Surse: militarynews.ru, remnmilitaryblog.com

 Surse locale de informații au anunțat că, pe 23.03.2019, nava mare de desant Orsk a Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) a traversat Strâmtorile Bosfor și Dardanele și a intrat în Marea Mediterană.

 

Potrivit site-urilor din Istanbul, care au publicat fotografii cu nava în Strâmtoarea Bosfor, nava de desant Orsk se îndreaptă către portul sirian Tartus, unde se află o bază de asigurare tehnico-materială a Forțelor Navale ale Federației Ruse.

 

Judecând după aspectul exterior al navei, aceasta este foarte încărcată. La bordul navei au fost observate mașini de transport Ural-4320, în culoarea deșertului, precum și alte mărfuri militare acoperite cu plasă de camuflaj.

 

În timpul traversării strâmtorilor, nava a fost escortată de o vedetă turcească a Pazei de Coastă.

 

La 01 martie, prin strâmtorile turcești de la Marea Neagră a trecut spre Siria și nava mare de desant Azov. A fost vorba atunci de a doua cursă spre Siria a navei în anul 2019.

 

De la începutul anului, spre Siria s-au mai îndreptat și nava mare de desant Cezar Kunikov și cargoul Dvinitsa-50 al forțelor auxiliare ale FRMN.

 

Potrivit presei străine, navele mari de desant și nave auxiliare ale Forțelor Navale, precum și nave închiriate, participă la operația Expresul sirian, în care sunt furnizate mărfuri pentru Baza Aeriană Hmeimim din provincial Latakia, Baza de asigurare tehnico-materială a Forțelor Navale din portul Tartus sau pentru armata siriană.

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Navele de desant aparțin Brigăzii 197 Nave de Desant – Sevastopol din cadrul Bazei Navale Crimeea – Sevastopol a FRMN.

În dotarea brigăzii se află șapte nave, între care trei Proiect 1171 și patru Proiect 775.

24 martie 2019
 F.Rusă: Nava de desant Orsk a Flotei ruse din Marea Neagră a intrat în Marea Mediterană

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

ACTIVITĂȚI CURENTE