Surse: mil.ru,  remnmilitaryblog.com

 Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat, pe 10.09.2019, că, în conformitate cu Planul de pregătire pentru luptă, echipajul fregatei Amiral Makarov a Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) a desfășurat un complex de exerciții navale, cu executarea tragerilor de luptă în acvatoriul Mării Negre.

 

În timpul exercițiilor, marinarii au executat trageri de artilerie de pregătire și de control asupra unor ținte de la suprafața apei, precum și lansări electronice de rachete asupra unor ținte navale.

 

În cooperare cu Forțele de Submarine și cu Aviația navală, echipajul fregatei a desfășurat un complex de activități de căutare, descoperire, escortare și distrugere a submarinelor adversarului convențional. De asemenea, echipajul unui elicopter Ka-27PS a îndeplinit 26 de aterizări la bordul navei, atât în timp ce aceasta se afla la ancoră, cât și din mișcare.

 

La întoarcerea în punctul de dislocare permanentă, echipajul a desfășurat activități de apărare și pază a navei, pe timpul traversării mării.

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Din datele prezentate mai sus rezultă faptul că în Marea Neagră se află și un submarin diesel-electric Proiect 636.3. Ținând cont de submarinele operaționale aflate în bazele din Marea Neagră, probabil, pe mare se află unul dintre submarinele Novorossiysk sau Kolpino.

Este posibil ca fregata Amiral Makarov să desfășoare activități de pregătire în vederea deplasării în Marea Mediterană pentru îndeplinirea de misiuni în cadrul Grupării navale operative a Forțelor Navale.

Ultima misiune de acest gen a fost efectuată de către fregată în perioada noiembrie 2018 – martie 2019.

Fregata Amiral Makarov aparține Diviziei 30 Nave de Suprafață – Sevastopol a FRMN, fiind una dintre cele trei fregate Proiect 11356 întroduse în ultimii ani în dotarea flotei. Nava este purtătoare de rachete de croazieră de tip Kalibr și este singura dintre cele trei fregate care nu a întrebuințat astfel de rachete în timpul operației militare din Siria.

 

 

10 septembrie 2019
Fregata Amiral Makarov a FRMN a desfășurat activități de instrucție pe mare

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

ACTIVITĂȚI CURENTE