07 ianuarie 2020

Ghe. Orjanu

 Au trecut patru zile de la asasinarea (03.01.2020) generalului iranian, Qasem Soleimani, de către armata SUA la ordinul președintelui Donald Trump, iar primele evoluții care pot avea implicații majore deja au apărut.

 

Parlamentul irakian a votat pe 05.01 părăsirea teritoriul țării de către toate trupele străine. Rezoluția nu este obligatorie, decizia de aplicare revenind guvernului, dar prim-ministrul, Adil Abdul-Mahdi, a anunțat că va susține decizia legislativului. Administrația Trump și-a exprimat dezamăgirea față de această evoluție, iar în prezent se desfășoară negocieri pentru a nu se pune în aplicare rezoluția parlamentului de la Bagdad. Retragerea trupelor americane din Irak va transforma zona Iran – Irak – Siria – Liban într-un continuum geografic controlat de la Teheran, care ar permite trupelor iraniene să amenințe direct granițele terestre ale Israelului și Arabiei Saudite. De asemenea, în absența trupelor americane cresc șansele unui război civil în Irak între cele două confesiuni majore, șiită și sunnită.

Iranul, printre declarațiile de răzbunare sângeroasă la adresa SUA, a anunțat că va relua programul de îmbogățire a uraniului. Președintele Donald Trump a reacționat imediat, precizând că SUA nu va permite niciodată Teheranului să obțină arme nucleare. În plus, niciuna dintre marile puteri mondiale nu agreează extinderea clubului statelor care dețin arme nucleare.

 

Se conturează astfel, trei direcții principale de acțiune ale Iranului față de SUA - forțarea retragerii trupelor americane din Irak, reluarea programului de îmbogățire a uraniului și măsuri de întrebuințare a forței sub diferite forme, mai mult sau mai puțin asumate. Raportat la capabilitățile și intențiile SUA și ale altor actorilor regionali, se constată că, deși Teheranul ar putea executa anumite acțiuni cu caracter limitat împotriva intereselor americane, ceea ce dorește de fapt Iranul se află dincolo de linia roșie acceptată de administrația de la Washington, aliații săi și comunitatea internațională.

 

În consecință, întrucât Teheranul nu va opta pentru soluția suicidară de angajare frontală împotriva SUA, va trebui să ia în considerare varianta dezescaladării controlate a tensiunilor, mulțumindu-se să profite cât se poate din situația creată, în cadrul negocierilor ce se întrevăd cu alți actori, printre care Uniunea Europeană și posibil China.

 

Mai departe, vom analiza la rece pierderile și câștigurile fiecărei părți, rezultate din acest eveniment care are încă potențialul de a arunca în aer întregul Orient Mijlociu.

 

Moartea generalului Qasem Soleimani a slăbit, în primul rând, capacitatea Iranului de a conduce operații subversive pe teritoriul altor state. De fapt, acesta a fost principalul obiectiv operativ urmărit de SUA prin eliminarea generalului. Oricât de pregătit ar fi succesorul lui Qasem Soleimani nu se bucură de aceeași încredere în rândul aliaților Teheranului. În al doilea rând, imaginea de invincibilitate a Forței Al-Quds (structura de forțe condusă de Qasem Soleimani) în Orientul Mijlociu a avut serios de suferit, susținătorii Iranului punându-și întrebarea cum de a fost posibilă o breșă de securitate la un nivel atât de înalt. Pe plan intern, Iranul a pierdut un lider îndrăgit de popor, generalul având un mare potențial pentru zona politică. Pe de altă parte, moartea lui Qasem Soleimani a reunit populația Iranului divizată în urma protestelor din toamna anului 2019 și a permis regimului de la Teheran să-și justifice intensificarea măsurilor de securitate internă. Se poate aprecia că Iranul a evitat un curs de răsturnare a regimului ayatolahilor. Cu toate acestea, gestionarea incorectă a escaladării interne a situației poate avea efecte nedorite și uneori opuse intențiilor conducerii religioase a țării, iar busculada de la înmormântarea generalului soldată cu moartea a peste 35 de persoane și rănirea a 48, poate reprezenta începutul unei destabilizări.

 

Asasinarea generalului Qasem Soleimani a avut loc în contextul anchetării președintelui Donald Trump. Toate analizele politice pe tema destituirii președintelui american au concluzionat că nu se va întâmpla așa ceva, dar îngrijorarea republicanilor o reprezintă de fapt alegerile din toamnă. Estimările rezultatelor spun că ancheta în sine va slăbi iremediabil poziția candidatului Donald Trump. În noul context de securitate din Orientul Mijlociu, o mutare a Iranului în direcția escaladării militare avantajează actuala administrație de la Washington în cursa prezidențială, deoarece nimeni nu va dori să schimbe conducerea în mijlocul unui război. Posibilele operații de război hibrid ce ar urma să fie executate de Iran vor fi interpretate de SUA tot agresiune militară, iar mutarea Washingtonului va fi tot de confruntare.

 

Pentru Israel, unul din aliații SUA în regiune, va urma o perioadă de tensiune, care se va reflecta în final în costuri suplimentare financiare și umanitare. Dar nici aici nu poate fi neglijat efectul escaladării situației de securitate asupra dinamicii politice. De aproape un an, Israelul este într-un impas politic fără precedent, ultimele două rânduri de alegeri soldându-se fără niciun câștigător evident. Urmează noi alegeri în această primăvară, iar situația internațională actuală pare să îl avantajeze pe premierul în funcție, Benjamin Netanyahu, cunoscut pentru intransigența sa la adresa Iranului.

 

Rusia, jucător global, dar și implicat activ în Orientul Mijlociu, este în prezent un aliat al Teheranului. Dar un Iran care ar opera fără niciun fel de restricții în Irak, Siria și Liban îi poate afecta interesele atât în zonă, cât și în regiunea Caspică. Conducerea de la Moscova este în relații bune cu administrația Trump, deși se află pe poziții total divergente cu SUA, iar deciziile sale vor fi în sensul afectări cât mai puțin a lui Donald Trump în cursa prezidențială. De altfel, convorbirea telefonică dintre președinții rus și american din 29.12.2019, când Vladimir Putin i-a mulțumit lui Donald Trump pentru informaţiile furnizate de SUA, care au contribuit la dejucarea unui potenţial atac terorist de sărbători în Rusia, pare să încheie un an de progrese între cei doi lideri. Din perspectivă economică, Rusia este ușor avantajată de creșterea prețului petrolului generată de tensiunile din Orientul Mijlociu și de cererea internațională tot mai mare de tehnică militară legată indispensabil de orice criză de securitate.

 

În concluzie, Teheranul se află în prezent într-o poziție care nu îi permite să își impună voința în Orientul Mijlociu, iar aliații săi nu pot face mare lucru pentru a-l ajuta. În schimb, poate profita de amenințarea războiului pentru a cere un nou acord, mai avantajos, privind dosarul nuclear.

 

 

Imagine cu caracter simbolic
Orientul Mijlociu între război și controlul escaladării / dezescaladării tensiunilor

Black Sea 

Military Activities Picture

https://psihologiepitesti.wordpress.com/

  1. ro

ANALIZE & SINTEZE