11 septembrie 2019

Sursa: tass.ru, remnmilitaryblog.com

Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 11.09.2019, citând două surse din industria constructoare de nave, că primele două nave universale de desant vor fi construite, începând din luna mai 2020, la Șantierul Naval Zaliv din Kerci.

 

“Pentru prima dată în istoria Federației Ruse, este planificat ca, în anul 2020, la Șantierul Naval Zaliv din Kerci, să înceapă construcția a două nave universale de desant”, a declarat una dintre surse.

 

Aceasta a adăugat că prima navă din serie va fi predată flotei înainte de încheierea actualului program pentru înzestrare, adică până la sfârșitul anului 2027.

 

A doua sursă a precizat că “pentru ambele nave, construcția va începe în luna mai 2020”. Aceasta a confirmat că deplasamentul fiecărei nave va fi de până la 15.000 de tone. Potrivit declarațiilor sale, navele vor putea ambarca peste 10 elicoptere de diverse clase și vor dispune de compartimente speciale pentru amplasarea vedetelor de desant.

 

Sursele agenției au informat că “eleborarea proiectului tehnic pentru noile nave se află în stadiu final, iar după încheierea acestuia, în lunile următoare, va fi semnat contractul pentru construcția navelor”.

 

Anterior, o altă sursă din industria constructoare de nave declarase pentru Tass că, până la sfârșitul anului 2019, Ministerul rus al Apărării va încheia formularea cerințelor tehnico-tactice pentru primele nave universale de desant de producție rusească. Potrivit precizărilor sale, construirea și livrarea către beneficiar a primei nave este planificată în cadrul programului pentru înzestrare până în 2027, iar a navelor din producția de serie până la începutul anilor 2030.

 

Șantierul Naval Zavod din Kerci dispune de un doc pentru construirea navelor cu o lungime de până la 300 de metri și până la 50 de metri lățime, ceea ce îi permite să producă nave cu un deplasament de până la 150.000 de tone.

 

Navele universale de desant, denumite și portelicoptere, sunt capabile să poarte grupări mari de elicoptere grele cu diverse destinații (până la 16 elicoptere la Mistral și peste 30 la cele americane de tip Wasp) și să transporte de la câteva sute până la câteva mii de infanteriști marini. De asemenea, navele universale de desant dispun de un doc pentru vedete și alte mijloace plutitoare, ceea ce asigură debarcarea desantului, trasnportând tehnica blindată.

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: În Federația Rusă nu au existat niciodată nave de acest tip. Probabil, pentru producerea portelicopterelor va fi utilizată experiența obținută în producerea în comun cu Franța a unor nave de tip Mistral. Însă, după cum a declarat recent președintele Corporației Întrunite Constructoare de Nave (OSK), Aleksei Rahmanov, repetarea acestui proiect sau a unui proiect similar ar fi inutilă. În opinia sa, “portelicopterul francez are multe merite, dar și tot atâtea dezavantaje”.

Cu toate că reprezentanții industriei constructoare de nave din Federația Rusă au susținut întotdeauna că pot produce singuri nave de tipul celor franceze din clasa Mistral, în anul 2011, reprezentanții ruși au comandat în Franța două portelicoptere de acest tip, mizând, în primul rând, pe transferul de tehnologie și pe o serie de sisteme de conducere și comunicații aflate pe acestea.

Cele două nave au fost construite jumătate în Federația Rusă și jumătate în Franța, fiind asamblate la Șantierul Naval francez din Saint-Nazaire.

Navele, denumite Vladivostok și Sevastopol, erau destinate Flotei ruse din Oceanul Pacific. Acestea au fost produse, au fost formate echipajele și urmau să fie transferate în Federația Rusă. Însă, ca urmare a crizei din estul Ucrainei și a preluării Peninsulei Crimeea de către Federația Rusă, în perioada 2014-2015, la presiunea partenerilor francezi (SUA, Marea Britanie și Germania), contractul a fost anulat, iar partea franceză a despăgubit Federația Rusă.

Ulterior, cu acordul Federației Ruse, cele două nave au fost vândute Egiptului, iar partea rusă a asigurat tehnica de luptă (inclusiv elicopterele) dislocată la bordul navelor, precum și o serie de alte sisteme.

 

 

 

Federația Rusă va construi două portelicoptere la un șantier naval din Crimeea

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

EVENIMENTE