15 septembrie 2019

 Sursa: ria.ru, remnmilitarryblog.com

   Agenția de presă rusă RIA Novosti a informat, pe 14.09.2019, că publicația americană The National Interest a scris un articol despre torpila Shkval, ai cărei indicatorii de viteză sunt, potrivit publicației, capabili să schimbe imaginea asupra acțiunilor de luptă pe mare.

 

Despre torpila Shkval s-a aflat abia la jumătatea anilor 1990, cu toate că aceasta se afla în exploatare încă din timpul perioadei sovietice.

 

În perioada războiului rece, obiectele submarine puteau să dezvolte viteze de maxim 50 de noduri, în timp ce torpila Shkval reprezenta o excepție și se putea deplasa cu până la 200 de noduri (370 de kilometri pe oră). Spre deosebire de alte torpile, Shkval folosește pentru deplasare un motor de rachetă.

 

Potrivit precizărilor autorului articolului, în arsenalul armatei americane nu există un armament similar.

 

Dezvoltatorii au reușit să reducă semnificativ rezistența la deplasarea torpilei în mediul subacvatic datorită regimului supercavitației, în care se formează vapori în jurul proiectilului. Astfel, torpila Shkval se deplasează în interiorul cativației sau în balonul cu vapori. Torpila este dotată cu un focos nuclear, care assigură distrugerea țintei.

 

Inițial, torpila Shkval a fost dezvoltată în anii 1960 ca o armă pentru distrugerea rapidă a submarinelor purtătoare de rachete ale NATO, livrând un focos nuclear către țintă “la viteze neașteptate anterior”.

 

După cum a menționat autorul articolului, versiunea anterioară a torpilei era nedirijată. În noua versiune, proiectilul folosește supercavitația pentru deplasarea rapidă către zona țintei, după care încetinește pentru o căutare exactă a acesteia.

 

Publicația scrie că astfel de torpile sunt foarte zgomotoase și pot dezvălui locația navei care a lansat-o, însă viteza de 200 de noduri și un focos nuclear acoperă complet acest dezavantaj într-o luptă navală.

 

“O singură soluție inovatoare poate schimba dramatic echilibrul de forțe în luptă”, se spune în articol.

 

Comentariu remnmilitaryblog.comVA-111 Shkval este un complex sovietic cu rachetă submarină de mare viteză (rachetă-torpilă) de tip M-5. Aceasta este destinată pentru distrugerea țintelor submarine și de la suprafața apei. Poate fi amplasată pe nave de suprafață, pe submarine sau pe instalații de lansare staționare.

Racheta-torpilă Shkval are calibrul 533,4 milimetri și poate fi lansată prin tuburile lans-torpilă standard de 533 de milimetri cu care sunt dotate majoritatea submarinelor.

Aceasta are o serie de puncte slabe, între care:

– din cauza vitezei foarte mari (200 de noduri), racheta-torpilă produce zgomot puternic și vibrații, ceea ce determină demascarea poziției platformei purtătoare care a lansat-o;

– distanța scurtă de lansare (doar 13 kilometri) demască platforma purtătoare și pune în pericol vitalitatea navei;

– adâncimea maximă de deplasare (până la 30 de metri) nu permite lovirea submarinelor la adâncimi mari;

– probabilitatea de distrugere a țintei în cazul dotării cu un focos convențional este foarte redusă;

– partea din față a rachetei-torpilă nu permite instalarea unui cap de autoghidaj.

Însă, așa cum a afirmat și autorul articolului din publicația americană The National Interest, viteza foarte mare și existența unui focos nuclear anulează majoritatea punctelor slabe ale rachetei-torpilă Shkval.

 

RIA Novosti: The National Interest a informat despre torpila Shkval

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

EVENIMENTE