Surse: ria.ru, tass.ru, remnmilitaryblog.com

  Pe 27.03.2019, echipaje ale bombardierelor Tu-22M3 aparținând Aviației cu rază lungă de acțiune au executat lansări de rachete dirijate asupra unor ținte terestre, în poligonul Ashuluk (Rrgiunea Astrakhan).

 

Tragerile s-au desfășurat în cadrul etapei finale a Conferinței aeriene de foc comune, cu participarea reprezentanților conducerii militare a Republicii Belarus.

 

“În desfășurarea episodului practic au fost implicate peste 40 de echipaje ale Aviației cu rază lungă de acțiune, Aviației Operativ-Tactice și Aviației Forțelor Terestre din cadrul Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse, inclusiv avioane de tip Tu-22M3Su-35S, Su-34Su-24MMiG-29SMT și Su-25SM, precum și elicoptere Ka-52, Mi-28N și Mi-35M, se arată în comunicatul de presă al Ministerului rus al Apărării.

 

Potrivit datelor prezentate de reprezentanții Ministerului rus al Apărării, avioanele și elicopterele au executat lansări de rachete dirijate și nedirijate, bombardamente și trageri cu puștile de aviație asupra țintelor terestre, în compunerea celulelor (două aparate) și patrulelor (trei-patru aparate).

 

La minister s-a precizat că aviația a fost întrebuințată la altitudini cuprinse între 200 și 1.000 de metri.

 

Echipajele Forțelor Aerocosmice au desfășurat, de asemenea, misiuni de depășire a sistemului de apărare antiaeriană la adversarului convențional, de cucerire a supremației aeriene, de distrugere a țintelor aeriene, de acoperire a trupelor din aer, de luptă aeriană și de manevrare în apropiere în timpul luptei aeriene celulă contra celulă.

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Probabil, la exercițiu au participat două bombardiere cu rază lungă de acțiune de tip Tu-22M3. Acestea aparțin Regimentului 52 Aviație de Bombardament – Shaikovka din cadrul Diviziei 22 Aviație de Bombardament – Engels a Aviației cu rază lungă de acțiune (Aviația Strategică).

Avioanele Aviației Operativ-Tactice a Regiunii Militare Sud participante la activități au fost redislocate, pe 26.03.2019, pe aerodromuri operative din zonă.

27 martie 2019
 F.Rusă: Bombardiere Tu-22M3 au executat lansări de rachete în RM Sud

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

ACTIVITĂȚI CURENTE