20 aprilie 2019

Sursa: tass.ru, remnmiltaryblog.com

Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 20.04.2019, citând o sursă din cadrul Complexului Militar Industrial din Federația Rusă, că Ministerul Apărării analizează posibilitatea construirii a două submarine nucleare după un nou proiect, Borei-K, purtătoare de rachete de croazieră.

 

“Conducerea ministerului are în vedere posibilitatea construirii a încă două submarine Borei, dar nu cu rachete balistice, ci cu rachete de croazieră. Dacă o decizie finală în acest sens va fi adoptată, aceste submarine vor fi construite după un nou proiect, Borei-K, și vor fi predate benerificarului după anul 2027”, a precizat sursa, fără să facă referiri la caracteristicile noilor submarine.

 

În prezent, submarinele din clasa Borei, atât Proiectul de bază 955, cât și Proiectul îmbunătățit 955A (Borei-A), sunt submarine strategice și sunt capabile să poarte la bord câte 16 rachete balistice Bulava. În serviciul de luptă al Forțelor Navale se află trei submarine Proiect 955, Iuri Dolgoruki, Aleksandr Nevski și Vladimir Monomah. Un al patrulea submarin, primul din Proiectul 955A, Kniaz Vladimir, efectuează testele de marș, iar la Șantierul Naval Sevmash din Severodvinsk se mai află în construcție alte patru submarine Borei-A.

 

De asemenea, Forțele Navale ale Federației Ruse dispun, în prezent, de două tipuri de submarine purtătoare de rachete de croazieră: submarinele din clasa Antei, Proiect 949A, și submarinele din clasele Iasen și Iasen-M, Proiect 885 și Proiect 885M. În serviciul de luptă al flotei se află șase submarine din clasa Antei (fiecare fiind dotat cu 24 de rachete de croazieră Granit) și un submarin Proiect 885, Severodvinsk. Primul submarin modernizat Proiect 885M, Kazan, se află în teste, iar alte cinci submarine de acest tip sunt în construcție. Pe submarinele Iasen sunt amplasate câte 32 de instalații de lansare pentru rachetele de croazieră Kalibr și Oniks.

 

În compunerea Forțelor Navale ale SUA se află patru submarine strategice din clasa Ohio, care au fost transformate în purtătoaree de rachete de croazieră. Acestea pot să poarte până la 154 de rachete Tomahawk.

 

Comentariu remnmilitaryblog.com: În prezent, în dotarea celor patru flote ale Federației Ruse (Flota de Nord, Flota din Oceanul Pacific, Flota din Marea Baltică și Flota din Marea Neagră) se află patru tipuri de submarine:

– SSBN – submarine nucleare purtătoare de rachete balistice;

– SSGN – submarine nucleare purtătoare de rachete de croazieră;

– SSN – submarine nucleare de atac;

– SSD – submarine diesel-electrice.

Submarinele nucleare sunt dislocate numai la Flota de Nord și Flota din Oceanul Pacific. Flota din Marea Neagră și Flota din Marea Baltică dispun numai de submarine diesel-electrice.

Forțele de Submarine ale Federației Ruse dispun de peste 70 de submarine, urmând ca, în trei ani, numărul acestora să fie de aproximativ 80.

Rusia intenționează să construiască submarine nucleare Borei-K purtătoare de rachete de croazieră

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

EVENIMENTE