Surse: militarynews.ru, tass.ru, remnmilitaryblog.com

  Pe 16.04.2019, marea unitate de rachete din Osetia de Nord a fost scoasă într-un poligon din Ținutul Stavropol, pentru efectuarea verificării de control asupra perioadei de instrucție de iarnă.

 

“Marea unitate de rachete a Regiunii Militare Sud dislocată în Osetia de Nord a fost alertată pentru efectuarea unui marș de instrucție către un poligon din Ținutul Stavropol, unde echipajele complexelor de rachete operativ-tactice Iskander-M vor efectua lansări electronice de rachete asupra unor ținte ale adversarului convențional. Exercițiul are loc în cadrul verificării de control asupra perioadei de instrucție de iarnă”, se arată în comunicatul de presă al serviciului de presă al Regiunii Militare Sud.

 

Se apreciază că, în timpul marșului, vor fi efectuate aproximativ 10 misiuni de instrucție și luptă, inclusiv respingerea atacului unui grup de cercetare-diversiune al adversarului convențional, despășirea unor porțiuni de teren contaminat, desfășurarea complexelor de rachete și executarea unor lovituri asupra țintelor indicate.

 

În timpul marșului, reprezentanți ai Comandamentului Armatei 58 vor evalua capacitățile comandanților de a adopta decizii independent, în diverse situații, precum și abilitățile practice ale echipajelor complexelor Iskander-M privind pregătirea și executarea tragerilor, sub forma lansărilor electronice de rachete.

 

La verificare participă peste 800 de militari și aproximativ 100 de unități de armament și tehnică militară.

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Verificarea de control asupra perioadei de instrucție de iarnă a început în Regiunea Militară Sud pe 15.04.2019 și va dura până la sfârșitul lunii. Activitățile se desfășoară sub conducerea comandantului Trupelor Regiunii Militare Sud, general colonel Aleksandr Dvornikov.

Brigada alertată în Osetia de Nord este Brigada 12 Rachete – Mozdok a Armatei 58 arme întrunite – Vladikavkaz.

În Regiunea Militară Sud există două brigăzi de rachete Iskander-M și a treia este în curs de operaționalizare, urmând ca, în scurt timp, să primească un complet de nivel brigadă de rachete Iskander-M.

Pe lângă Brigada 12 Rachete – Mozdok a Armatei 58 arme întrunite – Vladikavkaz, în sudul Federației Ruse mai este dislocată Brigada 1 Rachete – Molkino a Armatei 49 arme întrunite – Stavropol și se formează Brigada 464 Rachete – Znamensk a Armatei 8 arme întrunite – Novocerkassk.

Nu este exclus ca, în viitor, pe fondul deteriorării situației de securitate din Regiunea Mării Negre, să fie formată încă o brigadă de rachete în Peninsula Crimeea.

În perspectivă, toate aceste brigăzi vor reprezenta o amenințare directă la adresa securității României, în urma dotării cu rachete noi cu rază medie de acțiune (peste 2.000 de kilometri).

 

 

16 aprilie 2019
 F.Rusă: Verificarea periodică a unei brigăzi de rachete Iskander-M din RM Sud

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

ACTIVITĂȚI CURENTE