate părții turce încă două divizioane, respectiv un regiment de rachete antiaeriene S-400.

Anterior, în perioada 2018-2019, Federația Rusă a livrat Chinei două regimente de rachete antiaeriene S-400, iar până în anul 2025, va livra Indiei cinci regimente de rachete de acest tip.

Pe lângă China și Turcia, sistemele S-400 au mai fost exportate în Republica Belarus, care a primit un complet de nivel regiment în anul 2016.

În dotarea Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse au fost introduce deja 26 de regimente (52 de divizioane) de rachete antiaeriene S-400 Triumf.

 

Federația Rusă și Turcia vor încheia, în anul 2020, un nou contract pentru livrarea de sisteme S-400

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

EVENIMENTE