Surse: mil.ru, remnmilitaryblog.com

  Pe 12.03.2019, echipaje ale noilor avioane de asalt de tip Su-25SM3 aparținând regimentului de aviație din Ținutul Stavropol au efectuat  misiuni de zbor, în timpul cărora au distrus un punct de comandă subteran al adversarului convențional.

 

În realizarea zborurilor au fost implicate 7 avioane, peste 20 de piloți și tehnicieni, precum și specialiști ai serviciilor de asigurare de la sol.

 

Echipajele și-au perfecționat deprinderile de pilotare a tehnicii de aviație în teren muntos și condiții meteo dificile, zburând la diverse altitudini.

 

În cursul acestui an, echipajele avioanelor de asalt Su-25SM3 vor participa la 30 de exerciții și vor îndeplini aproximativ 1.500 de zboruri, cu întrebuițarea practică a armamentului din dotare.

 

Exercițiile se vor desfășura pe teritoriile republicilor din Caucazul de Nord, Regiunilor Rostov și Volgograd și Ținuturilor Krasnodar și Stavropol.

 

În total, în cursul unui an, fiecare pilot al regimentului de aviație efectuează cel puțin 150 de decolări de instrucție și luptă, petrecând în aer aproximativ 100 de ore.

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Personalul navigant și tehnic participant la activități aparține Regimentului 368 Aviație de Asalt – Budennovsk al Diviziei 1 Aviație Mixtă – Krymsk din cadrul Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană – Rostov pe Don.

Aviația Operativ-Tactică a Regiunii Militare Sud mai include un regiment de aviație de asalt, respectiv Regimentul 960 Aviație de Asalt – Primorsko-Akhtarsk al Diviziei 4 Aviație Mixtă – Marinovka.

În dotarea celor două regimente se află avioane de asalt de tip Su-25, în diverse versiuni (Su-25, Su-25SM, Su-25SM3 și Su-25UB). În perioada 2017-2018, cele două regimente au primit mai multe avioane modernizate Su-25SM3.

12 martie 2019
 F.Rusă: Exercițiu tactic de atac la sol Su-25SM3 in RM Sud

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

ACTIVITĂȚI CURENTE