22 februarie 2020

Sursa: tass.ru

 Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 21.02.2020, citând o sursă din cadrul Complexului Militar Industrial, că, în luna august, Ministerul rus al Apărării va încheia un nou contract cu Corporația Întrunită Constructoare de Nave (OSK) pentru construirea pentru Forțele Navale a încă două submarine cu destinație strategică Proiect 955A, clasa Borei-A.

 

“A fost adoptată decizia ca, în luna august, la forumul Armata-2020 să fie încheiat un contract pentru construirea pentru Forțele Navale a încă două submarine Borei-A. Potrivit termenilor contractului, construirea ambelor submarine va începe la Sevmash, parte a OSK, în anul 2021. Acestea vor fi construite în cadrul Programului de stat pentru înzestrare până în 2027”, a precizat sursa.

 

Potrivit declarațiilor acesteia, submarinele vor fi al nouălea și al zecelea submarin din clasa Borei.

 

În prezent, în compunerea Forțelor Navale ale Federației Ruse se află în serviciul de luptă trei submarine ale Proiectului de bază 955, clasa Borei: Iuri Dolgoruki, Vladimir Monomach și Aleksandr Nevsky. Primul submarin Proiect 955A, clasa Borei-A, Prințul Vladimir, a încheiat testele de stat și se pregătește pentru predarea către flotă. Alte patru submarine Borei-A (Prințul Oleg, Generalissimus Suvorov, Împăratul Alexandru al III-lea și Prințul Pozharsky) se află în șantier, in diverse stadii de construcție.

 

Submarinele din clasele Borei și Borei-A au fost dezvoltate de Biroul Central de Proiectare Rubin și pot să poarte până la 16 rachete Bulava. Acestea sunt dotate cu aparate pentru torpile calibru 533 de milimetri. Potrivit datelor provenite din mediul militar, submarinele Borei-A diferă de cele din proiectul de bază, fiind mai silențioase, dispunând de sisteme mai bune de manevrare și de menținere la adâncime, și având sisteme mai performante de conducere a armamentelor.

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Submarinele nucleare strategice purtătoare de rachete balistice intercontinentale din clasele Borei și Borei-A sunt împărțite între Flota de Nord și Flota din Oceanul Pacific. În prezent, Flota de Nord dispune de un submarin de acest tip, iar Flota din Oceanul Pacific de două submarine. La finalul construirii celor zece submarine, fiecare flotă va avea câte cinci submarine Borei și Borei-A.

Submarinele cu numărul nouă și numărul zece vor primi denumirile Mareșal Zhukov și Mareșal Rokossovsky. Se estimează că primul dintre acestea va fi predat Flotei din Oceanul Pacific în luna decembrie 2026, iar cel de-al doilea Flotei de Nord în luna decembrie 2027.

Potrivit anumitor surse, contractele pentru cele două submarine au fost deja încheiate în anul 2019, iar construcția acestora urmează să înceapă în luna mai 2020. Lansarea la apă este planificată pentru 2025 și 2026.

 

Ministerul rus al Apărării va contracta încă două submarine nucleare strategice din clasa Borei-A

Black Sea 

Military Activities Picture

https://psihologiepitesti.wordpress.com/

  1. ro

EVENIMENTE