08 iunie 2019

Sursa: Ridvan Bari Urcosta, The Jamestown Foundation

  Pe 29 decembrie 2018, șeful guvernului de ocupație din Crimeea, Serghei Aksenov, a propus transferu platformelor maritime petroliere și de gaze natuale ucrainene ("naționalizate" de Rusia după anexarea Crimeei) din Marea Neagră către câmpurile de hidrocarburi de pe coasta siriană. Deși considerată la acea veme de Ucraina drept o retorică goală, propunerea lui Aksenov a oferit totuși o fereastă importantă în planurile energetice rusești din regiune.

 

Politica energetică rusească din Levant și estul Mediteranei se confruntă în prezent cu o nevoie dramatică de relansare, ca urmare a perturbărilor majore cauzate de așa-numita Primăvară arabă. Ca atare, strategia Rusiei față de regiune și colaborarea cu regimurile regionale pro-Moscova se află încă în proces de redresare. Companiile energetice ruse se grăbesc să revină, deoarece, în timp ce regiunea a experimentat proteste în masă și spasme politice în 2011, în partea estică a bazinului Mării Mediterane s-au descoperit câteva câmpuri enorme de hidrocarburi ("câmpurile Leviathan") – în principal în Bazinul levantin împărțit de Israel, Liban, Egipt, Cipru și Siria. Potrivit studiului geologic efectuat de Statele Unite, zonele de coastă din apropierea Israelului, Libanului și Siriei dețin 1,7 miliarde de barili de petrol recuperabil și 3,416 miliarde de metri cubi de gaz recuperabil. Cu toate acestea, Primăvara arabă a oprit toate deliberările privind viitorul acestor domenii.

 

Interesul internațional cu privire la perspectivele energetice ale Bazinului levantin au început din nou să se dezvolte în ultimele luni. În februarie 2019, reprezentanții Egiptului, Israelului, Greciei, Ciprului, Iordaniei, Italiei și Autorității Palestiniene s-au întâlnit la Cairo, în cadrul primului Forum Mediteranean de Est, pentru a discuta despre planurile concrete și sistematice ale gazoductului East-Med. Conducta de gaze naturale promite în mod special să submineze monopolul Rusiei în aprovizionarea cu energie din sud-estul Europei. Moscova consideră atât evenimentul Forumului, cât și proiectul conductei "anti-rusești", mai ales că Statele Unite și-au exprimat sprijinul pentru aceasta. Este grăitor și faptul că Siria (și Libanul) nu au participat la discuțiile privind energia din Cairo.

 

Înainte de Primăvara arabă, activitatățile companiilor rusești de petrol care operau în Levant (de exemplu Tatneft) era restrânse în cea mai mare parte la teritoriul sirian. Dar, în 2013, compania rusă Soyuzneftegaz a semnat un contract de 25 de milioane de dolari cu guvernul sirian pentru dezvoltarea forajului maritim în apele teritoriale ale Siriei (într-o zonă de 2.190 km2). Cu toate acestea, până în 2015, din cauza intensificării războiului civil din Siria, Soyuzneftegaz s-a retras și a transferat drepturile de exploatare către o altă companie rusă de energie. Mai târziu, în același an 2013, atunci când a vizitat Siria, vicepremierul rus Dmitri Rogozin și-a exprimat speranța că navele de război rusești ar putea fi în curând amplasate în largul țărmului sirian, alături de platformele de extracție rusești. În plus, în 2013, Rusia a semnat un acord pe 20 de ani cu Israelul pentru ca Gazprom să achiziționeze gaz natural lichefiat (GNL) din domeniul Tamar și pentru a respecta autonomia palestiniană în exploatarea câmpurilor de gaze naturale situate în zona de coastă din Fâșia Gaza. Drept urmare, cel mai mare producător de petrol din Rusia, Rosneft, deținut de stat, a preluat operațiunile principalului terminal de combustibil din Liban.

 

În 2016, guvernul sirian a promis Moscovei că va favoriza companiile ruse de energie în competiția cu alți actori internaționali. Dar Damascul a exprimat, de asemenea, dorința de a permite firmelor din "țări prietenoase" precum Iranul și China să participe la explorarea sectorului sirian. În ceea ce privește companiile occidentale, președintele Bashar al-Assad a afirmat că nu le va permite să opereze pe teritoriul sirian.

 

Cooperarea ruso-siriană în sectorul energetic a continuat să se extindă în ultimii trei ani. În februarie 2018, Ministerul Energiei al Rusiei a semnat cu Ministerul petrolului sirian "Foaia de parcurs a cooperării în sectorul energetic 2018-2019". Documentul specific prevede implementarea treptată a proiectelor pe sectorul mediteranean din Siria. Companiile rusești de petrol și gaze au început activitățile de explorare în iulie 2018. În același timp, Rusia încearcă să participe și la alte proiecte mediteraneene, în largul coastelor Libanului, Egiptului și Israelului, dar împreună cu companiile occidentale precum Total și ENI.

 

În comparație cu ceilalți actori regionali, Rusia ar putea fi într-adevăr  în cea mai bună poziție pentru a lansa producția de petrol și gaze în estul Mediteranei, unde aproape toate guvernele din regiune sunt implicate în dispute profunde (Turcia cu Cipru, Israel cu Liban etc.). În plus, Rusia se bucură în prezent de un monopol complet asupra sectorului energetic sirian, iar companiile rusești sunt pregătite să înceapă explorarea pe zona de coastă siriană, posibil prin utilizarea platformelor de foraj din Crimeea, confiscate în 2014. Un obstacol principal ar putea fi sancțiunile internaționale asupra sectoarelor producătoare de energie ale Siriei, introduse în 2011 și 2012. Cu toate acestea, experții ruși resping aceste restricții și au încredere că se vor utea adresa pieței din Asia.

 

Pe fondul evoluțiilor de mai sus, trebuie luate în considerare câteva aspecte-cheie:

 

În primul rând, proiectul gazodctului East-Med subminează interesele turcești și rusești, punând în pericol planurile acestora de a fi actori importanți în sectorul energetic din Europa, în primul rând prin concurența cu gazoductul TurkStream care tranzitează teritoriul turc.

 

În al doilea rând, strategia energetică regională a Moscovei este multidimensională. Rusia este activă în Siria, unde în prezent se bucură de un monopol de explorare și extracție a hidrocarburilor pe sectorul de coastă sirian. Dar în același timp încearcă să se alăture altor proiecte de energie consude de satele occidentale în Marea Mediterană.

 

În al treilea rând, Rusia nu dispune de suficiente platforme de foraj maritim (deținute legal), având doar trei, și niciuna dintre ele situată în apropiere sau în Marea Neagră. Ca atare, platformele din Crimeea, confiscate acum cinci ani din Ucraina, vor fi necesare dacă firmele rusești vor exploata petrolul și gazele găsite în porțiunea Siriei din Marea Mediterană. Dar, mai întâi, Moscova va trebui să obțină acceptul Ankarei de a transporta prin strâmtorile turcești aceste instalațiicare sunt supuse sancțiunilor.

 

În al patrulea rând, indiferent de petrolul și gazele pe care companiile rusești ar putea să le producă în apele din Siria, acestea vor fi supuse sancțiunilor occidentale. Astfel, probabil, Siria ar putea inițial consuma toate aceste resurse de energie extrase pentru propria restabilire și dezvoltare economică postbelică sau alimentarea prezenței militare și navale ruse la nivel local.

 

În cele din urmă, faptul că Rusia continuă să-și construiască imaginea de "factor de putere" și "acționar" regional ar putea pune presiune din ce în ce mai mult pe actorii locali, determinându-i să accepte că, fără implicarea Moscovei (ca furnizor de gaze sau sub altă formă), gazoductul East-Med nu are viitor: singura opțiune este de a "lăsa Rusia înăuntru".

 

Foto: O platformă maritimă de foraj maritim ucraineană capturată de Rusia în 2014 (sursa: Krym.Realii)

 

Imagine cu caracter simbolic
Platformele de foraj maritim din Crimeea cheia politicii energetice a Rusiei în Siria și estul Mediteranei

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

ANALIZE & SINTEZE