07 septembrie 2019

Sursa: newsweek.com, tass.ru, uawire.org, 

   Potrivit agenției de știri Tass, vorbind la Forumul Economic de Est din regiunea Primorsky Krai, Putin a declarat că, pe timpul summitului G20 de la Osaka, din iunie, în cadrul discuțiilor despre măsurile de control al armamentului pe care le-a avut cu Trump, „a fost pusă problema cum și în ce mod este posibil să se includă armele moderne rusești, inclusiv sistemele hipersonice de rachete, în acordurile internaționale, având în vedere că până în prezent nicio țară din lume nu deține aceste arme, nici măcar SUA".

 

"I-am spus lui Donald următoarele: Dacă doriți, vă putem vinde unele sisteme și, în acest fel, vom echilibra totul. Dar el a spus că în curând le vor produce singuri", a precizat Putin.

 

„Poate că vor face asta, dar de ce să se mai irosească bani dacă noi am cheltuit deja și putem primi ceva înapoi, și, în același timp, nu numai că nu dăunează securității comune, ci creează o situație de echilibru”, a adăugat acesta.

 

Putin a informat pentru prima dată despre arsenalul de arme avansate al Rusiei în timpul discursului său susținut în fața națiunii în martie 2018. Printre acestea se numără racheta balistică intercontinentală RS-28 "Sarmat", vehiculul însoțitor hipersonic "Avangard" (care, potrivit declarațiilor, este capabil să transporte racheta "Sarmat" cu viteze de până la 20 de ori mai rapide decât viteza sunetului), racheta hipersonică de croazieră cu lansare din aer "Kinzhal", racheta de croazieră cu propulsie nucleară 9M730 "Burevestnik", vehiculul subacvatic  cu propulsie nucleară "Poseidon" și sistemul laser de luptă "Peresvet".

 

În timpul discursului său din februarie 2019, Putin a anunțat unele progrese în testarea acestor arme și a confirmat că a fost testată încă o armă hipersonică, racheta de croazieră lansată de pe submarin, 3M22 "Zirkon". Ca și în cazul celorlalte sisteme de ultimă generație din arsenalul prezentat, Putin a declarat că  aceste arme sunt invincibile în fața sistemelor de apărare actuale sau chiar de generație următoare.

 

Deși SUA și-au exprimat scepticismul în ceea ce privește progresului Rusiei în acest domeniu, administrația Trump s-a arătat îngrijorată cu privire la posibila creștere a decalajului tehnologic militar în favoarea Rusiei. La începutul acestui an, Trump a anunțat lansarea unui plan de includere a interceptorilor spațiali într-un scut global destinat să „detecteze și distrugă orice rachetă lansată împotriva Statelor Unite, de  oriunde și oricând”.

 

Acest concept american a fost însă citat de Putin drept motivul Rusiei de a merge mai departe cu dezvoltarea propriilor sale capacități ofensive, mai ales după retragerea SUA din Tratatul privind rachetele antibalistice (ABM), în 2002, și din Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (INF), în august 2019.

 

Recent, la aproximativ două săptămâni de la denunțarea Tratatului INF, armata americană a testat o rachetă de croazieră care ar fi fost interzisă de INF.

 

Washingtonul a acuzat Moscova că a încălcat Tratatul INF prin dezvoltarea unui alt sistem de arme, racheta de croazieră 9M729, însă oficialii ruși au negat acest lucru și au susținut că omologii lor din SUA au încălcat tratatul prin implementarea sistemelor de apărare antiaeriană și antirachetă "Mark 41", de uz general, aceeași platformă putând fi folosită pentru lansarea rachetelor de croazieră "Tomahawk". Un purtător de cuvânt al Pentagonului a confirmat pentru Newsweek că, la testul cu rachete de croazieră de luna trecută, SUA au folosit sistemul "Mark 41" și o variantă de rachetă "Tomahawk".

 

 

Putin i-a propus lui Trump vânzarea, către SUA, de armament de ultimă oră dezvoltat în Rusia 

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

EVENIMENTE