19 mai 2020

Sursa: heise.de

  Potrivit publicației online germane Heise, Rusia se va confrunta cu probleme serioase în finalizarea dorită a proiectului Nord Stream-2, deoarece Germania, sub presiunea SUA, dă deja semne de ponderare a implicării.

 

Pe 15 mai 2020, Agenția Rețelelor Federale din cadrul Ministerului Economiei și Tehnologiei din din Germania a respins apelul consorțiului “Nord Stream 2 AG”, care a cerut scoaterea proiectului Nord Stream 2 de sub incidența Directivei UE privind tranzitarea gazelor naturale pe teritoriul Germaniei. Ca urmare, cel puțin în zona apelor de coastă germane, pentru Nord Stream 2 se vor aplica normele UE potrivit cărora furnizorul de gaz și operatorul conductei de gaz nu pot fi una și aceeași entitate. Pentru această secțiune a gazoductului, organismul european de reglementare va controla modul de percepere taxelor de utilizare a conductei, iar acces la aceasta trebuie asigurat și terților.

 

Faptul că proiectul nu va fi exceptat de la noile reguli ale UE nu înseamnă neapărat eșecul acestuia, Nord Stream 2 putând fi foarte bine implementat cu condiția ca segmentul “german” să primească un alt proprietar.

 

În 2019, existau informații potrivit cărora Moscova dorește să transfere proprietatea către Rosneft. Potrivit experților, pentru a asigura „separarea” furnizorului de gaz și a operatorului conductei de gaz, Gazprom poate crea un operator independent al conductei sau poate transfera drepturile de proprietate către o „companie fiică”, iar aceasta la rândul său le va transfera unei alte companii. În același timp, Nord Stream 2 AG va rămâne operatorul părții ruse a conductei.

 

Este posibil ca Gazprom să dorească să finalizeze proiectul și să înceapă să funcționeze folosind doar 50% din capacitatea sa. În acest caz, Gazprom trebuie să înceapă de urgență activitatea, întrucât în ​​perioada iulie-august, în partea de est a Mării Baltice va începe sezonul de depunere pentru cod.

 

Chiar și așa există îndoieli că nava specială Akademik Cherskiy și nava macara Fortuna vor putea instala conductele. Danemarca ar putea împiedica din nou Rusia, întrucât este implicată în noul proiect Conducta Baltică (Baltic Pipe), prin care se intenționează transportul gazelor naturale din Norvegia până în Polonia. Iar Nord Stream 2 și Baltic Pipe se intersectează.

 

În plus, Statele Unite pot impune sancțiuni împotriva Gazprom, precum și împotriva oficialilor ruși și a acționarilor companiei. Potrivit autorului articolului (Bulgan Molor-Erdene), așa cum se reflectă în Legea privind securitatea națională a SUA în 2020, scopul Statelor Unite este slăbirea economică a Rusiei. În acest caz, obiectivul principal ales a fost Nord Stream 2, căreia i se încearcă încetarea construcției prin utilizarea sancțiunilor. Următorul raport al Congresului SUA pe acest subiect urmează să apară pe  20 mai 2020.

 

 

 

 

 

 

 

 Rusia întâmpină dificultăți în finalizarea dorită a proiectului Nord Stream-2

Black Sea 

Military Activities Picture

https://psihologiepitesti.wordpress.com/

  1. ro

EVENIMENTE