19 februarie 2020

Sursa: tass.ru

 Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 19.02.2020, citând o sursă din cadrul Complexului Militar Industrial, că, în vara acestui an, Ministerul rus al Apărării va încheia un nou contract în vederea achiziționării pentru Forțele Aerocosmice a câtorva zeci de avioane de bombardament Su-34, ale căror posibilități de luptă vor fi extinse.

 

“Departamentul militar intenționează ca, în vara acestui an, să încheie un nou contract cu compania Sukhoi pentru livrarea la trupe a câtorva zeci de avioane Su-34, cu posibilități de luptă extinse. Pe noile avioane urmează să fie integrate noi echipamente radioelectronice”, a precizat sursa.

 

Potrivit declarațiilor acesteia, lucrările de dezvoltare, care au fost finalizate în anul 2019, implică, în principal, instalarea pe aeronavele Su-34 a unor containere suspendate de cercetare. “De asemenea, în timpul acestor lucrări, a fost extinsă nomenclatura mijloacelor de distrugere aeriană, care pot fi întrebuințate de avionul Su-34”, a spus sursa.

 

Aceasta a adăugat că, în perspectivă, se intenționează și modernizarea avioanelor de tip Su-34 aflate deja în înzestrare.

 

Avionul supersonic multirol de vânătoare-bombardament de tip Su-34 este destinat pentru distrugerea țintelor terestre și aeriene, pe timp de zi și de noapte, în orice condiții atmosferice. Dotarea de bază a avionului include rachete din clasele aer-sol și aer-aer. Autonomia avionului este de 4.000 de kilometri, viteza maximă de 1.900 de kilometri, iar încărcătura de luptă de până la opt tone.

 

Primul contract pentru livrarea către Ministerul Apărării a 32 de avioane Su-34 a fost încheiat în anul 2008. În prezent, Întreprinderea de aviație V.P. Chkalov din Novosibirsk, filială a companiei Sukhoi, finalizează producerea avioanelor Su-34 în baza unui nou contract încheiat cu Ministerul Apărării în anul 2012 pentru 92 de avioane.

 

După diverse informații, în prezent, în dotarea Forțelor Aerocosmice se află între 110 și 130 de bombardiere de front Su-34.

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: În prima jumătate a anului 2020, compania Sukhoi va finaliza contractul încheiat cu Ministerul rus al Apărării pentru livrarea a 92 de avioane de bombardament Su-34. Ultimele patru avioane de acest tip vor fi predate beneficiarului în prima parte a anului 2020.

În prezent, Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse au în dotare 120 de avioane de bombardament Su-34, cu care au fost formate 10 escadrile.

Fiecare din cele patru Regiuni Militare dispune de câte un regiment dotat cu astfel de avioane. Cu excepția regimentului din Regiunea Militară Sud, care are trei escadrile (36 de avioane), toate celelalte sunt structurate în două escadrile (24 de avioane).

De asemenea, o escadrilă de avioane Su-34 (12 aeronave) a fost introdusă în dotarea Centrului 4 de stat pentru întrebuințare în luptă și pregătirea personalului navigant al Forțelor Aeriene din Lipetsk.

Trebuie menționat faptul că nu toate cele 120 de aeronave mai sunt operaționale în prezent. Câteva dintre acestea au fost distruse sau avariate în timpul unor incidente aeriene. Este posibil ca cele patru avioane Su-34 care au mai rămas de livrat să fie folosite pentru înlocuirea aeronavelor distruse.

 

Ministerul rus al Apărării va încheia un nou contract pentru achiziționarea de avioane Su-34

Black Sea 

Military Activities Picture

https://psihologiepitesti.wordpress.com/

  1. ro

EVENIMENTE