29 mai 2020

Sursa: iz.ru

Cotidianul rus Izvestia a informat, pe 29.05.2020, citând surse din mediul militar, că, până în anul 2027, Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse vor primi în dotare 76 de bombardiere Su-34, în versiunea modernizată.

 

“Detaliile contractului pentru un nou lot consistent de avioane Su-34 au fost deja convenite. Deși documentul nu a fost semnat încă, întreprinderile Complexului Militar Industrial au început să comande componente pentru producerea avioanelor”, a informat cotidianul.

 

Potrivit datelor prezentate de gazetă, în baza noului contract vor fi livrate cel puțin 76 de avioane, în versiunea modernizată, Su-34M, cu armamente moderne și o serie întreagă de instrumente de cercetare la bord.

 

“În fiecare an, până în 2027, este planificată producerea unui număr de opt până la 14 avioane. Primele componente pentru asamblarea avioanelor vor fi primite de întreprinderea producătoare în cea de-a doua jumătate a acestui an”, scrie publicația.

 

Noile avioane modernizate Su-34M vor include o avionică nouă, armamente de mare precizie și containere de cercetare prinse sub aripi, care vor oferi aeronavelor noi capabilități de descoperire a țintelor.

 

“Varianta containerului cu denumirea UKR-RT va fi destinată pentru ducerea cercetării radiotehnice, UKR-OE pentru cercetare opto-electronică și UKR-PL pentru cercetare prin radiolocație. Toate aceste containere folosesc o rețea unică de date pentru cooperarea cu avionul. Echipamentele suspendate sub aripi vor pemite avionului Su-34M să identifice radiolocatoarele și stațiile radio la distanțe de sute de kilometri și să stabilească coordonatele acestora. Cu ajutorul containerului UKR-RL bombardierul va putea să vadă în orice moment al zilei, chiar și prin norii denși”, informează gazeta.

 

După cum a informat anterior agenția de presă Interfax, în luna august 2019 s-a anunțat începerea lucrărilor la modernizarea bombardierului Su-34 la versiunea Su-34M, inclusiv prin dotarea cu armamente noi și o avionică modernizată.

 

“Între Ministerul rus al Apărării și compania Sukhoi a fost încheiat un contract pentru desfășurarea lucrărilor de construcții și proiectare pentru dezvoltarea versiunii modernizate Su-34M”, a precizat pentru Interfax o sursă bine informată.

 

Potrivit datelor furnizate de aceasta, este vorba despre adaptarea pentru bombardier a unor noi mijloace de distrugere de aviație și de dotarea aeronavei cu noi mijloace de război electronic.

 

În prezent, bombardierele Su-34, în versiunea de bază, sunt produse la Întreprinderea de aviație din Novosibirsk (filială a Sukhoi, parte a Corporației întrunite constructoare de aviație).

 

În anul 2008, a fost încheiat primul contract pentru producerea în serie și livrarea către Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse a 32 de avioane Su-34 în următorii cinci ani. În anul 2012, Ministerul rus al Apărării a încheiat un nou contract pentru achiziționarea a 92 de avioane de acest tip.

 

Anterior s-a anunțat că, în total, Ministerul Apărării intenționează să cumpere aproximativ 200 de bombardiere de front Su-34, care s-au comportat foarte bine în campania din Siria.

 

Avionul Su-34 este destinat pentru distrugerea obiectivelor terestre și de la suprafața apei, precum și a țintelor aeriene ale adversarului. Aeronava întrebuințează rachete dirijate aer-sol și aer-aer cu rază mare de acțiune și cu asigurarea conducerii multicanal.

 

Particularitățile avionului Su-34 constau în autonomia mare de până la 4.000 de kilometri și de viteza de până la 1.900 de kilometri pe oră. Avionul poate ambarca încărcături de până la opt tone.

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Probabil, în timpul modernizării bombardierelor Su-34 s-a ținut cont de lecțiile învățate în timpul operației militare din Siria. De la începutul acestei campanii, în septembrie 2015, și până în prezent, în cadrul Bazei Aeriene – Hmeimim din Siria s-au aflat permanent mai multe avioane Su-34. Acestea au îndeplinit foarte multe misiuni de cercetare și bombardare a pozițiilor insurgenților sirieni, fără să fie pierdută nicio aeronavă.

În prezent, Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse dispun de 120 de avioane de bombardament Su-34, cu care au fost formate 10 escadrile. Fiecare dintre cele patru Regiuni Militare dispune de câte un regiment dotat cu astfel de avioane. Cu excepția regimentului din Regiunea Militară Sud, care are trei escadrile (36 de avioane), toate celelalte sunt structurate în două escadrile (24 de avioane). De asemenea, o escadrilă de avioane Su-34 (12 aeronave) a fost introdusă în dotarea Centrului 4 de stat pentru întrebuințare în luptă și pregătirea personalului navigant al Forțelor Aeriene din Lipetsk.

În prima jumătate a anului 2020, compania Sukhoi intenționează să finalizeze contractul încheiat cu Ministerul rus al Apărării pentru livrarea a 92 de avioane de bombardament Su-34. Ultimele patru avioane de acest tip vor fi predate beneficiarului în prima parte a anului.

 

Până în anul 2027, Forțele Aerocosmice ale Rusiei vor primi 76 de bombardiere modernizate Su-34M

Black Sea 

Military Activities Picture

https://psihologiepitesti.wordpress.com/

  1. ro

EVENIMENTE