10 septembrie 2019

Sursa: navy-korabel.livejournal.com, remmilitaryblog.com

  În ultima zi a lunii august, fegata Amiral Grigorovici a Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) a revenit la Sevastopol, după ce a îndeplinit misiuni, timp de 133 de zile (aproape patru luni și jumătate), în zona maritimă îndepărtată. Nava a traversat Bosforul pe 21.04.2019 spre sud și pe 24.08.2019 spre nord. Pe principalele fluxuri de știri disponibile publicului, au apărut două întrebări referitoare la serviciul de luptă al fregatei. Prima întrebare se referă la durata foarte mare necesară traversării Mării Negre. De ce fregata a avut nevoie de o săptămână pentru a se deplasa de la Istanbul la Sevastopol, pe o distanță care, în mod normal, se parcurge în 24 de ore? A doua întrebare vizează ieșirea fregatei în Oceanul Atlantic. De ce a ieșit nava rusă din Marea Mediterană?

 

În ceea ce privește prima întrebare, ar putea fi vorba despre urmărirea unor nave din statele membre NATO. Numai că, distrugătorul american DDG 78 Porter a părăsit Marea Neagră pe 16.08.2019 și în zonă nu au mai existat alte nave demne de atenție din partea Forțelor Navale ale Federației Ruse. Răspunsul la această întrebare a fost oferit de gazeta Krasnaya Zvezda, potrivit căreia, fregata Amiral Grigorovici, împreună cu fregata Amiral Makarov, nava de desant Azov și alte nave ale FRMN au participat la exercițiul de comandament și stat major al Regiunii Militare Sud, în perioada 28-31.08.2019.

 

La a doua întrebare însă nu a fost dat încă un răspuns complet. Gazeta FRMN Drapelul Patriei a informat, în numărul 34 din 06.09.2019, că fregata a participat la unele exerciții operaționale sub conducerea comandantului-șef al Forțelor Navale și că, în timpul serviciului de luptă, „a monitorizat portavioane și grupări de asalt multirol ale Forțelor Navale ale unor țări străine”. Însă, potrivit Stratfor, în perioada menționată (fregata Amiral Grigorovici a plecat spre est pe 18 august), în zona Gibraltarului și, în general, în Atlanticul de Nord-Est și Marea Mediterană, nu se aflau portavioane americane.

 

S-ar putea presupune că fregata FRMN a ieșit în ocean pentru întâlnirea și desfășurarea ulterioară de exerciții comune cu crucișătorul Mareșal Ustinov al Flotei de Nord, care în timpul îndeplinirii serviciului de luptă se deplasa pe direcția sud, intrând pe 15.08.2019 în Canalul Mânecii. Cu toate acestea, crucișătorul a ajuns în Goful Biskaya abia pe 17 august și ținând cont de distanța de la Brest la Gibraltar de aproximativ 940 de mile, care poate fi parcursă în trei zile, la o viteză de 12 noduri, fregata nu avea timp să se întoarcă în Marea Mediterană pe 18 august (crucișătorul Mareșal Ustinov a trecut prin Strâmtoarea Gibraltar pe 22.08.2019).

 

Astfel, singura explicație logică pentru ieșirea fregatei Amiral Grigorovici în Oceanul Atlantic ar fi reprezentată de primirea misiunii de a escorta în marș gruparea navală permanentă numărul unu a NATO (Standing NATO Maritime Group One sau SNMG1), formată dintr-un distrugător din clasa Arleigh Burke și trei fregate europene, spre coastele Statelor Unite și Canadei pentru a participa la exercițiul Marine Express. După cum se știe, pe 28.07.2019, fregata Amiral Grigorovici a participat la parada navală desfășurată în portul Tartus, cu ocazia Zilei Forțelor Navale. Astfel, ar fi avut timp suficient să întâmpine SNMG1, ținând cont că de la Tartus la Brest sunt aproximativ 3.000 de mile, ce pot fi parcurse în 10 zile și 10 ore, la o viteză de 12 noduri. Dacă a fost așa, se pune întrebarea de ce a fost nevoie de acest lucru? Pentru a demonstra adversarului că lucrurile se află sub control și că zona de acțiune a Grupării navale operative a Forțelor Navale ale Federației Ruse din Marea Mediterană nu se limitează numai la partea de est a acesteia?

 

 

 

Semne de întrebare asupra activităților recente ale fregatei Amiral Grigorovici a FRMN

Black Sea 

Military Activities Picture

  1. ro

EVENIMENTE