17 iulie 2020

Sursa: mil.ru

 Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a informat că, pe 17.07.2020, nave de luptă și auxiliare ale Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) au ocupat raioanele indicate din poligoanele maritime din Marea Neagră, în cadrul verificării inopinate a nivelului de pregătire pentru luptă.

 

“În dimineața zilei de 17 iulie, subunități ale FRMN au fost alertate, iar o parte dintre nave au ieșit pe mare în raionul de concentrare și în alte raioane indicate din Marea Neagră”, se arată în comunicatul de presă.

 

Pe timpul activităților, echipajele navelor au desfășurat pregătiri de urgență pentru luptă și marș, efectuând scoaterea forțelor de sub atacul adversarului convențional.

 

Navele aflate deja pe mare în momentul declanșării verificării pentru îndeplinirea de misiuni potrivit destinației au primit ordin să se deplaseze în raioanele indicate.

 

La verificarea inopinată participă peste 3.000 de militari și peste 300 de unități de tehnică, inclusiv nave de luptă, aparate de zbor, precum și personal și tehnică din cadrul marilor unități ale corpului de armată al FRMN.

La ordinul comandantului suprem al Forțelor Armate, în Federația Rusă, a început executarea unei verificări inopinate a Trupelor Regiunilor Militare Sud și Vest, a unor mari unități independente din Regiunea Militară Centru, Trupelor de Desant Aerian, precum și Infanteriei Marine aparținând Flotei de Nord și Flotei din Oceanul Pacific.

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Probabil, FRMN a fost prima structură alertată din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse, ceea ce indică faptul că scenariul verificării inopinate are la bază declanșarea unui atac al adversarului din direcția Mării Negre. Ulterior, au fost alertate și alte structuri ale Regiunii Militare Sud, inclusiv Armata 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană – Rostov pe Don, precum și mari unități și unități ale Flotei de Nord și Flotei din Marea Baltică.

Toate acestea indică o alertare progresivă a trupelor ruse de la sud la nord, la linia de contact cu statele membre NATO. Probabil că vor urma structuri din centrul Federației Ruse și din cadrul Flotei din Oceanul Pacific.

După alertarea trupelor, militarii au ridicat armamentele și echipamentele de luptă, au scos tehnica din locurile de păstrare și au ieșit în raioanele de concentrare. Va urma deplasarea trupelor în poligoane și începerea desfășurării activităților practice de pregătire pentru luptă.

Reprezentanții ruși au anunțat că verificarea inopinată asupra nivelului de pregătire a trupelor va dura până pe 21 iulie

 

FRMN a fost alertată, în cadrul verificării inopinate a nivelului de pregătire pentru luptă

Black Sea 

Military Activities Picture

https://psihologiepitesti.wordpress.com/

  1. ro

EVENIMENTE