16 ianuarie 2020

Sursa: tass.ru, remnmilitaryblog.com

 Pe 16.01.2020, președintele rus, Vladimir Putin, a semnat un decret privind numirea lui Mikhail Mishustin în funcția de prim-ministru al Federației Ruse.

 

“În conformitate cu punctul a al Articolului 83 din Constituția Federației Ruse, Mikhail Vladimirovich Mishustin se numește în funcția de președinte al Guvernului Federației Ruse”, se arată în documentul publicat pe site-ul Kremlinului.

Decretul intră în vigoare în ziua semnării sale.

 

Anterior, Duma de Stat a aprobat solicitarea președintelui rus de numire a lui Mishustin în funcția de prim-ministru. În favoarea numirii acestuia au fost 383 de voturi, împotrivă niciunul, iar 41 de deputați s-au abținut de la vot.

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: În perioada următoare, primul-ministru al Federației Ruse urmează să stabilească componența Guvernului. Acesta a declarat că vor fi schimbări semnificative în cadrul cabinetului.

Probabil, miniștri de bază ai Guvernului condus de Dmitri Medvedev vor fi menținuți în funcții. În primul rând este vorba despre ministrul apărării, Serghei Șoigu, și de ministrul de externe, Serghei Lavrov.

Premierul Dmitri Medvedev și-a prezentat demisia din funcție, împreună cu întregul cabinet, pe 15.01.2020, în urma discursului anual al președintelui Vladimir Putin în Adunarea Fedrală. Acesta s-a pronunțat pentru modificarea Constituției Federației Ruse, iar primul-ministru a apreciat că pentru acest lucru este necesară înlocuirea Guvernului.

În aceeași zi, președintele Vladimir Putin a aprobat demisia Guvernului și l-a desemnat pe Mikhail Mishustin drept candidat la funcția de prim-ministru.

Pe 16.01.2020, președintele Vladimir Putin a înființat funcția de adjunct al președintelui Consiliului de Securitate al Federației Ruse și l-a numit în aceasta pe fostul premier, Dmitri Medvedev.

Este important de remarcat faptul că Dmitri Medvedev își păstrează funcția de președinte al Partidului Rusia Unită, partidul de guvernământ din Federația Rusă. În perspectiva modificărilor constituționale anunțate de președintele Vladimir Putin, s-ar putea ca acest lucru să nu fie lipsit de semnificație. Astfel, deși pare că a fost trecut pe linie moartă, este posibil ca acesta să joace un rol și în viitorul politic al Federației Ruse. Este puțin probabil totuși ca acesta să devină succesorul președintelui Vladimir Putin, așa cum s-a mai întâmplat o dată, însă într-un alt context.

Personal, consider că cel mai potrivit succesor al lui Vladimir Putin, care nu mai are dreptul să candideze la un nou mandat, ar fi ministrul apărării, Serghei Șoigu. Acesta provine din structurile de forță și a fost foarte aproape de președinte în ultimii ani, chiar dacă acest lucru nu a fost atât de vizibil. Timp de șase ani, cei doi au colaborat pentru transformarea Forțelor Armate ale Federației Ruse în ceea ce sunt astăzi, respectiv o forță capabilă să susțină statutul de mare putere revendicat de statul rus. Verificările inopinate și exercițiile militare de anvergură de genul manevrelor strategice Est-2018 sunt una dintre realizările tandemului Putin-Șoigu.

Așadar, peste trei ani, când expiră actualul mandat al președintelui Vladimir Putin, puterea în Federația Rusă ar putea fi împărțită într-un trio de genul: Șoigu președinte, Putin prim-ministru și Medvedev președinte al Dumei de Stat.

Este vorba, probabil, la acest moment, despre cel mai plauzibil scenariu pentru evoluția situației politice din Federația Rusă. Timpul ne va arăta dacă acesta va fi validat sau lucrurile vor evolua într-o altă direcție.

 

Președintele rus l-a numit pe Mikhail Mishustin în funcția de prim-ministru al Federației Ruse

Black Sea 

Military Activities Picture

https://psihologiepitesti.wordpress.com/

  1. ro

EVENIMENTE