05 septembrie 2019

Sursa: militarynews.ru

  Pe 5 septembrie, președintele rus Vladimir Putin a declarat, în cadrul unei întâlniri cu politicianul ucrainean Viktor Medvedchuk, că, în viitorul apropiat, Moscova și Kievul vor anunța în comun decizia privind schimbul de persoane deținute.


"Desigur, dumneavoastră convertiți cu succes relațiile noastre bune în acțiuni umanitare concrete, cred că oamenii își vor aminti acest lucru. Acesta este un lucru sacru, așa cum spun ei, iar totul este clar", a spus liderul rus adresându-i-se lui Medvedchuk.


La întrebarea lui Medvedchuk privind situația deținuților ucraineni Stanislav Klykh și Nikolai Karpyuk, președintele Federației Ruse a precizat că Moscova are o „poziție specială” cu privire la aceste persoane.


"Aceasta este o întrebare dificilă pentru noi. Cu siguranță, vom merge în această direcție și în viitorul apropiat. Așa cum a fost convenit cu actualele autorități oficiale din Ucraina, vom anunța în comun deciziile luate", a subliniat Putin.

 

Medvedchuk i-a mulțumit președintelui rus pentru sprijinul acordat în menținerea legăturii cu deținuții și a amintit că, în Ucraina, oamenii și președintele Zelensky așteaptă de la Putin să pună capăt acestei probleme.

 

Comentariu BSMAP: Cel mai probabil schimbul de deținuți dintre Ucraina și Rusia se va materializa în zilele următoare. Acesta va include marinarii ucraineni reținuți în noiembrie 2018 și, probabil, pe regizorul ucrainean Oleg Sentsov. 

Referitor la cei doi deținuți precizați de Medvedchuk, este posibil ca aceștia să nu facă obiectul schimbului în această etapă. Rusia l-a acuzat pe Nikolai Karpyuk că a comandat detașamentul "Viking" în războiul cecen, iar pe Stanislav Klykh a fost membru luptător al aceluiași detașament de naționaliști radicali ucraineni. 
      

Putin confirmă efectuarea schimbului de deținuți în perioada următoare

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

EVENIMENTE