05 mai 2019

Propaganda rusă în Orientul Mijlociu - introducere

A. Haritonovici

 

  După dezmebrarea Uniunii Sovietice, Rusia a continuat să privească cu interes regiunea Orientului Mijlociu, încercând să-și conserve statutul de mare putere și să reducă rolul SUA în regiune.

 

Kremlinul apreciază că menținerea unor relații bune cu țările arabe și Iranul ar putea evita o izolare internațională, prin compensarea efectelor sancțiunilor internaționale și accentuarea presiunilor puse pe Occident.

 

Pe de altă parte, deși liderii arabi autoritari nu sunt foarte încântați de implicarea SUA și Rusiei în zonă, conștienți de interesele în special economice ale celor două superputeri militare, au înțeles că o competiție între americani și ruși le poate aduce unele avantaje.

 

Dacă în perioada Războiului Rece, URSS acționa în Orientul Mjlociu doar prin asistență politică, economică și militară acordată regimurilor antiamericane, în prezent, Moscova își utilizează și capacitățile de război informațional pentru a-și atinge obiectivele de politică externă în regiune.

 

În acest sens, Orientul Mijlociu oferă Rusiei oportunități unice, având în vedere că țările din zonă au, în general, organe de presă bine controlate de stat, cu o presă independentă slabă și o populație care are din ce în ce mai mare încredere în platformele de socializare. La acestea se adaugă și suspiciunea istorică a audienței arabe la adresa surselor de știri occidentale, Rusiei fiindu-i relativ ușor să-și prezinte propriile mijloace de informare ca fiind o alternativă mai bună de informare.

 

Kremlinul diseminează informații de presă în Orientul Mijlociu prin intermediul canalului de televiziune RT Arabic și secțiunii de limbă arabă al agenției Sputnik, ambele cu sediul la Moscova, care sunt cele mai vizibile elemente ale propagandei ruse în peisajul mediatic din regiune. Acestea cultivă imaginea Rusiei ca fiind o mare putere și promovează o ideologie antioccidentală.

 

RT Arabic a început să emită în mai 2007, sub numele de Russia al-Yaum TV, fiind redenumit RT Arabic în 2009. Audiența acestui canal de televiziune a început să crească odată cu declanșarea (la sfârșitul anului 2010) mișcărilor de protest în mai multe țări cu regim autoritar, cunoscute sub numele generic de „Primăvara arabă” și, mai ales, după intervenția militară a Rusiei în Siria, în septembrie 2015.

 

RT Arabic acoperă o mare diversitate de evenimente din întreaga lume, prezentate din punctul de vedere al guvernului de la Moscova, dar emisiile sale sunt concentrate în special pe evenimente, dezbateri și informații din Federația Rusă și lumea arabă.

 

În prezent, datorită accesului la  televiziunile prin satelit și internet, canalele de limbă arabă ale propagandei ruse pot fi urmărite de publicul țintă de oriunde din lume. Începând cu noiembrie 2012, acestea au fost preluate și de myTV, o platformă media prin intermediul căreia pot fi urmărite emisiile canalelor de televiziune din țările arabe în America de Nord, America de Sud, Australia și Noua Zeelandă. În redacția RT Arabic lucrează ziariști și analiști ruși și arabi, într-o echipă multinațională de peste 500 de persoane, care include vorbitori nativi de limbă arabă din Algeria, Egipt, Iordania, Irak, Yemen, Libania, Mauritania, Maroc, Palestina, Tunisia, Oman, având corespondenți de presă în Liban, Palestina, Irak, Egipt, Israel, Marea Britanie și SUA.

 

În paralel, Sputnik Arabic News Service asigură acoperirea „celor mai  importante evenimente internaționale și opinii pe care celelalte surse media nu le relatează”. Acestea sunt furnizate prin email, servere FTP și prin terminalele sale online. Aproape 100 de corespondenți, vorbitori nativi de limbă arabă, ai rețelei Sputnik transmit din peste 50 de țări. Serviciul de știri în limba arabă al Sputnik este coordonat din două locații, Moscova și Cairo. Informațiile sunt difuzate zilnic, 24 de ore din 24, inclusiv în week-end și conțin breaking news, analize și interviuri.

 

Relatările celor două organe media, în limbile rusă, arabă și engleză, reflectă direcțiile politicii externe a Moscovei și utilizează o gamă largă de tehnici de manipulare și dezinformare. Informațiile diseminate scot în relief faptul că SUA și aliații europeni ai acestora sunt responsabile pentru instabilitatea din Orientul Mijociu. Cele două canale media prezintă declarații ale unor oficiali ruși care subliniază importanța cooperării cu SUA în lupta împotriva Statului Islamic, în paralel cu materiale critice la adresa Washingtonului, inclusiv acuzații potrivit cărora SUA sprijină unele organizații teroriste în Siria. O altă temă frecventă este parteneriatul regional al Rusiei cu Turcia și Iranul.     

 

Implicarea rusă în Orientul Mijlociu s-a intensificat începând cu anul 2012, după realegerea lui Vladimir Putin, pentru al treilea mandat, în funcția de președinte al Federației Ruse și a culminat în septembrie 2015 cu lansarea de lovituri aeriene asupra grupărilor care se opuneau regimului Bashar al-Assad în Siria. Această acțiune a Rusiei a creat un nou precedent, având în vedere că, anterior, autoritățile de la Moscova au evitat o implicare efectivă în conflictele militare din regiune. Mai mult, a fost pentru prima dată când Rusia a utilizat forța aeriană, în locul celei terestre, un mijloc folosit de obicei de SUA.

 

Intervenția militară în Siria a avut ca principale obiective apărarea aliatului Bashar al-Assad și securizarea intereselor ruse în această țară. Pe de altă parte, au existat și alte motive, cum ar fi  distragerea atenției comunității internaționale de la Ucraina, îmbunătățirea profilului regional al Rusiei, poziționarea sa globală ca superputere militară în creștere și actor internațional indispensabil.

 

În plan mediatic, Rusia a încercat să impună o altă viziune asupra situației geopolitice din Orientul Mijlociu. Principalii vectori de  influență în zonă, canalele de televiziune RT Arabic ca și secțiunea de limbă arabă a agenției Sputnik, au prezentat o variantă diferită a conflictului sirian în raport cu mass-media occidentale, reducând până la zero granița dintre minciună și adevăr, susținând că informațiile văzute în mod diferit de celelalte mijloace de informare sunt de fapt doar „puncte de vedere”.

 

Războiul civil din Siria a fost descris ca o acțiune de contrainsurgență desfășurată împotriva unor „grupări de opoziție extremiste”, compuse în mare parte de mercenari și teroriști, finanțate din exterior pentru a răsturna regimul lui Bashar al-Assad. Cele două canale media au insistat că toate masacrele ar fi fost comise de opoziția extremistă și nu ar fi avut nicio legătură cu regimul de la Damasc sau cu militarii ruși, exagerarând și distorsionând faptele în relatarea evenimentelor.

 

Televiziuni, platforme social-media și site-uri de știri online din zonă, loiale politicii ruse, au preluat informații care prezentau opoziția siriană ca fiind o insurgență jihadistă susținută de unele monarhii conservatoare din Golful Persic, care doresc îndepărtarea de la putere a președintelui sirian.

 

Cu alte cuvinte, propaganda rusă a inoculat ideea că în Siria nu există decât două alternative: Bashar al-Assad sau jihadiștii. Aceasta, prezentată în mod repetat de RT și Sputnik și preluată de social-media, a avut consecințe importante, discreditând opoziția siriană și chiar reducând susținerea opiniei publice occidentale pentru îndepărtarea de la putere a lui Bashad al-Assad.

 

SUA și Europa au fost și ele ținte ale propagandei ruse. Vectorii de influență ruși au propagat ideea că Occidentul ar fi eșuat în lupta cu terorismul și chiar ar fi creat Statul Islamic, cu care ar coopera, sub acoperire, pentru atingerea unor obiective în regiune. Tot prin astfel de mijloace, care constituie o bază bună de lansare a unor teorii ale conspirației, au fost diseminate zvonuri că CIA și Mossad ar fi implicate în evenimentele din ultimii ani care au avut loc în țări din Orientului Mijlociu și Africa de Nord, informații care au avut impact la toate nivelurile societăților din lumea musulmană.

 

 

  În concepția strategilor ruși, războiul informațional nu este un mjloc utilizat doar în timpul conflictului armat. Doctrina rusă stabilește însă diferențe între metodele războiului informațional folosite în timp de pace față de cele utilizate în timp de război. În timp de pace, războiul informațional se concentrează pe acțiuni acoperite, cum ar fi spionajul, supravegerea, construirea de capacități și distrugerea celor adverse. În timp de război, acțiunile devin agresive, la vedere, și includ discreditarea liderilor adverși, intimidarea personalului militar și civililor, dezinformarea, falsificarea evenimentelor și atacuri cibernetice. La nivel strategic, obiectivele sunt obținerea de avantaje politice și diplomatice, influențarea conducerilor și opiniilor publice din alte state sau organizații regionale sau internaționale.

 

Observând ultimele evoluții în plan global, și ținând cont de aceste criterii, am putea aprecia că, în prezent, deși nu o declară oficial, Rusia se consideră în stare de război.

 

Surse:

https://www.stopfake.org/en/russia-in-the-middle-east-a-new-front-in-the-information-war/

https://www.euromesco.net/wp-content/uploads/2019/02/Brief93_Dazed-and-oncufsed.-Russian-information-warfare.pdf

https://jamestown.org/program/russia-middle-east-new-front-information/

https://www.chathamhouse.org/sites/default/files/publications/research/2018-02-21-russian-policy-middle-east-kozhanov.pdf

https://medium.com/damian-radcliffe/social-media-in-the-middle-east-social-news-consumption-the-norm-for-arab-youth-18de14bc58e5

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Black Sea 

Military Activities Picture

https://psihologiepitesti.wordpress.com/

  1. ro

PROPAGANDA RUSĂ ÎN ORIENTUL MIJLOCIU