Surse: militarynews.ru, tass.ru, remnmilitaryblog.com

  Pe 29.03.2019, Trupele de Rachete și Artilerie din Regiuniea Militară Sud au desfășurat un exercițiu de mare amploare, în cadrul Zilei unice de foc.

 

“Sub conducerea comandantului Trupelor Regiunii Militare Sud, general colonel Aleksandr Dvornikov, într-o concepție tactică unică, mari unități de rachete și artilerie, precum și nave de luptă, Aviația Operativ-Tactică și unități de apărare antiaeriană au elaborat peste 900 de normative. Peste 5.000 de militari, în compunerea echipajelor, au îndeplinit aproximativ 500 de misiuni de foc, din care peste 300 cu trageri de luptă”, se arată în comunicatul de presă al serviciuuil de presă al RM Sud.

 

În compunerea sistemelor de cercetare și asalt, au îndeplinit misiuni marile unități de rachete ale Armatelor 58 și 49 Arme Întrunite, precum și nave purtătoare de rachete ale Flotei ruse din Marea Neagră și Flotilei din Marea Caspică. Conducerea focului a fost organizată din punctele de conducere ale armatelor din cinci regiuni: Republicile Daghestan, Crimeea și Osetia de Nord, Regiunea Rostov și Ținutul Stavropol, precum și din acvatoriile Mării Negre și Mării Caspice.

 

La activitățile de pregătire pentru luptă au participat peste 500 de instalații de artilerie și complexe de rachete, inclusiv instalațiile de artilerie grele Tiulpan, lansatoare multiple de proiectile reactive TornadoSmerciUrgan și Grad, tunuri autopropulsate Msta-S, precum și complexe de rachete operativ-tactice Iskander-M și nave purtătoare de rachete de croazieră de tip Kalibr.

 

De asemenea, la Ziua unică de foc au participat zeci de aparate de zbor fără pilot, precum și mijloace ale Aviației Operativ-Tactice și Aviației Forțelor Terestre din cadrul Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană, în total peste 20 de avioane și elicoptere.

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Este primul exercițiu de amploare desfășurat în cadrul Trupelor de Rachete și Artilerie ale Regiunii Militare Sud din anul de instrucție 2019. Acesta a fost planificat la încheierea taberelor de instrucție desfășurate de la începutul lunii martie.

Exercițiul coincide cu intrarea în Marea Neagră a unei puternice grupări navale a NATO. În acest context, activitatea poate fi interpretată ca o demonstrație de forță și o încercare de descurajare a unor eventuale acțiuni ale grupării în sprijinul Forțelor Navale ale Ucrainei.

Este de remarcat absența de la activități a celei de-a treia armate de arme întrunite a Regiunii Militare Sud, respectiv Armata 8 – Novocerkassk. Acest lucru confirmă faptul că marile unități de rachete și artilerie ale acesteia nu sunt încă operaționale. Deși comandantul Trupelor Regiunii Militare Sud, general colonel Aleksandr Dvornikov, a anunțat recent formarea unei brigăzi de rachete a Armatei 8, aceasta a fost constituită doar ca structură, dar încă nu a primit complexele de rachete Iskander-M

29 martie 2019
 F.Rusă: Exercițiu de amploare al Trupelor de Rachete și Artilerie din RM Sud

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

ACTIVITĂȚI CURENTE