Surse: mil.ru, tvzvezda, remnmilitaryblog.com

 Pe 17.04.2019, în timpul unui exercițiu tatic de zbor, echipaje ale avioanelor de vânătoare-bombardament Su-34 ale regimentului de aviație din Regiunea Rostov au îndeplinit misiuni de bombardament asupra unor ținte terestre, într-un poligon de aviație al regiunii.

 

În cadrul activităților de zbor, desfășurate pe timp de zi și de noapte, piloții au executat misiuni de aeronavigație, decolări și aterizări de pe / pe aerodrom, precum și zboruri către un raion indicat, în compunerea celulelor.

 

În scopul perfecționării deprinderilor profesionale ale echipajelor de pe avioanele Su-34, au fost efectuate zboruri simple, la altitudini de până la patru kilometri, pe timp de noapte.

 

La activitățile de pregătire pentru luptă au participat peste 10 avioane de vânătoare-bombardament Su-34.

 

Exercițiul se desfășoară în cadrul verificării de control asupra perioadei de instrucție de iarnă, care se va încheia la sfârșitul lunii aprilie.

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Avioanele de vânătoare-bombardament de tip Su-34aparțin Regimentului 559 Aviaței de Bombardament – Morozovsk din cadrul Diviziei 1 Aviație Mixtă – Krymsk a Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană – Rostov pe Don.

Regimentul are în organică trei escadrile de aviație, cu câte 12 avioane Su-34 fiecare.

În ultima perioadă, avioanele de vânătoare-bombardament au desfășurat activități intense de pregătire pentru luptă. Acestea au fost executate în cooperare cu forțe ale Flotei ruse din Marea Neagră și au fost determinate de prezența în regiune a unor nave de luptă ale SUA și NATO.

Pentru o perioadă de câteva zile, o escadrilă de avioane Su-34 a fost redislocată pe un aerodrom operativ din Crimeea.

17 aprilie 2019
 F.Rusă: Avioane de bombardament Su-34 din RM Sud au executat atacuri la sol în poligon

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

ACTIVITĂȚI CURENTE