24 august 2019

Rusia: Influențare, manipulare și dezinformare a opiniei publice din Orientul Mijlociu -
VII. Un exemplu de campanie rusă de dezinformare pentru acoperirea crimelor de război în Siria (4)

 A. Haritonovici

EUROCSE

   Centrul European pentru Studierea Extremismului (EUROCSE) a fost fondat de  Makram Khoury-Machool, fost consilier pentru comunicare al ambasadorului lui Bashar al-Assad la Londra, și de dr. Salah Al-Bandar, un fost consilier pentru securitate națională al guvernului din Bahrain.

 

Printre vorbitorii de la conferința din 5-6 aprilie 2017 de la Londra s-au aflat Peter Ford, fost ambasador al Marii Britanii în Siria, care ulterior a devenit director la British Syria Society, lordul Hylton, un nobil britanic cu legături de afaceri cu familia lui Bashar al-Assad, și baroneasa Cox, care l-a vizitat pe Bashar al-Assad la Damasc în toamna anului 2016, cunoscută pentru vederile sale de extremă dreapta și proruse.

 

Ulterior (20 aprilie 2017), Liderul Clubului Național Liberal și-a cerut scuze pentru faptul de a fi găzduit reuniunea, având în vedere legăturile clare ale acesteia cu regimul lui Bashar al-Assad și a donat fondurile adunate la conferință unor organizații caritabile care se ocupă de refugiații sirieni.

 

Sarah  Abdallah

   Contul de Twitter cu cea mai mare vizibilitate și influență printre detractorii Căștilor Albe, potrivit Graphika, este Sarah Abdallah (@sahouraxo). În ciuda unei mari credibilități acordate acesteia de politicieni, jurnaliști și experți pe spațiul sirian, nu se cunosc prea multe despre persoana Sarah Abdallah.

 

Cercetările făcute pentru acest raport nu au dus la nicio dovadă privind articole publicate de aceasta în vreun ziar, național sau internațional, deși ea se autointitulează „comentator geopolitic libanez independent”, iar tweeturile sale au în mod regulat sute de repostări, unele chiar mii.

 

La un moment dat avea 108.000 de urmăritori, din care peste 600 de urmăritori verificați, cum ar fi: peste 250 de jurnaliști (de la  BBC, CNN, Washington Post, Buzzfeed, Times of India, LA Times, USA Today, Reuters, Bloomberg, Al Jazeera, Fox News, Yahoo News, NBC, Telegraph, Toronto Sun, The Australian, AFP, CNBC, CBC, Der Spiegel, Globe & Mail, Daily Beast), foști membri ai Administrației Trump, inclusiv Sebastian Gorka, generalul Mike Flynn și Anthony Scaramucci, peste 60 de politicieni din toată lumea, inclusiv SUA, Marea Britanie, Franța, Canada, Venezuela, India și Australia, personaje cheie din Alt-Right – ul american („alternative right” – alternativa de dreapta este un segment slab definit al ideologiilor de extremă dreaptă, prezentată ca o alternativă la conservatorismul de masă, în favoarea naționalismului alb, în principal în Statele Unite, și, într-o măsură mai mică, în Europa și Canada). Alternativa de Dreapta a devenit cunoscută recent drept o mișcare unificată în sprijinul candidatului republican la președinția Statelor Unite din 2016, Donald Trump, precum și prin opoziția sa față de multiculturalismul și imigrația de masă), inclusiv Paul Watson, Richard Spencer și Mike Cernovich.

 

Înainte de conflictul sirian, Sarah Abdallah posta pe un blog și pe Twitter sub numele de utilizator @jnoubiyeh. O versiune arhivată a blogului Jnoubiyeh.com are pe prima pagină lozinca: „Our resistance is forever eternal”. În prezent ea postează o mare cantitate de material prorus, inclusiv relatări glorificatoare despre Vladimir Putin. Cel puțin 1.500 dintre urmăritorii lui Sarah Abdallah au fost descoperiți ca având legătură cu cel puțin una dintre companiile rusești de dezinformare. Comentariile lui Sarah Abdallah sunt în concordanță cu ideile promovate de organele ruse de presă, ceea ce duce la ipoteza că ea nu utilizează un cont gestionat de Rusia, după ce un fost angajat al cunoscutei ferme ruse de trolli (Internet Research Agency) a declarat că acestora le este interzis să promoveze ceva legat de Rusia sau Putin.

 

Potrivit Graphika, o mare parte dintre urmăritorii lui Sarah Abdallah par a fi mai degrabă membri ai campaniei ruse de dezinformare și nu o rețea de persoane care urmăresc un expert în problemele Orientului Mijlociu.

 

Urmează: VIII. Un exemplu de campanie rusă de dezinformare pentru acoperirea crimelor de război în Siria (5) - Carla Ortiz & Swiss Press Club 

 

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

PROPAGANDA RUSĂ ÎN ORIENTUL MIJLOCIU