17 august 2019

 Rusia: Influențare, manipulare și dezinformare a opiniei publice din Orientul Mijlociu - 
I. Elemente de afirmare și influențare

A. Haritonovici

  După destrămarea URSS, Rusia a căutat să-și regăsească locul în comunitatea globală și să-și recâștige influența în special asupra fostelor state sovietice, o zonă asupra căreia consideră că are dreptul de a o ține în sfera sa de influență.

 

În strategia sa de a-și crește influența în întreaga lume, Rusia utilizează tactici diverse în funcție de zonele vizate. Acestea includ folosirea de forțe paramilitare și război hibrid, interferența în politică, economie și energie, spionaj, media și manipulare prin propagandă.

 

Pentru a-și atinge obiectivele în Europa, Rusia utilizează propaganda, manipularea politică și creșterea dependenței țărilor europene de sursele sale de energie, în timp ce în Orientul Mijlociu și Africa, Rusia utilizează în special tactici economice. În Asia Centrală își menține o prezență mult mai limitată, din cauza proximității geografice a Chinei și implicării altor actori regionali, dar își menține influența ca rezultat al legăturilor sale lingvistice, istorice și culturale cu țările din regiune. În America Latină, Rusia nu dispune de multe resurse pentru a-și implementa strategia și pentru a-și extinde prea mult influența.

 

La nivel global, multe țări au dezvoltat relații strânse cu Rusia în domeniul energetic, în special națiunile europene care au devenit dependente de Moscova pentru a avea acces la aceste resurse.

 

Activitățile Rusiei în Orientul Mijlociu au mai multe obiective. Acestea includ asigurarea că regiunea nu va servi ca sursă sau sprijin pentru ceceni sau alți rebeli musulmani de pe teritoriul său, interese economice, demonstrarea că Moscova poate opera ca o mare putere în zone din afara graniței Federației Ruse, promovarea Rusiei ca un mediator mai bun decât SUA.

 

În plus față de intervenția militară în Siria, Moscova a devenit foarte activă diplomatic în Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Președintele Vladimir Putin a avut întâlniri cu lideri din regiune, cu unii de mai multe ori.

 

În Orientul Mijlociu, Rusia afirmă că este un partener mai de încredere decât SUA pentru regimurile autoritare. Vladimir Putin a căutat să aibă relații bune cu ambele părți din conflicte, inclusiv dintre Israel și Iran. În timp ce Moscova și Washingtonul au interese comune în Orientul Mijlociu (de exemplu opoziția la jihadiștii sunniți din Statul Islamic și Al Qaeda și sprijinul acordat acelorași guverne), Rusia caută să obțină avantaje din orice diferență de opinii ale SUA și unii actori din Orientul Mijlociu și să-și mărească influența asupra acestora. Astfel, în ciuda unor interese comune, este puțin probabil ca Rusia să colaboreze cu SUA.

 

Președintele Putin a căutat să dezvolte relații cu toate guvernele musulmane și cu cele mai importante grupări de opoziție, cum ar fi Hezbollah, Fatah și Hamas. Autoritățile de la Moscova au încercat să coopereze cel puțin până la punctul în care acestea să nu aibă interesul să sprijine organizațiile jihadiste internaționale (Statul Islamic și Al Qaeda) sau pe ceceni ori alte grupări musulmane care operează pe teritoriul Federației Ruse. 

 

Încă din primul său mandat de președinte, Vladimir Putin a văzut Orientul Mijlociu nu doar ca o regiune interesantă din punct de vedere economic, ci ca un sector vital al economiei, pentru afacerile rusești cu petrol, armament și energie nucleară. În prezent, Rusia vinde o cantitate considerabilă de arme în Orientul Mijlociu. A construit un reactor nuclear pentru Iran și speră să construiască și pentru alte țări din regiune. Companiile petroliere ruse au găsit oportunități de afaceri în Orientul Mijlociu iar unele state din Golful Persic au investit sume importante în industria petrolieră rusească. Mai mult, relațiile economice cu Orientul Mijlociu ajută Rusia să micșoreze impactul sancțiunilor impuse de Occident și să-și limiteze dependența economică de China.

 

Orientul Mijlociu este o regiune în care Rusia poate demonstra că este o mare putere globală. Menținerea regimului lui Bashar al-Assad în Siria a fost foarte importantă pentru Rusia în special pentru faptul că Siria găzduiește singură bază navală rusească în afara granițelor fostei URSS. În comparație cu intervențiile americane în Afganistan, Irak și Libia, cea rusească în Siria a fost considerată una de succes și a asigurat Rusiei o imagine de mare putere în creștere. În afară de Siria, Vladimir Putin consideră că alte conflicte din Orientul Mijlociu pot constitui oportunități pentru diplomația rusă.

 

Vladimir Putin apreciază că ruperea relațiilor diplomatice ale URSS cu Israelul în 1967 a fost o mare greșeală. Aceasta a permis SUA să se angajeze cu ambele părți din conflictul israelo-palestinian, în timp ce URSS nu mai putea să conlucreze cu Israelul, fapt care a permis americanilor să domine negocierile de pace care au urmat. În prezent, pozițiile SUA și Rusiei s-au inversat. SUA nu poate conlucra cu unele părți (Iran, regimul lui Bashar al-Assad și Hezbollah), în timp ce Rusia discută cu toată lumea. 

 

Prin acțiunile sale, Moscova a încercat să convingă actorii din Orientul Mijlociu că Rusia este într-o poziție mult mai bună decât SUA pentru a găsi soluționări ale conflictelor. În prezent, Rusia face toate demersurile pentru a scoate SUA din Orientul Mijlociu. Având relații bune cu toți actorii principali din Orientul Mijlociu, cu excepția jihadiștilor, Moscova se asigură în același timp că aceștia nu sprijină niciunul dintre eforturile americane de a exclude Rusia din regiune.

 

Spre deosebire de trecut, când intervențiile URSS în regiune au fost privite ca ostile și amenințătoare la adresa țărilor vecine, acțiunile recente ale Rusiei au avut parte de o reacție mai bună. Deși unii lideri din Orientul Mijlociu au susținut căderea regimului lui Bashar al-Assad și au criticat Rusia pentru implicarea sa în conflictul sirian, aceștia și-au exprimat totuși admirația față de felul cum Rusia își sprijină cu loialitate aliații. Reacțiile au contrastat cu felul în care a fost percepută implicarea Administrației Obama la îndepărtarea președintelui egiptean Hosni Mubarak, în timpul primăverii arabe din 2011.

 

Vladimir Putin a reușit să creeze impresia că Rusia este un suporter ferm al guvernelor autoritare din regiune, în timp ce SUA, fie prin sprijinul pentru democrație și drepturile omului, fie prin dorința de a-și reduce implicarea în regiune, au reușit contrariul.

 

Deși țări ca Israel, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite nu sunt fericite de cooperarea Rusiei cu Iranul, acestea și-au intensificat și ele cooperarea cu Rusia. Relațiile cu Ankara, deteriorate după doborârea unui avion rusesc de către militarii turci în apropierea graniței turco-siriene (în 2015), s-au îmbunătățit considerabil, începând cu 2016, după ce președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, și-a cerut scuze pentru incident, și după felul cum a reacționat Rusia după lovitura de stat eșuată din Turcia.

 

Vladimir Putin acționează în Orientul Mijlociu într-un fel aparte. El este mai puțin interesat să se facă plăcut în relațiile pe care le are cu liderii din regiune. Prin politica sa, președintele rus încearcă să creeze situații în care să fie mai avantajos pentru aceștia să colaboreze cu el, decât să nu o facă. Elementele cheie ale acțiunilor sale sunt susținerea necondiționată a fiecărui regim dar, în același timp, nu reduce sprijinul pentru țările care se opun acestora. De exemplu, Putin nu va reduce sprijinul acordat Iranului, pentru a face pe plac Arabiei Saudite, dar în același timp dorește o intensificare a relațiilor cu Arabia Saudită, chiar dacă aceasta displace Iranului. La rândul lor, liderii din Orientul Mijlociu utilizează o strategie similară cu Moscova, urmându-și interesele proprii. 

 

Moscova privește populațiile civile din Orientul Mijlociu ca forțe potențial destabilizatoare care trebuie să fie ținute sub control strict de regimurile din zonă, pentru a evita scenarii precum „revoluții colorate” sau „primăveri arabe”. În acest scop, propaganda rusă încearcă să discrediteze democrația, pe care o prezintă ca o formă a haosului de care pot profita SUA, și pe jihadiști, pe care deseori Moscova îi prezintă ca fiind susținuți de americani. 

 

Rusia este preocupată în special de felul cum sunt tratați musulmanii de pe teritoriul său, care ar putea deveni antiruși. În acest scop, propaganda rusă subliniază că Moscova îi sprijină pe anumiți musulmani, pe care SUA nu îi ajută, în special cauza palestiniană, chiar dacă Rusia, ca și alte țări arabe, cooperează cu Israelul.

 

În timp ce Rusia discută cu toate guvernele din Orientul Mijlociu și principalele mișcări de opoziție, amenințarea principală la interesele rusești este schimbarea. Căderea unor guverne care acum cooperează cu Rusia ar putea duce la apariția unora care ar putea vedea Moscova ca pe un inamic. O astfel de schimbare ar amenința și interesele americane sau ale altor puteri occidentale în regiune.

 

Este de remarcat faptul că deși URSS a beneficiat adesea de schimbări în regiune (în special când un regim proamerican a fost înlocuit cu unul antiamerican),  Vladimir Putin a devenit un apărător ferm al stării de fapt în Orientul Mijlociu, pe care ar prefera mai degrabă să o ajusteze decât să o schimbe.

 

(Urmează: II. Principalele platforme de dezinformare și propagandă ale Rusiei în Orientul Mijlociu)

 

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

PROPAGANDA RUSĂ ÎN ORIENTUL MIJLOCIU