Surse: mil.ru, remnmilitaryblog.com

 Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 19.07.2019, submarinul Rostov pe Don al Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) a revenit în punctul de dislocare permanentă, după îndeplinirea unui complex de activități de pregătire pentru luptă în poligoane maritime din Marea Neagră.

 

Pe timpul ieșirii pe mare, echipajul submarinului a executat exerciții comune cu navele antisubmarin și cu sistemele de coastă de urmărire a situației aeriene și de la suprafața apei.

 

De asemenea, în timpul exercițiului, echipajul submarinului a efectuat urcarea la suprafață, a stabilit comunicațiile cu conducerea FRMN și a primit un semnal de întrebuințare a complexului de rachete asupra unor ținte maritime și de coastă ale adversarului condițional.

 

După sosirea în punctul de dislocare permanentă, echipajul submarinului Rostov pe Don a trecut la desfășurarea activităților zilnice.

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Submarinul Rostov pe Don este unul din cele șase submarine Proiect 636.3 ale FRMN, purtătoare de rachete de croazieră de tip Kalibr.

În prezent, patru dintre aceste submarine, Novorossiysk, Rostov pe Don, Veliky Novgorod și Kolpino, se află în Marea Neagră, la Sevastopol și Novorossiysk, iar celelalte două, Stary Oskolși Krasnodar, se află în portul sirian Tartus, de unde îndeplinesc misiuni în Marea Mediterană.

19 iulie 2019
 F.Rusă: Submarinul Rostov pe Don al FRMN a desfășurat activități de pregătire pentru luptă pe mare

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

ACTIVITĂȚI CURENTE