17 mai 2020

Sursa: rferl.org

 Pe 16 mai, într-un interviu acordat pentru Radio Europa Liberă (RFE), președintele Radei Supreme din Ucraina, Dmytro Razumkov, a declarat că eforturile Kievului de recâștigare a controlul asupra Crimeei fac parte dintr-un „proces dificil și lent”, pe care însă Ucraina este hotărâtă să-l parcurgă.

 

Razumkov a declarat că Kievul nu va abandona eforturile de a restabili controlul ucrainean asupra Crimeei și asupra zonelor din regiunile Lugansk și Donețk controlate de separatiști.

 

"Este un proces dificil și lent, dar, în același timp, nu putem scoate această problemă de pe ordinea de zi și nu putem renunța să încercăm să o rezolvăm prin toate modurile, pe diverse niveluri și nici nu putem pierde căile de comunicare cu teritoriile ocupate - atât din Donbas, cât și din Crimeea", a spus Razumkov.

 

Ucrainenii din zonele controlate de separatiști din Donbas, care au acceptat pașapoartele oferite de Rusia, de multe ori nu au avut de ales, a explicat Razumkov.

 

"Există mulți, foarte mulți, oameni care au fost, sunt și vor rămâne cetățeni ai Ucrainei. Condițiile în care se găsesc îi forțează să facă pași la care vă referiți [acceptarea cetățeniei ruse]. Dar, știți cum se spune, Doamne ferește să aflăm vreodată cum este să fii în locul lor", a spus Razumkov.

 

SUA și alte state occidentale au condamnat demersul Rusiei de a grăbi procesul de acordare a cetățeniei tuturor locuitorilor din Donețk și Lugansk, ca fiind contrar eforturilor de obținere a păcii în zonă.

 

Precizări ale sursei: Rusia a preluat cu forța Crimeea, în martie 2014, după ce forțele militare rusești au luat controlul obiectivelor strategice din peninsula Mării Negre și au organizat un referendum care nu a fost recunoscut de comunitatea internațională.  La scurt timp după aceea, Rusia a început să sprijine separatiștii din două regiuni est-ucrainene, Donețk și Lugansk. Conflictul din estul Ucrainei a provocat aproximativ 13.000 de decese și zeci de mii de răniți și au dus la dezrădăcinarea a peste un milion de ucraineni, potrivit oficialilor ONU și a celor ucraineni.

 

Președintele parlamentului ucrainean: recâștigarea Crimeei este un „proces dificil și lent” 

Black Sea 

Military Activities Picture

https://psihologiepitesti.wordpress.com/

  1. ro

EVENIMENTE