Sursa: novinite.com

 

Pe 23 aprilie, biroul de presă al administrației bulgare a anunțat că președintele Bulgariei, Rumen Radev și cel al Georgiei, d-na Salome Zourabichvili, au desfășurat o videoconferință la inițiativa părții georgiene.

 

Principala problemă discutată a fost reprezentată de continuarea proiectelor comune privind dezvoltarea coridoarelor din domeniul digital, energetic și de transport din regiunea Mării Negre, după încheierea stagnării economice cauzate de pandemia COVID-19. 

 

Cei doi au fost de acord că, în actuala criză, trebuie să existe un echilibru între măsurile de asistență medicală și punerea în aplicare la timp a măsurilor sociale și economice. 

 

“Bulgaria și Georgia au o rata scăzută de morbiditate și mortalitate. Cu toate acestea, este necesar ca testarea COVID-19 să acopere un număr mai mare de grupuri ale populației, ceea ce va permite obținerea unei imagini clare asupra nivelului epidemiei și va face posibilă luarea de decizii adecvate pentru limitarea răspândirii acesteia și pentru o redresare economică mai rapidă”, a declarat Rumen Radev.

 

Cei doi președinți au subliniat că lupta împotriva coronavirusului necesită eforturile comune și solidaritatea țărilor. 

“După depășirea efectelor economice adverse, cauzate de pandemie, este esențial să se asigure cooperarea regională, care ar crea condiții favorabile pentru stimularea comerțului și investițiilor bilaterale”, a mai spus R. Radev.

 

Șeful statului bulgar a dat asigurări privind sprijinul Sofiei pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei, precum și pentru integrarea sa europeană și euro-atlantică. “Georgia este partenerul strategic al UE în îmbunătățirea securității aprovizionării cu energie în regiunea Mării Negre”, a mai declarat președintele Radev.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Președinții Bulgariei și Georgiei au discutat despre stimularea comerțului după criză

24 aprilie 2020

Black Sea 

Military Activities Picture

https://psihologiepitesti.wordpress.com/

  1. ro