25 noiembrie 2019

Lyle J. Goldstein, The National Interest

 Pentru parada diplomaților americani care au vizitat în ultima vreme Dealul Capitoliului (sediul guvernului pentru Congresul SUA, ramura legislativă a guvernului federal), „pericolul clar și actual” este acela că America ar putea să nu livreze peste o jumătate de miliard de dolari ca ajutor anual ce menține regimul actual de la Kiev pe linie de plutire, mai ales că un astfel de ajutor vine după aproape treizeci de ani. Pentru a fi sigur, trebuiau găsite câteva avantaje. Cu ajutorul european și american, fosta centrală nucleară de la Cernobâl se pare că este acum împodobită cu panouri solare și urmează parcurile eoliene. Cât de fermecător. Desigur, este posibil ca aceste surse regenerabile să nu rezolve problemele energetice ale Ucrainei prea curând, dar ar putea cel puțin să ofere confort milioanelor de fani HBO. Într-adevăr, dacă Kievul pierde taxele de tranzit substanțiale pe care le-a obținut ani de zile prin transportul gazelor rusești, Washingtonul va avea o gaură mult mai mare de completat pentru a ajuta Kievul să iasă din deficitul său economic.

 

Acest aspect invită la o mai atentă examinare a celebrului apel telefonic dintre Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în care cei doi președinți pun placa sprijinului insuficient primit de Ucraina de la Berlin și Paris. Poate că acești doi aliați ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie doar să fie educați de elita diplomației americane privind realitatea clară cu care se confruntă securitatea europeană? Sau poate că amenințarea nu este chiar atât de gravă până la urmă? Ar trebui oare Ucraina, cu toate forurile sale, să creeze într-adevăr creuzetul în care se va transforma viitorul politicii mondiale, după cum susțin în mod constant legiunile de avocați ai Ucrainei de la Washington?

 

Acea venerabilă mulțime nu va fi încântată să afle că Ministerul rus al Transporturilor a anunțat pe 1 noiembrie că trenurile vor începe să circule între Crimeea și Rusia înainte de sfârșitul anului 2019. A fost anunțat un program pentru trenuri din Sankt Petersburg și Moscova către Simferopol și Sevastopol. Aceste trenuri vor traversa bineînțeles faimosul Pod Crimeea care, cu mare fast, a fost deschis  traficului auto în 2018.

 

Începând cu sfârșitul lunii octombrie, conform unui raport rus, „trenuri tehnice grele”, constând dintr-o locomotivă cu 23 de vagoane pline cu pietre zdrobite rulau pe pod pentru teste. Greutatea totală a trenului de încercare a fost de 2.400 de tone. Se estimează că traficul de marfă va începe pe pod în iunie 2020, dar a existat o mică întârziere din cauza descoperirii unui sit arheologic semnificativ în Kerci. Această descoperire implică o așezare care datează din secolele V - III înainte de Hristos.

 

Mașinile și camioanele rulează pod de ceva timp. Se pare că un nou record a fost atins la mijlocul lunii august 2019, cu aproape 36.000 de vehicule care au  traversat într-o zi. Cu toate acestea, este recunoscut faptul că infrastructura auto locală trebuie îmbunătățită, deoarece apar frecvent blocaje în traficul din vecinătatea podului. Astfel, a luat naștere un plan pentru a construi o autostradă spre orașul Krasnodar.

 

Șinele de cale ferată au fost așezate pe pod în iulie 2019. Specialiștii ruși afirmă că sudarea precisă va permite „trenurilor să călătorească lin și silențios”. Autoritățile au instalat, de asemenea, scuturi de zgomot pe pod în zonele apropiate liniei de țărm de pe ambele părți ale podului.

 

Fără îndoială, deschiderea liniei de tren peste pod este o altă etapă importantă pentru integrarea peninsulei, nu în ultimul rând pentru că rușii sunt destul de îndrăgostiți de călătoriile cu trenul de lungă durată - un obicei învățat din vremurile sovietice. De asemenea, Rusia are tendința de a avea încredere în călătoriile cu trenul mai mult decât în rețeaua națională de transport aerian, cu probleme. Mai important, capacitatea de a efectua ieftin transporturi grele în mod regulat, din partea continentală va fi, de asemenea, un beneficiu substanțial pentru perspectivele de dezvoltare a peninsulei. Astfel, deși mai mulți prognosticieni occidentali și-ar dori să declare Rusia „în declin”, acesta lucru nu pare să fie atât de exact pe cât s-a crezut. Într-o anumită măsură, economia Rusiei este încă printre cele mai mari din lume. Acest lucru poate explica de ce Kremlinul este în continuare capabil să scoată din când în când astfel de proiecte naționale majore.

 

Poate că acesta este un moment oportun pentru a reconsidera dilema complicată a Crimeei pentru cititorii americani. Există într-adevăr multe motive pentru care instituția de politică externă a Statelor Unite trebuie să „treacă peste ea” (n.t. să accepte situația), când vine vorba de această faimoasă peninsulă din Marea Neagră. Mai jos sunt zece astfel de motive.

 

În primul rând, anexarea a fost o aventură relativ lipsită de vărsare de sânge, reflectând simpatiile binecunoscute ale peninsulei însăși. Astfel, în comparație cu violența răspândită în întreaga lume, de la Myanmar la Libia și până la Mexic, aceasta este cu greu o preocupare majoră.

 

În al doilea rând, pentru istoricii dintre noi, este destul de semnificativ faptul că liderul sovietic Nikita Hrușciov a înmânat Crimeea în 1954 mai mult simbolic și ca un fel de „cadou” colegilor săi ucraineni.

 

În al treilea rând, și continuând pe tema istorică, s-ar putea spune că rușii au plătit de fapt râuri de sânge pentru Crimeea, atât în ​​Războiul Crimeei, cât și în timpul celui de-Al doilea război mondial - un episod istoric care, într-adevăr, a salvat planeta de nazism.

 

În al patrulea rând, trebuie menționat că Rusia avea deja o bază navală gigantică în Crimeea pe toată perioada post-sovietică. Acest lucru a implicat cu tărie faptul că Moscova a privit întotdeauna peninsula ca un interes național cheie.

 

În al cincilea rând, haosul prăbușirii Uniunii Sovietice nu a permis peste tot o delimitare bine gândită a granițelor naționale. Prin urmare, aceste granițe vor continua să fie afectate de instabilitate în deceniile următoare. Aceasta este o evoluție organică rezonabilă și cu o importanță reală mică pentru securitatea națională a SUA.

 

În al șaselea rând, se poate realiza că obiceiul neoliberal de a concretiza dreptul internațional a devenit o problemă majoră pentru politica mondială. În acest caz, avocații internaționali ar putea să se învârtă mult timp în zona fantezistă în care Crimeea va fi returnată Ucrainei și în care această „crimă” este peste toate normele acceptabile, dar restul umanității ar dori să revină la viața normală.

 

Astfel, un al șaptelea motiv este acela că marile țări europene, precum Italia, s-au săturat de sancțiunile aplicate Crimeei. Nu ne putem decât întreba cât de multe economii europene ar putea fi mai sănătoase astăzi, inclusiv cea a Germaniei, dacă Europa ar alege să renunțe la aceste politici de sancționare economică.

 

Ca al optulea motiv, se poate spune în mod rezonabil că aceste politici ostile de sancțiuni divid NATO și împiedică Alianța să acționeze împotriva amenințărilor reale de securitate, precum terorismul și imigrația.

 

Apoi, un al nouălea motiv este că o continuare a tensiunilor generate de Crimeea ar putea, prin lipsă de înțelegere, să conducă la o confruntare militară între SUA și Rusia, ce ar putea atinge nivelul nuclear al conflictului în scurt timp.

 

Ca al zecelea și cel mai important punct, s-ar putea spera în mod rezonabil că Moscova ar fi dispusă să compenseze Kievul pentru renunțarea la peninsulă. Acest lucru ar putea lua multe forme, de la acorduri favorabile de gaze până la stoparea susținerii rebelilor din estul Ucrainei și acceptarea aderării Ucrainei la NATO.

 

Astfel, diplomații americani ar trebui, probabil, să se abțină de la reactivarea vechilor tensiuni ale Războiului Rece și să se concentreze pe negocierea acestui efectiv „mare chilipir” pentru a pune securitatea europeană pe un curs pozitiv. O astfel de afacere nu este chiar atât de greu de făcut.

 

Deocamdată, ucrainenii și alții din sud-estul Europei s-ar putea să fie mai puțin îngrijorați de spectacolul de la Washington și mai mult dacă vor avea căldură în această iarnă. Păcat că GNL-ul american nu poate fi descărcat la Odesa, deoarece turcii au decis cu mult timp în urmă că astfel de nave nu pot trece în siguranță prin Bosfor. În orice caz, cu relațiile actuale dintre SUA și Turcia, această decizie nu este probabil să fie schimbată în curând. Cu toate acestea, petroliștii americani ar putea fi încântați să vadă gazul natural american intrând pentru prima dată în Ucraina, deși este departe de a fi clar cât este eficient din punct de vedere economic sau ecologic. Poate dacă președintele Trump va încheia războiul din Afganistan, așa cum a promis, unele dintre zecile de miliarde salvate ar putea fi puse deoparte pentru Kiev, să construiască și mai multe turbine eoliene.

 

Există această mică problemă, că ajutorul acordat de SUA pare să contribuie chiar la creșterea corupției a cărei reducere se urmărește. Se pare însă că diplomații americani și „experții din Ucraina” nu vor fi mulțumiți până când nu vor vedea un videoclip cu rachete antitanc și puști cu lunetă, fabricate în America, făcând un număr mare de victime în rândul etnicilor ruși din estul Ucrainei.

 

Din fericire, majoritatea ucrainenilor sunt mai înțelepți și mai realiști. Ei știu că astfel de „reușite” pe câmpul de luptă ar fi urmate de raiduri aeriene rusești și de atacuri cu rachete împotriva Ucrainei. De asemenea, ei știu bine că nici americanii, nici ceilalți europeni nu se grăbesc să vină și să-i salveze de acest lucru trist.

Imagine cu caracter simbolic
Războiul din Ucraina trebuie să se termine

Black Sea 

Military Activities Picture

https://psihologiepitesti.wordpress.com/

  1. ro

ANALIZE & SINTEZE